0
0
Probabil, mulți ați auzit teza companiilor multinaționale care operează în România și care nu-și plătesc taxele către stat; mai mult acestea își mută profiturile în paradisuri fiscale.
Să vedem dacă aceste afirmații sunt corecte.
O companie multinațională este, în fapt, o companie înființată în România dar care are capital majoritar străin.
Toate datele arată că taxele către stat (TVA, impozite, contribuții sănătate și sociale) sunt plătite la zi de către multinaționale. În schimb, datornici la buget sunt regiile și companiile de stat (deseori, la anumite intervale de timp, aceste datorii sunt șterse).
Topul de mai sus (din 2019) arată că în primii 10 datornici la buget se află 9 societăți de stat și doar una privată (cu capital românesc). Aproape de top se mai află încă o societate privată cu capital românesc, dar care a câștigat un proces internațional împotriva statului și român și trebuie să primească despăgubiri de 200 milioane euro (mai mult decât datoriile acumulate către stat!).
Începând cu 2016, ANAF a publicat și topul persoanelor fizice datornice la stat, numai că acest top a fost eliminat în anul 2019 (ministrul finanțelor de atunci era printre datornici).
Dar care este volumul taxelor plătite de multinaționale?
Un raport din anul 2017 arată că 46 de corporații au plătit taxe de 8,3 miliarde lei la buget; totodată ele au colectat pentru stat alte 30 miliarde lei (TVA și accize). Cu cele peste 8 miliarde lei, statul român ar fi putut construi autostrada Brașov-Bacău sau 3 spitale regionale (Iași, Cluj, Craiova) plus tronsonul de metrou M5.
În anul 2017, salariul net într-o multinațională era cu 60% peste salariul mediu net pe economie. Profitabilitatea multinaționalelor era de 5,6% în 2017, valoare peste media națională de 5,2%. Ne place sau nu, ele sunt motorul economic al României de azi, ele sunt cele care realizează cele mai importante exporturi.
De reținut faptul că 65% din profiturile declarate de multinaționale sunt reinvestite.
În ultima perioadă, există demersuri la nivel mondial pentru a reglementa impozitarea multinaționalelor. De fapt, multinaționalele își plătesc taxele, dar sunt acuzate că se optimizează fiscal și-și mută profiturile în paradisuri fiscale, acolo unde sunt impozite mai mici pe profit.
S-a discutat despre un acord pentru o taxă minimă de 15% a impozitului pe profit; în România avem deja 16% impozit pe profit, deci impactul ar fi zero pentru noi.
Câteva țări s-au opus inițial acestui procent, printre ele Irlanda (care are azi 12,5%) și Ungaria (care are 9%; da, în antiteză cu retorica publică anti-multinaționale, Ungaria are taxe extrem de mici!!). Ungaria a acceptat majorarea procentului numai după garantarea unei perioade de tranziție de 10 ani!!
România ar putea beneficia de acord dacă țări vecine precum Ungaria și Bulgaria ar avea impozite pe profit similare cu al nostru.
Dar esența problemei este alta: prețurile de transfer către paradisuri fiscale. Dacă toate țările ar practica impozite similare pe profit, atunci ar dispărea avantajul transferului de profituri în altă țară. Dar, pentru asta, trebuie un acord la nivel mondial pentru ca toate țările să se alinieze la un impozit similar. Altminteri, va fi dificil și anevoios ca organismele fiscale să probeze care operațiuni economice sunt legale și care nu. 136 țări din lume au semnat acordul OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Reducerea numărului de paradisuri fiscale va face mai dificilă ”exportarea” profiturilor.
https://romania.europalibera.org/a/impozitarea-multinationale-profitul-romania-/31337710.html
Ziarul Financiar a calculat la sfârșitul anului trecut care ar fi impactul financiar al rămânerii tuturor profiturilor multinaționalelor în țară și impozitării acestora: plus 1,3 miliarde euro la buget. Suma nu este mică, da nici extrem de spectaculoasă. Tot Ziarul Financiar spune că profitul multinaționalelor este de doar 3%; calculul celor de la ZF merge pe un profit real de 10%. Apropo de cifra de 1,3 miliarde euro, trebuie spus că dacă am colecta TVA precum Bulgaria, am avea un plus de 5,6 miliarde euro la buget! De peste 4 ori mai mult! Dar, noi, România, am abandonat programul de modernizare a ANAF început cu Banca Mondială.
