0
0
Conform unor sondaje de opinie, principala realizare a guvernanților o reprezintă plafonarea prețurilor la energie. Dar, așa cum am arătat încă de la începutul crizei energetice, plafonarea prețurilor a avut drept mare câștigător statul, iar ca perdanți au fost cetățenii și firmele.
Criza energetică europeană a fost reală, dar stimulată și de unele erori europene și de imixtiunea unui mare actor beligerant (pe piața gazelor, dar cu impact și asupra pieței energiei electrice). Erorile decidenților europeni au fost cele referitoare la modul de tranzacționare a energiei, pe piețe ce nu îndeplineau suficient cerințe de concurență reală.
Statul român are calitate de producător energetic predominant (HIDROELECTRICA, NUCLEARELECTRICA, termocentrale, ROMGAZ), de unic transportator (TRANSELECTRICA, TRANSGAZ), de distribuitor și chiar furnizor. În plus, statul român încasează taxe (TVA, taxe, accize, etc.). Mulți analiști economici apreciază că 95% din creșterea prețurilor energetice a ajuns în buzunarele guvernului (direct din taxe și indirect din dividendele societăților energetice).
Modul cum statul a ales să facă protecție socială a fost unic în Europa. Europenii au acordat vouchere direct categoriilor sociale afectate, au distribuit energie la prețuri subvenționate, etc.
În schimb, în România s-a procedat la soluția de plafonare/compensare, extrem de sofisticată. La gaze naturale, plafonarea s-a făcut în sus, cu o creștere de 50% a prețului față de perioada anterioară crizei. De plafonare/compensare au beneficiat mai degrabă persoanele fizice, dar doar o mică parte dintre ele. Prețurile mari au fost aruncate pe spatele firmelor, care, desigur, au fost obligate să le includă în costuri, ceea ce a alimentat inflația.
Statul a obținut suplimentar în anul 2022 o sumă de 50 miliarde lei. Protecția socială a fost făcută prin intermediul furnizorilor (acelor furnizori care nu au falimentat total), iar statul, cu luni întârziere a rambursat cheltuiala acestora (nu mai mult de o treime din suma câștigată de stat din buzunarele românilor). Mai mult, statul egoist și ironic își propusese aceleași mărețe câștiguri și în anul 2023, dar ghinion pentru ei, prețurile energetice s-au domolit și atunci statul a declarat o ”gaură bugetară” de 20 miliarde lei. Cu alte cuvinte, lăcomia guvernanților nu a mai putut fi mascată de contextul european.
Europenii, mult mai dependenți energetic decât românii, au luat măsuri de reducere voluntară a consumului de energie.
La noi, chiar în absența unor măsuri, reducerea consumului energetic a depășit orice recomandare din alte țări. A fost o amputare voluntară a consumului generată de sărăcie, de teama facturilor mari.
https://adevarul.ro/economie/romania-are-cea-mai-mare-reducere-a-consumului-de-2264365.html
Analistul Dumitru Chisăliță, în cadrul Studiului AEI – ”Măsurile anticriză energetică au adâncit sărăcia energetică” arată următoarele:
●locul 6 la creșterea costurilor cu energia (gaze și energie electrică), într-o gospodărie între S1 2020 – S1 2023;
●locul 22 în ceea ce privește resursele de la bugetul de stat alocate pentru criza energetică.
Cu alte cuvinte, printre cele mai mari impacturi energetice europene, dar și printre cele mai mici măsuri de sprijin din partea guvernanților.
Tot studiul arată că românii au avut în anul 2022, costuri în medie cu 93% mai mari cu energia în gospodărie (gaze naturale și energie electrică) decât în anul 2020 (iar anul 2023 costuri mai mari cu 83%). Prin urmare, în ciuda declarațiilor politice sforăitoare, criza energetică i-a ars rău de tot la buzunare pe români. Iar ironia maximă este ca așa zisul pompier salvator este de fapt piromanul care ”i-a ars” pe români.
Problemele conjugate ale românilor sunt:
●al doilea cel mai mic salariul minim din Europa, după Bulgaria (jumătate din media salariului minim european, de 4 ori mai mic decât cel mai mare salariu minim din Europa);
●ineficiența energetica în clădiri (România se găsește pe ultimul loc la nivelul performanței energetice a clădirilor);
●dublarea costurilor cu energia într-o gospodărie în ultimii 3 ani (al patrulea cel mai mare impact din Europa).
