DEFICIT BUGETAR. A FI SAU A NU FI

De când informațiile economice au redevenit libere în România, termenul de ,,deficit” bugetar a fost larg pronunțat. Pe scurt, el reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile bugetare și se raportează la PIB (produsul intern brut).

Un cetățean, de regulă, nu are deficit la finanțele personale. Cei care au, trebuie să se împrumute undeva (instituție financiară sau persoană fizică) și vor rambursa datoriile plus dobânda. Pentru state, de câteva zeci de ani, existența deficitului bugetar este o chestiune firească și normală. Mai rare sunt cazurile în care un stat are excedent bugetar (mai multe venituri decât cheltuieli).

Cel care nu plătește deficit, rămâne cu datorie.

Dacă pentru cetățeni a cheltui mai mult decât câștigă este un aspect negativ, pentru state este un titlu de glorie. Mai mult, statele nu-și plătesc datoria creată prin deficitul anual și o rostogolesc spre viitor (prin refinanțare), iar în anii următori adaugă alte deficite care măresc datoria publică.

Statele au utilizat instrumentul deficitului bugetar pentru reconstrucția țărilor după războaie și pentru dezvoltare. Mai apoi, (mai ales după decuplarea banilor de etalonul aur) deficitele au continuat să crească. Bunăstarea rezultată a fost una pe datorie. Practic, generațiile prezente au trăit mai bine pe seama generațiilor viitoare (cele care vor trebui să plătească dobânzile la credite tot mai mari).

România este singura țară din UE care a avut deficit bugetar în fiecare dintre ultimii 31 de ani. Alte țări, mai responsabile sau mai prudente, au avut ani cu excedent bugetar.

A face deficit bugetar nu este neapărat greșit. Important este scopul deficitului bugetar. Țările responsabile au făcut deficit bugetar pentru dezvoltare pe când guvernanții noștri au făcut deficit bugetar doar pentru a păcăli alegătorii (prin creștere artificială de bunăstare). De când UE a impus limite ale deficitului bugetar, preocuparea guvernanților noștri a fost de a aranja cifrele. Pentru asta, există mai multe artificii posibile: creșterea artificială a PIB-ului, deflatorul prețurilor, raportarea unor venituri UE, credite de angajament (plăți amânate).

Unii spun că este obligatoriu să ai deficit bugetar și unul consistent dacă vrei să te dezvolți. Realitatea este că se obține creștere economică și cu deficite mici sau excedente bugetare. Altă realitate românească a ultimilor ani este că un deficit bugetar mai mare nu a însemnat dezvoltare, investiții în infrastructură ci chiar mai mici (mult mai mici!).

În economie, cine face economii și investește inteligent, va avea prosperitate. A cheltui fără măsură, fără investiții inteligente, nu este calea spre prosperitate. Iar bețiile de moment aduc de fiecare dată mahmureala care nu este ușor de dus și care va figura pe nota de plată a generațiilor următoare.

Deficitele din perioade economice bune (traiul de ”greiere”) te fac vulnerabil în perioadele de criză economică. Astfel, criza economică generată de pandemia sanitară a lăsat României puține mijloace de a ajuta firmele din economie și cetățenii afectați. Pentru că am plecat de la un deficit bugetar mare în anul 2019, în anul 2020 guvernanții au avut un pachet financiar modest (în context european) și cu toate acestea am atins un deficit bugetar de 9,2% PIB. Pentru că avem cheltuieli angajate rigide (cu salarii, pensii și alocații majorate fără sustenabilitate), deficitul bugetar ne va apăsa și-n anii următori.

Pentru că suntem un ,,greiere” care nu se împrumută pentru a investi, pentru că avem deficit bugetar an de an, pentru că avem venituri bugetare foarte mici, atunci și încrederea creditorilor este mică și, în consecință, dobânzile sunt foarte mari.

O altă problemă a deficitului bugetar este faptul că este greșit înțeles. Acel 3% PIB era o valoare pentru perioade de criză, dar a fost utilizat ca reper pentru perioade de boom economic.

Iar 3% PIB are semnificație diferită de la o țară la țară. Una înseamnă 3% la venituri bugetare de 30% PIB (cazul României) și altceva la venituri bugetare de 45% PIB (media UE). Dacă ne raportăm la venituri bugetare, acel 3% pentru România înseamnă 10% din veniturile bugetare. Iar pe noi crizele economice ne aruncă spre 30% deficit raportat la venituri. Enorm! Deci, deficitul bugetar trebuie înțeles în raport cu veniturile bugetare.

Din graficul de mai jos, se poate observa evoluția europeană în anul 2020, precum și evoluția noastră din anul 2007 încoace.

https://www.zf.ro/eveniment/la-cheltuieli-de-100-de-lei-ale-statului-30-de-lei-sunt-din19538126?fbclid=IwAR209vPTRCoINbmr8dOXeiHl2tD_kIQJAKKOyOcpEBFPX1wapiQnKuVnWA

Iluzia ultimilor ani a fost că ne împrumutăm, mărim salarii și pensii, crește consumul și banii revin în economie precum într-un perpetuum mobile, ceva demn de un Nobel pentru economie, dar în fapt o iluzie ce nu ține mult. Mai ales când consumul se îndreaptă spre produse de import.