40% din investițiile străine directe (ISD) din lume sunt de fapt capitaluri ”fantomă”, arată un studiu FMI și Universitatea din Copenhaga. De exemplu, un mare producător de telefoane mobile nu proiectează și nici nu produce acele device-uri în Irlanda, dar totuși declară acolo profiturile. Două treimi din investițiile făcute în Irlanda sunt ”fantomă”, nu întâmplător această țară este considerată paradis fiscal.
În România, impozitul pe profit aduce aproximativ 7-8% din veniturile care ajung în buget de stat (1,9% din PIB); prin urmare destul de puțin.
Acordul de taxare a profiturilor multinaționalelor cu 15% se referă la entitățile economice cu cifră de afaceri mai mare de 750 milioane euro (pilonul II din acord). Dar, ”diavolul stă în detalii” spune un proverb și unii chiar cred că se aplică și acestei situații:
”felul în care e gândită taxa face ca marile companii să piardă mai mult praful de pe tobă. De exemplu, un stat va putea impozita profiturile obţinute de o multinaţională înregistrată în străinătate dacă acolo plăteşte un impozit pe profit mai mic de 15% (impozit pe diferenţă) dar asta se aplică numai pentru companiile cu cifră de afaceri de peste 750 de milioane de euro. Dacă multinaţionala se transformă în holding şi operează pe mai multe companii cu cifre de afaceri mai mici, pa taxare. În plus, distribuirea unor cote din profit către statele de unde se obţin veniturile se va putea solicita doar multinaţionalelor cu peste 20 de miliarde de euro cifră de afaceri globală şi a căror rentabilitate este mai mare de 10%. Iar cu rentabilitatea se rezolvă repede, doar nu învăţăm noi multinaţionalele să facă optimizări. Profitul poate fi subţiat la comandă prin tot felul de achiziţii intra-grup sau consultanţă exorbitantă, cum cu succes se practică şi în România, care nu apucă să impoziteze mare lucru din profiturile companiilor străine înregistrate în ţară, deşi impozitul este de 16% şi nu 15%.”
Chestiunea cu cifra de afaceri globale de peste 20 miliarde euro face parte din pilonul I al acordului. Se pare că SUA susține acordul doar dacă se renunță la taxa digitală dorită de UE (0,3% pe cifra de vânzări online ale marilor corporații).
https://www.bursa.ro/opinii-impozitarea-multinationalelor-o-frectie-la-picior-de-lemn-87708349
O listă a paradisurilor fiscale avem în imaginea de mai jos. Ungaria lui Viktor Orban este printre primele din lume (locul 4, cu impozit pe profit de 9%).
Eludarea taxelor este mai degrabă apanajul firmelor mici. ”Dacă multinaționalele fentează impozitul pe profit, asta e, dacă ANAF-ul nostru este slab pregătit și ușor de timorat de orice ambasadoraș, dacă ar face ca mulți antreprenori românași verzi, adică să nu plătească asigurările și impozitele pe salarii, atunci tot bugetul chiar s-ar da peste cap” spune analistul economic Gheorghe Sofian.
https://www.analizeeconomice.ro/2017/02/despre-impozitul-pe-profit-al.html
În concluzie, multinaționalele plătesc taxe și impozite către stat, dar își optimizează fiscal profiturile. Totul legal. Multinaționalele sunt motorul economic al dezvoltării României din ultimii 20 de ani, aduc plus valoare, oferă salarii mari, aduc venituri importante la bugetul de stat, sunt actorul economic care realizează exporturi de produse. Optimizarea fiscală este de înțeles până la un punct, fiecare actor economic privat urmărește profitul (chiar dacă desfășoară/contribuie și la acțiuni caritabile punctuale). În plus, când investești și reinvestești mulți ani la rând este normal și firesc să-ți dorești repatrierea câștigurilor. Iar amploarea optimizării fiscale depinde de cât de competent este organul fiscal. Impozitarea globală ar putea aduce venituri în plus la buget nu din valoarea procentului minim propus (mai mic decât cel din România) ci din dispariția multor paradisuri fiscale și din controlul adecvat al prețurilor de transfer (un element esențial de optimizare fiscală). În cele din urmă, plusul care poate ajunge la buget nu este spectaculos.
