0 0
Read Time:5 Minute, 9 Second

În anul 2019, activând în cadrul Crucii Roșii Filiala Buzău, am putut observa cum spiritul de întrajutorare al locuitorilor municipiului Buzău se manifestă prin donații de bunuri.

Oamenii donau cantități mari de îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de mobilier, materiale de construcții și alte lucruri necesare celor în nevoie, uneori mai multe decât putea depozita organizația, astfel că am hotărât să găsesc o soluție prin care toate aceste bunuri oferite să ajungă la destinația cea mai potrivită.

Am făcut un apel, iar reacțiile pozitive nu au întârziat să apară și am demarat la fel de prompt această activitate de ajutor.

Într-o zi rece, cu vânt cumplit, pe ploaie, câteva doamne extrem de energice au plecat de acasă și la ora de seară au pus bazele unui grup de inițiativă socială. Acest grup avea drept scop colectarea de bunuri și repartizarea lor către cazuri sociale identificate.

Cum primii voluntari au fost bunici, m-au inspirat în denumirea grupului, apoi am văzut cum nu a mai contat vârsta și ni s-au alăturat zeci, apoi sute de persoane dornice să ne sprijine.

A fost concepută o pagină, apoi un grup pe Facebook și am pornit la drum lăsând deoparte primele idei, adunând mănunchi altele, cu gândul să fim utili ocietății buzoiene, păturii celor mai necăjiți, oamenilor care din varii motive ajungeau la limita pauperizării.

În pandemie, datorită izolării,pe pagina grupului am îmbinat acțiunile cu sfaturi, cu umor, cu gânduri pozitive. Astfel am construit între noi o punte a comunicării prin care ne-am susținut în perioadele dificile. Cu timpul s-au dezvoltat prietenii frumoase, relații strânse. Pe scurt, un nucleu solid al oamenilor gata să ajute oricând.

Iată câteva dintre acțiunile pe  care am reușit să le împlinim împreună:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1.  Colectarea câtorva sute de volume de carte valoroasă ce au umplut biblioteci ale liceelor din municipiu și școlilor din mediul rural, acțiune prin care am dat elevilor un sprijin în plus în ceea ce privește evoluția lor;
  2.  Colectarea de jocuri și jucării ce au îmbogățit fondul de material didactic pentru cinci grădinițe din mediul rural. Acestea au fost destinate copiilor cu deficiențe neuromotorii;
  3.  Am contribuit la sprijinirea mai multor cazuri sociale ( familii monoparentale, copii fără posibilități care au primit rechizite, tablete, laptopuri, calculatoare, telefoane mobile, haine, încălțăminte și mai ales alimente);
  4.  În iarna anului 2019 am apelat la Consiliul Județean care a oferit un spațiu în care majoritatea elevilor din liceele municipiului sau școlile județului și persoane particulare au adus alimente neperisabile, familii au donat bunuri, de la saltele, televizoare, lenjerii, haine, aparate electrocasnice, îmbrăcăminte care au luat destinația fie a unor comunități sărace, fie a unor cazuri speciale;

Am fost spijiniți de primarii care au semnalat cazurile, care au pus la dispoziție mijloace de transport, de voluntari care au venit , sortat, triat, bunurile după destinație, vârstă, calitate, etc.

A fost una dintre cele mai mari acțiuni de acest gen în care au fost antrenate persoane între 8 și 80 de ani.

5. Am primit donații constând în mobilă și aparatură din apartamente ce urmau a fi vândute și le-am dirijat către familii sărace din tot județul. S-au strâns inclusiv materiale de construcție care au dăruite familiilor cărora le-au ars sau li s-au prăbușit locuințele;

6. Prin efortul elevilor, dar și al persoanelor pasionate de pictură, am decorat azile, case de bătrâni, am organizat expoziții, dăruind un strop de bucurie bunicilor noștri;

7. Din vânzarea acestor picturi s-au strâns bani pe care i-am donat Crucii Roșii pentru alte acțiuni;

8. Am inițiat acțiuni de prezentare a profesiilor, asigurând prezența unor personalități care au expus în fața elevilor propria experiență;

9. Au fost premiați elevi de nota 10 cu mijloace materiale reduse, din donațiile făcute de firme sau persoane particulare care au avut încredere în noi și ne-au lăsat să găsim cazurile și să le înmânăm darul generos;

10. Am încurajat participarea persoanelor vârstnice la diferite lansări de carte, la acțiuni colective, cu diferite ocazii, am mediat asigurarea de fonduri pentru spectacole destinate acestora;

11. Am colectat material didactic pentru Asociația Creștem Mari, pentru copiii aflați în dificultăți neuromotorii;

12. Am asigurat suma necesară unui abonament de hrană pentru membrele echipei de box feminin;

13. Prin donațiile constând în îmbrăcăminte am distribuit sute de perechi de blugi copiilor din Centrul de Incluziune , boxerilor noastre și altor copii;

Exemplele sunt nenumărate, toate dovedesc că generozitatea este în semenii noștri.

Deși nu suntem un O.N.G, deși nu avem o formă de organizare asociativă, ne-am alăturat tuturor asociațiilor ce activează în comunitatea noastră, demonstrăm că prin acțiunile noastre modeste scoatem la iveală interesul pentru societate, pornind de la lupta pentru un mediu curat, educație de valoare, menținerea unui nivel de cultură, creșterea performanțelor educaționale, o viață sănătoasă.

Urmare acestei experiențe inunate am înțeles câtă energie stă în pensionari, cât de mult doresc să ajute, avem dovada efortului lor comun și ar trebui să înțelegem că ne-au dăruit totul de la început și până la sfârșit.

Nu se poate imagina ce lanț uman se creează, ce reacție extraordinară poate trezi un simplu apel și câtă mobilizare există datorită acestora.

Când spui bunic te gândești la mâna caldă care te mângâie, la îmbrățișarea și sărutul celui care te preia de la naștere, te ajută să crești, se bucură de orice realizare a ta, îți este aproape cu toată ființa.

În tot ceea ce fac, bunicii noștri ne demonstrează din nou că ne sunt sprijin în orice situație. Și de data aceasta nu vin singuri, ci cu nepoți de mână. Așa se explică de ce în cadrul acestui grup fac voluntariat și copii și adolescenți și tineri și bunici.

În curând, BUNICII ATOMICI vor iniția, alături de alte organizații, întâlniri tematice în care fiecare va contribui.

Voință avem, experiență este. Ne lipsesc condițiile de spațiu și suntem oarecum limitați de mărurile restrictive ale momentului de față.

Aceasta este povestea frumoasă a unui grup de oameni minunați, atât de tineri sufletește încât nu pot fi comparați!

 

Grupul nostru: https://www.facebook.com/groups/454545081864858

 

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Roxana Constantinescu
Previous post România. De la analiza SWOT spre un proiect de țară
Next post ,,ARTA MAGICĂ A PREZENTULUI!”, PENTRU COMUNITATE