Cât de greu poate fi să iubești o femeie

Read Time:2 Minute, 34 Second

Astăzi îmi serbez mama, prietenele și femeile cele mai apropiate. Ne împărțim dulciuri, râsete și povești subțiri cât să ne dezmeticim la început de zi și de primăvară.

Astăzi se scrie numai despre noi, despre cât suntem de frumoase, de iubite și de admirate. E ziua noastră și totuși ne-am trezit ca în oricare altă dimineață, cu mintea plină de grijile pe care le-am lăsat să se odihnească pe aceeași pernă cu noi.

Am un șir întreg de hârtii și agende care îmi caută privirea de pe masa din bucătărie. Le-am lăsat acolo special cu o seară înainte, ca să nu le uit, cumva. Am tras puțin de timp în dimineța asta și m-am gândit la tot ce am de făcut într-o singură zi. Mi-am amintit cât de femeie sunt câteodată și cât de ușor uit să mă bucur de niște soare și de niște flori. Câteodată gândesc prea mult detalii inutile și altă dată uit că viața mea nu este doar a mea ci am ales, cândva, să o împart cu cel care în timp ce eu mă pierd prin mintea mea și prin dulapul cu pantofi, caută flori, bomboane cu cireșe amare și alte lucruri care știe că îmi plac.

Astăzi se scrie numai despre noi. Sunt pline străzile de flori, de mesaje și de copii care aleargă cu felicitări și alte cadouri mărunte. Prin cafenele se adună prietene vechi iar băncuțele din oraș se umplu de tineri îndrăgostiți, de bunici și de oameni singuri care vor doar să se bucure de toată agitația unei zile care n-a fost niciodată altfel.

Totuși, astăzi este și despre ei. Ei ne iubesc, ei ne admiră și tot datorită lor sărbătorim astăzi ca mame, nu doar ca femei.

Îmi imaginez cât de greu poate fi să iubești o femeie. Mai ales o femeie care nu acceptă să-i tulburi independența, care fuge de dimineață până seara după ambiții și pe care o uită timpul la masă printre hârtii, cărți și termene limită.

Nu sunt ei prea poeți și nici florăriile nu le sunt la îndemână, dar au un simț al iminenței care îi îndeamnă să pregătească o cafea bună în cea mai potrivită dimineață și să vină acasă cu dulciuri și căpșuni proaspete la finalul celor mai grele zile pe car le-au intuit cumva, fără indicii. Se salvează mereu și ne simt cu ușurință, oricât de încurcate ne-ar fi gândurile. Ne prind repede firul logic și ni-l întind cu răbdare toată viața.

Firul meu logic stă între două palme mult mai ambițioase decât ale mele. Cu o mână ține greutățile mele, cu altă mână își caută firul greutăților lui. Cu două liste lungi de ambiții în casă, așezate bine pentru fiecare decadă rămasă, astăzi renunțăm să mai adăugăm ceva.

Ne legăm firele greutăților noastre în jurul unui buchet de lalele rosii, împărțim o bomboană și ne căutăm loc la o masă sub un magnoliu ca să ne priască poveștile noastre de azi, când totul este despre noi, cele iubite, datorită lor, cei care ne alintă.