În luna mai va fi lansat un proiect dedicat comunității buzoiene, sub numele de ,,Arta magică a prezentului!”. Proiectul este inițiat de Diana Elena Rus, președintele Asociației ,,Împreună pentru buzoieni”, avându-i ca parteneri pe Mihaiela Grimbovschi Avramescu, psiholog, și pe Roxana Mihaela Constantinescu, avocat.
Proiectul are ca scop prezentarea unor teme diverse sub forma unor conferințe ce vor viza viața din punct de vedere fizic și spiritual.
Punctele principale care vor fi surprinse vor atinge domenii precum dezvoltarea personală și spirituală, viața de cuplu, relația părinți-copii, orientarea femeilor în domeniul juridic, economic, psihologic.
Obiectivul nostru este acela de a ajuta și de a inspira oamenii, pentru ca aceștia să poată ajunge la un nivel optim de conștiință și înțelegere.
Când spui ,,femeie”, imaginația ți-o descrie ca fiind, mai întâi de toate, mamă, soție, bunică, iubită și nu în ultimul rând, profesionistă.
Dintotdeauna, toți am văzut în femeie simbolul frumuseții și al grației, ori acea anexă a bărbatului, căci rolul estetic nu a ajutat-o de multe ori.
Femeia a trebuit să învingă prejudecățile oamenirii, să se afirme prin propria muncă, să devină, în final, exponent al unei societăți moderne.
Am spune că în acest secol XXI, rolul femeii ar trebui să fie recunoscut în toate domeniile, de întreaga societate, întrucât, fără contribuția sa, bunul mers al lucrurilor nu ar fi asigurat pe deplin.
Ceea ce se întâmplă în macro ar trebui să se întâmple și în micro, iar în intimitatea familiei, aceasta să beneficieze de elementarul respect.
Din păcate, în realitate, femeia nu este numai eroina unor producții cinematografice sau a unor romane fluviu, ci, mai degrabă, este victima abuzurilor, de la cele emoționale și psihologice, până la cele fizice. Femeia este tot mai traumatizată de sarcinile multiple din casă, familie și locul de muncă. Nu în ultimul rând, femeia trebuie să lupte cu mentalitățile primitive care se mai regăsesc, în mod inexplicabil, în societatea actuală.
Sunt situații în care egalitatea dintre sexe este neglijată, prejudecățile ancestrale încă mai răsar din locuri tenebroase, iar statutul social nu le este pe deplin recunoscut.
Vorbim de femeile care duc pe umerii lor economia țării, asigură creșterea natalității, cultivă educația copiilor, susțin baza materială a familiilor, încercând să le facă pe toate cu maximum de energie.
Femeia, acest pilon social, uneori clachează, luptând în hățișul birocratic, pentru a se apăra, pentru a se afirma, pentru a se ridica la suprafață.
Câteodată avem nevoie să ne înfățișăm așa cum suntem, cu sinceritate, cu temerile noastre, cu slăbiciunile noastre, să punem întrebări, să ne susținem reciproc.
Inițiativa prezentă se vrea un punct de sprijin într-o lume nespus de grăbită, care trece prin noi, care nu ne observă și care lasă răni adânci.
Un sfat, o încurajare, un început de drum, vor sta la îndemâna tuturor celor care doresc să parcurgă pași spre soluționarea unor stări nedorite.
Vă vom comunica locul și tema primei întâlniri ce promite a fi o acțiune inedită, organizată pentru femeile Buzăului.