Tema taxării multinaționalelor este importantă dar mult exagerată. Iar ea nu este mai importantă în România decât în alte țări. În România, evaziunea fiscală majoră provine din alte surse. Rata de neîncasare TVA este de 34,9% în România și de doar 8,6% în Bulgaria (date aferente anului 2017). Nivelul de colectare al taxelor din România comparat cu cel din UE arată o discrepanță mare pe taxarea persoanelor fizice. Asta înseamnă că avem taxe extrem de mici pe avere, pe proprietate. Taxele pe muncă sunt mari în România, dar mult mai important este faptul că avem o bază mică de impozitare (multe excepții fiscale, dar și evaziune de pe piața muncii).
Discuția care nu poate fi evitată în următorii ani este cum (prin ce mijloace) statul își poate crește veniturile fără a greva dezvoltarea economică. Pentru că un asemenea decalaj dintre dorințe (cheltuieli bugetare enorme, cu deficit de 7% PIB anul trecut, cu alte 7% PIB legi neaplicate) și putințe (venituri bugetare) nu poate coexista armonios. Și asta conduce la dizarmonie socială pentru că banii statului nu vor ajunge suficient tuturor categoriilor sociale și tuturor domeniilor economice. O regândire inteligentă a repartizării sarcinii fiscale este imperios necesară.
Dezbinarea social-economică și identificarea unor falși vinovați (privatul rău, străin mai ales, dar și român, care nu-și plătește taxele) a fost un modus operandi pentru guvernanții post-decembriști care și-au ascuns incapacitatea de a avea o bună guvernare.
Teza multinaționalelor care nu-și plătesc taxele este falsă, ca multe alte teze/mituri. Firmele multinaționale nu operează în afara legii, nu fac evaziune fiscală, nu au datorii la buget, dar se optimizează fiscal pe baza legislației existente în România și în lume. Nu este vina lor că legislația este permisivă și are portițe legale. Optimizare fiscală înseamnă taxe mai mici sau plătite în țări diferite față de locul de operare (cazul impozitelor pe profit). Noile reglementări propuse nu vor genera venituri bugetare uriașe (departe de așteptările publice induse). Iar beneficii mai importante din această inițiativă obțin țările care dețin companii multinaționale pentru că acestea, nemaifiind motivate să își mute afacerile în jurisdicții cu fiscalitate mai permisivă, vor plăti impozitul pe profit în țara respectivă, cel puțin în limita a 15%. Nu este cazul României, desigur, pentru că noi nu avem aici sedii principale de firme multinaționale.
Cu un impozit pe dividende de numai 5%, România se află pe acelaşi nivel al impozitării dividendelor cu Bulgaria şi Grecia şi are o cotă mai mare de impozitare decât Letonia, unde dividendele nu sunt impozitate.
La polul opus se află Irlanda, cu o cotă de impozitare a dividendelor de 51%, urmată de Danemarca şi Luxemburg (42%), Marea Britanie (38%), Franţa şi Finlanda (34%).
https://www.zf.ro/eveniment/ionut-dumitru-raiffeisen-bank-impozitarea-capitalului-este-mica-in-20149705
„Impozitarea capitalului este relativ mică în România. Avem o taxare foarte mică atunci când vine vorba de profiturile repartizate ca dividende. Acţionarii scot bani din companii cu un impozit pe dividende mult mai mic decât în alte state, de numai 5%. Irlanda are un impozit pe dividende de 51%. Taxarea e mică în Irlanda când profiturile sunt reinvestite, dar dacă ele sunt scoase din firmă, taxarea e mare“, a mai spus Ionuţ Dumitru.