0
0
Observăm, în jurul nostru, zi de zi, multe evenimente descrise altfel decât sunt. Multe povești în jurul unor fapte (istorice, politice, economice, sociale). Multe pretexte și scuze pentru a masca neputința. O neputință generată de incompetență, de neștiință, de comoditate, de lipsă de curaj, de clientelism. O crasă lipsă de valori, de principii, de educație sunt elementele care generează nu doar mediocritate cronică, ci chiar o fugă de răspundere, de asumare a erorilor și greșelilor. O căutare perpetuă a unor vinovați exteriori lor.
Să ne înțelegem bine, nu descriu doar peisajul autohton. Lumea întreagă este așa, dar desigur, în măsuri diferite. Și efectele sunt diferite, în funcție de cultura civică și economică a fiecărui popor în parte.
În demersurile mele, am identificat multe mituri, le-am descris, le-am devoalat. Am arătat că adevărurile sunt altele decât cele mitizate. Dar, mai departe de mituri, care au poate scuza neștiinței, există marotele care sunt conform Dex: ”Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă”. Marotele sunt mult mai nocive decât miturile. Asta deoarece marotele caută să impună mituri prin orice mijloace, prin minciuni, prin dezinformare, prin generarea și întreținerea fricilor umane.
Una dintre marotele populiștilor secolului XXI este globalizarea. Globalizarea reprezintă extinderea capitalismului, un comerț internațional fără bariere. Capitalismul, urmărirea profitului, este cel care a dus la dezvoltarea lumii, la ieșirea din sărăcie a multor popoare, la bunăstare mare pentru alte popoare. Desigur, capitalismul nu este perfect. Globalismul a răspândit capitalul în lume și a generat prosperitate, dar nu tuturor și mai ales nu în egală măsură. Cei neadaptați, rămân în urma celorlalți și asta generează frustrări. Paradoxal, frustrările sunt (sau doar par) mai mari într-o societate în progres spre bunăstare decât într-o societate cu sărăcie generalizată.
Economia mondială a avut parte în ultimii 150 de ani de 3 valuri de globalizare.
Se observă că globalizarea s-a suprapus cu progresul economic. După primul val de globalizare, au urmat mari tensiuni, două războaie mondiale și crize economice. Politicile autarhice, suveraniste au generat mari probleme economice. Iar când ceva nu merge bine, atât economic cât și politic, războiul este deseori calea de ieșire (dar cu câte costuri!). Socoteala autocraților în asemenea situații este faptul că trebuie găsiți vinovații în exterior (în exteriorul lor, adică anumite categorii de oameni sau în exteriorul țării). După valul 2 a fost o perioadă de stagnare-stopare a globalismului.
Primele două valuri au fost marcate în special de export de bunuri. Valul trei este mai diferit, adăugându-se export de servicii și de capital.
https://cursdeguvernare.ro/analiza-istoria-nu-se-va-repeta-valuri-globalizare-deglobalizare.html
Autarhismul, suveranismul economic prin protecționism vamal și intervenționism economic în favoarea capitalului autohton au fost bazele politicii ”prin noi înșine” a Partidului Național Liberal în perioada 1922-1928. Această politică a eșuat lamentabil. Guvernanții acelor ani nu au vrut să exporte cereale, deși piața oferea un preț foarte bun; după PNL, Partidul Național Țărănesc a trecut la politica ”porți deschise” și a reluat exporturile de cereale, dar din păcate, prețul nu mai era la fel de bun. Acesta a fost doar un exemplu de inadecvare economică generată de suveranism; situații similare de inadecvare economică au fost în anii 80 ai regimului comunist (epocă de izolare economică față de Occident, același Occident care prin investiții de know-how ajutase la creșterea economică din anii 70). Ca fapt divers, PNL după 1990 a trecut în statut politica ”Prin noi înșine” (acum actualizată în ”Prin noi înșine în Europa”). Această deviză PNL nu este doar antiliberală, dar și dovedit ineficientă economic. Suveranismul economic este astăzi noul slogan al populiștilor din Europa și nu numai.
https://www.contributors.ro/suveranitatea-economica-intre-sloganuri-si-realitati/
Nici capitalismul și nici globalizarea nu sunt perfecte, dar nu trebuie renunțat la ele, ci mai degrabă trebuie operate corecții. Redactorul Bogdan Cojocaru o afirmă răspicat:
”Globalizarea nu este un bine absolut. Prin natura sa, liberalismul economic exagerează atât dezavantajele capitalismului, cât și avantajele: inegalitatea crește, companiile își rup rădăcinile locale, perdanții rămân mai în urmă și — fără reglementări globale — problemele de mediu se înmulțesc. Cu toate acestea, liberalismul a scos, de asemenea, peste un miliard de oameni din sărăcie în ultimele trei decenii și, în multe cazuri, a promovat libertatea politică împreună cu libertatea economică. Din această perspectivă, răspunsul la necazurile globalizării nu este abandonarea liberalismului economic, ci reproiectarea acestuia. Războiul din Ucraina ar putea marca sfârșitul unui important episod din istoria omenirii. Ar putea fi, de asemenea, momentul în care lumea liberă se adună la un loc și creează o alta, mai unită, mai interconectată și mai durabilă ca oricând. Valorificarea acestei oportunități va necesita înțelegerea atât a economiei, cât și a istoriei.”