Iar, deși de o lungă perioadă de timp avem prețuri energetice în continuă scădere pe burse, statul român menține prețurile plafonate care sunt mai mari decât cele de pe piața liberă. Desigur, face acest lucru pentru a-și conserva cât mai mult câștigurile din piața energetică. De exemplu, prețul reglementat de guvern pentru producătorii de energie electrică este de 400 lei/MWh (cca 80 euro), în timp ce pe piața liberă prețul este de 60-70 euro!
Iar la gaze, prețul reglementat pentru producători este de 24 euro/MWh, în timp ce piața liberă are prețuri de 20-21 MWh! Pe scurt, guvernanții ridică prețurile energetice cu 20% peste piața liberă și își fac un titlu de glorie din protecția socială!!
O altă explicație tehnică pentru care prețul în scădere al energiei electrice nu se vedea în facturi este dată de modul de formare a prețurilor, de sursele de producere a energiei electrice (de la surse convenționale la surse regenerabile precum eoliene și fotovoltaice).
Cu alte cuvinte, atunci când este soare și bate vântul avem excedent de energie, dar prețul este mic, iar seara când crește consumul, scade producția (nu mai este soare), avem deficit de energie iar prețul este mare. Prin urmare, deseori balanța comercială iese pe minus.
Autoritățile alocă zeci de milioane de euro pentru noi rețele de gaze naturale, dar votează în parlamentul european pentru renunțarea la gaze naturale din anul 2040. Suntem pe contrasens; desigur, noi avem resurse de gaze, le putem extinde cu cele din Marea Neagră, prin urmare directiva nu ni se potrivește și ar trebui să obținem derogare.
Deja opt țări au început să interzică centrale pe gaz; desigur, ecologismul acestora are și fundament în resursele sărace în gaze naturale.
Să te lauzi cu măsurile luate pe piața energiei, cu faptul că i-ai protejat pe oameni, asta îmi pare a fi ironie cinică, pentru că realitatea este contrară: ai profitat de criză ca să extragi bani suplimentari de la oameni și firme. Dar, ce nu pot spune politicienii, ce falși vinovați nu pot inventa ei. Cu persuasiune, cu intensă propagandă, cu o ascundere a știrilor adevărate, a analizelor corecte, adevărul se poate escamota mult timp. Se profită mult de faptul că memoria oamenilor este scurtă. Ion Luca Caragiale se dovedește mereu actual. Poezia ”Mare farsor, mari gogomani” pare că descrie întocmai situația:
”Un comediante de bravură
Joacă de patruzeci de ani,
Făcînd enormă tevatură
În faţ-a niște gogomani.
Dibaci, sub latele-i fireturi,
Ascunde un talent îngust,
Jucînd cu-aceleași marafeturi
Aceeași farsă de prost-gust.
Și-ncet-încet, toți gogomanii
De-acest farsor au fost nebuni;
La beneficii, în toți anii,
Flori, daruri, saltanat, cununi!
Că-n loc să poarte o tichie
Ca un farsor ce este, el
Și-a pus pe cap cu fudulie
O cască mîndră de oțel.
Și joacă — joacă prost, da-i iese;
Stau paf toți bieții gogomani,
Paf! Din succese în succese,
De douăzeci ş-atîţi de ani!
Și ține-te d-acu reclamă:
Măreț, sublim, nemuritor!
O lume-ntreagă îl aclamă
Ca pe un geniu creator!”.
Farsorul descris mai sus pare a fi contemporan cu noi și îl regăsim multiplicat. Iar mulți sunt cei care îi dau crezare farsorului, care se lasă vrăjiți și fermecați de vorbele goale emfatice. O fac din motive diferite: din necunoaștere, din lipsă de acces la adevăr, din naivitate sau pur și simplu din apartenență politică. Sunt oameni captivi, fie că sunt ei pensionari, bugetari sau asistați sociali, oameni cărora sindromul Stockholm pare a li se potrivi destul de bine.
Average Rating