Agenții antiglobalizării, ai anticapitalismului utilizează la greu resursele oferite tocmai de capitalismul globalist. Adică: rețele sociale de comunicare, tehnologie modernă. Mentalitatea anticapitalistă are rădăcini adânci în România, iar anii post-decembriști nu au atenuat acest sentiment care este răscolit mai ales în momentele de criză. Sloganul ”nu ne vindem țara” este mereu actual, deși, absența privatizării a dus la firme de stat cu mari pierderi la buget, căpușate de clientela politică, pe când privatizarea onestă a generat locuri de muncă bine plătite, venituri la bugetul de stat, deci un plus la bunăstarea colectivă.
https://www.contributors.ro/mentalitatea-anticapitalista-o-mare-problema-a-romaniei/
O altă marotă este cea a străinului care ne vrea răul. A străinului care nu ne lasă să ne dezvoltăm. A străinului care ne impune lucruri imorale față de tradiția noastră. A oficialilor UE care ne impun ce să producem, ce să consumăm, ce să învățăm la școala, ba chiar și ce să facem sau nu în familie și colectivitate. Cu alte cuvinte, ne dictează comportamentul economic, social și cetățenesc.
Numai că în Uniunea Europeană nu suntem în lagărul socialist. Cu alte cuvinte, avem obligații dar și drepturi. Iar orice decizie europeană se dezbate, se votează. O parte din politicienii noștri au un dublu discurs: la Bruxelles votează aproape orice, apoi în țară se pretind victime ale impunerilor europene. Efectul de picătură chinezească al discursului eurosceptic se vede în graficul de mai jos.
Se înregistrează astfel o prăbușire dramatică în doar 8 ani a încrederii în Uniunea Europeană. Eurosceptismul a fost alimentat din vârful politicii, a fost amplificat apoi de o serie de crize: sanitare, economice, energetice.
Unele dintre argumente sunt fakenews-uri stridente referitoare la politici europene. Un exemplu: românii vor fi obligați de UE să mănânce insecte. Realitatea este alta: UE a legiferat alimentația, inclusiv cu făina de insecte. Dar, a legifera preventiv un domeniu pentru a nu exista probleme alimentare, nu înseamnă a obliga pe cineva să consume făină de greier, de exemplu. Mai mult, făina de greiere este extrem de scumpă, cam 960 lei kg. Sau 4 grame de făină de greiere egal 1 kg de făină clasică. Cumpără cineva o asemenea făină? Doar politicienii să-și permită, în nici un caz cetățenii de rând. Prin urmare, pericolul nu există, făina de greiere este inaccesibilă ca preț. Nici nu mai contează dacă este bună sau rea ca aliment, dacă suntem conservatori sau nu în domeniul alimentar, atâta timp cât ea este inaccesibilă. Numai că, pentru publicul neinformat, memoria rămâne stigmatizată.
De ce sunt dezvoltate asemenea frici? Pur și simplu din goana populistă după voturi a politicienilor noștri, ca un fel de afront pentru europenii care le impun reguli, reguli de corectitudine și de onestitate publică. Politicienii noștri sunt lași, fără principii, ei vor banii europeni, dar nu regulile și reformele necesare nouă românilor.
Să vedem care este efectul integrării europene.
România este o beneficiară netă a integrării în Uniunea Europeană. A primit fonduri europene de trei ori mai mult decât contribuțiile nete.
Situația pe perioada 1 ianuarie 2007 și 30 noiembrie 2022 arată un plus de 53,5 miliarde de euro pentru România.
Euroscepticii sugerează că ne-ar fi mai bine în afara UE. Așa să fie? Datele statistice îi contrazic. România are cea mai mare recuperare a decalajului economic (nivel de trai) față de Occident dintre toate țările est-europene. Iar față de țări rămase în afara UE, datele statistice arată avantaje uriașe ale prezenței noastre în Uniunea Europeană.
În 2006, anul preaderării la UE, România era la 39% din PIB/capita în PPS (paritatea puterii de cumpărare) din media UE, iar în anul 2017 a ajuns la 63%. Serbia era, în anul 2006, la 32% din PIB/capita în PPS din media UE, iar în anul 2017 a ajuns la 37%.
https://www.zf.ro/opinii/cand-comentati-apartenenta-romaniei-la-ue-uitati-va-la-serbia-17561743
Între timp, România și-a continuat cursa de recuperare și a ajuns la 73% din PIB/capita în PPS din media UE, în vecinătatea Portugaliei, Ungariei și Poloniei.
Concluzia: România este beneficiară majoră a integrării europene. Niciodată în istoria noastră, nivelul de trai al românilor nu a fost mai aproape decât cel al popoarelor occidentale. Dar, există un dar, mare dar. Bunăstarea nu este uniform distribuită. Și de aceea, discursul eurofob are priză la cei dezavantajați, deși nu este vina europenilor că bunăstarea în România este atât de inegal distribuită. Că doar politicile publice de redistribuire a bunăstării aparțin guvernanților noștri. De fapt, senzația mea este că deseori europenii par mai preocupați de etica distribuției bunăstării decât proprii noștri guvernanți. Europenii ne cer să avem o mai mare echitate a distribuției veniturilor și beneficiilor, să avem pensii speciale mai puține, mult mai mici și fără o largă extindere a pensionării anticipate; ne cer ca să avem cheltuieli raționale, pe măsura veniturilor, deci fără a afecta generațiile viitoare, fără a afecta creșterea continuă a standardului de viață (acces mai bun, mai rapid, mai optim la sănătate publică, la educație publică, etc.). Doar că politicile guvernanților caută populist voturile celor cu venituri mici, în timp ce tot mărește și apară aprig avantajele și beneficiile celor privilegiați (categoriile speciale, clientela politică, etc.).
România este un tigru economic, recuperează rapid, în pofida politicilor publice nepotrivite. Deci, nu se poate spune că suntem ”sclavi” sau ”iobagi” atâta timp cât orice statistica spune contrariul, adică suntem principalii beneficiari ai apartenenței la familia europeană.
\https://www.factual.ro/declaratii/nicolae-ciuca-despre-cresterea-economica-a-romaniei/
Am mai demontat anterior marota cu România piață de desfacere a produselor occidentale și am arătat că avem deficite comerciale importante cu Polonia și Ungaria, țări care nici pe departe nu conduc UE, ba chiar dimpotrivă, ele sunt acum în postură de ”oi negre”.
O altă marotă este cea care spune că în România nu se mai produce nimic, că nu mai avem industrie, că exportăm puțin și prost. Imaginile următoare demontează argumentat fiecare dintre aceste afirmații.
Deci, exportăm produse de înaltă tehnologie ceea ce nu făceam în ”epoca de aur”.
Avem o economie tot mai sofisticată.
Industria a scăzut ca pondere în PIB, dar a crescut în relevanță (indicatorul exporturilor).
România este condusă de guvernanți mimetiști. O vreme au copiat (de nevoie sau doar pentru că era trendy) modele europene de succes. De câțiva ani încearcă să copie țări iliberale, cu pretenții suveraniste. Doar că una este reclama suveranistă a acestor țări, alta este realitatea (în fapt aceste țări au economii puternic bazate pe investiții străine).
https://www.facebook.com/politicalaminut.ro
Cercetătorul Corneliu Ban arată că România se dezvoltă, chiar dacă această dezvoltare este inegală; și ne recomandă să nu marșăm la mituri suveraniste care n-au produs nimic bun în istorie: ”Da, ca țară, suntem sub potențial. Da, salariile, deși aproape duble față de acum zece ani, ar trebui să fie mult mai mari, date fiind creșterile de productivitate. Da, se moare cu niște ani buni mai repede față de media europeană, sărăcia este cea mai mare din UE, mai ales la femeile cu copii. Da, prea multe spitale sunt pline de orori. Da, zone întregi din țară sunt deșertizate social. Dar să nu reinventăm roata cu ciorba reîncălzită a lui „prin noi înșine”. În ciuda falsului mit, „prin noi înșine”, promovat până și în interbelic, când economiile erau închise, a reușit să obțină rezultate submediocre.”
Pentru cei care sugerează ”decolonizarea” României de firmele străine, de multinaționale, putem compara România cu Ucraina, care au plecat cam la același nivel în anul 1990, dar ulterior, după aderarea României la Uniunea Europeană și NATO, cu investițiile străine care au urmat, s-a produs o uriașă diferență în favoarea noastră.
România nu este perfectă economic, are puncte tari și puncte slabe (analiză SWOT).
România continuă să se dezvolte, aș zice în pofida politicilor economice eronate promovate de guvernanții (mai vechi sau mai noi).
România se dezvoltă aproape exclusiv datorită mediului privat, în timp ce decidenții politici, în afara deciziei inițiale (fără alternativă în anii 90, din fericire) de integrare europeană, o decizie ulterior subminată sistematic de la vârf, nu au nici o altă viziune economică coerentă de dezvoltare, de fructificare a oportunităților regionale.
Marotele economice sunt basme populiste care mizează pe lipsă de informare, pe educație economică precară, care speculează fricile umane, care caută vinovați exteriori pentru propriile nereușite. Când marotele sunt surse de voturi facile, nu este deloc etic, dar faptul devine mult mai grav este când ele devin sursă de inspirație pentru politici publice. Istoria ne arată, în mod repetat, că acestea sunt rețeta unor eșecuri garantate. Iar când suveranismul economic este tot mai des invocat, sunt semnale clare ale dezastrului economic ce va veni. România s-a dezvoltat tocmai când a avut deschidere economică spre țări dezvoltate și a regresat tocmai când patriotismul economic a fost clamat cu insistență.
FOTOGRAF NUNTA GALATI