Pentru că guvernanții nu știu să construiască temeinic și preferă soluții efemere, ei apelează la împrumuturi, la deficite bugetare. Și, publicul needucat economic și manipulat politic, pricepe că unde merge mia împrumutată merge și suta. Pentru public, deficitul bugetar nu este problema lui, el știe că statul trebuie să dea bani (nu contează de unde îi obține sau împrumută și cu ce costuri prezente/viitoare).

O țară cu deficit bugetar va avea o datorie publică tot mai mare și va plăti dobânzi tot mai multe. În consecință, generațiile viitoare vor fi văduvite de venituri care ar fi putut merge în domenii vitale ale societății (educație, sănătate, etc.). Singurul rol al deficitului bugetar ar trebui să fie dezvoltarea. Iar perioadele de acalmie economică ar trebui să fie traversate cu excedente bugetare care să reducă din datoria publică, care este a noastră a tuturor, a celor de azi și de mâine.

 

EA N-ARE OCHI ALBAȘTRI, CA SĂ-I COȘI MAREA-N COLȚURI

Mai faci un pas, apoi mai faci unul și nu te mai oprești până ce umbra ființei dinainte nu te acoperă până mai sus de genunchi. Aceea consideri a fi distanța ideală. Nici prea aproape, dar nici la celălalt capăt al lumii.

Stai drept. Atât cât poți cu a ta conformație cotidiană. Nu depui un efort suplimentar. Stai drept așa cum ai sta în oricare altă zi, numai că acum ți-ai împreunat mâinile la spate.

Îți aștepți cu onoare pedeapsa, ori îți e teamă că fără acele mâini împreunate la spate ai putea să te frângi?

Cu pieptul înainte și genunchii pierduți prin întunericul umbrei, stai nemișcat. Doar ochii ți-i plimbi prin cap încercând să observi cuvintele rătăcite pe acolo, pe undeva.

Continui să stai, fără să realizezi că umbra ți-a ajuns acum până aproape de glezne.

Se îndepărtează.

Și pe măsură ce ea fuge de tine, tu ai reușit într-un final să găsești suficiente cuvinte cât să compui un reproș. Poeme n-ai ști să scrii. La fel cum n-ai ști să întinzi pe hârtie două cuvinte simple. Darămite să le și rostești cu pasiune. Dar la reproșuri ești bun. Iar pentru ele găsești suficiente cuvinte. Și ce simplu-ți e să te exprimi cu mâinile la spate.

Uite că umbra stă și ea acum la fel de nemișcată. Tu spui ceva, iar ea ascultă. Și în timp ce tu-ți miști buzele, ea își încrețește fruntea. Din șanturile acelea mici care s au ondulat pe chipul ei, ar putea să tresară și lacrimi, ori ea ține la fiece parte care-o compune, așa că își împreunează brațele la piept ca să le prindă în caz c-or să înceapă să cadă.

Probabil ai și tu o logică a ta când stai cu mâinile la spate. În timp ce-ți mărturisești rodul gândirii, te-aștepți poate ca umbra să te împingă cu ură, iar înainte să lovești asfaltul, o să te sprijini în palme.

Tu mai pui un pas în față, umbra mai pune un pas înapoi. Vă urmăriți. Tu cu pieptul înainte, iar ea cu pieptul apărat de brațe. Ea nu-ți vrea inima lipită de a ei, în timp ce tu ai îndrăzni să te lipești măcar în gând de o parte a sufletului care posedă umbra.

Tu-i coși meticulos câte o lacrimă. Așa, de unde ești, doar cu privirea.

Ori, ea n-are ochi albaștri, ca să-i aduci tu marea-n colțuri.

Ei să-i coși soare, flori și zâmbet. Atât.

Acum taci iar.

Te-ai înroșit.

Iar tălpile îți ard mocnind, căci umbra s-a îndepărtat de tine, iar soarele n-o să te cruțe.

Lumina-ți intră-n ochi. Și totul pare-acum doar umbre. Ea pas cu pas dă înapoi. Se mai oprește să se uite. Nu-și mai păstrează brațele la piept. O mână o ține peste frunte, iar cealaltă se leagănă firav pe lângă corp. Te mai privește o secundă, apoi se n-toarce cu spatele spre tine și merge pas cu pas tot înante.

Ea e departe acum, iar tu nu-ți mai reții la spate brațele. O mână îți rămâne moartă lângă trup, iar cealaltă-ți adună lacrimi.

Ce te-a orbit lumina asta nouă!

După atâta umbră.

Acum realizezi ce bine-i în penumbră. Să ai soare, dar și adăpost. Să ai și rău și bine, și cald dar și răcoare.

Ori, fără umbră peste tălpile-alea goale, cum să înaintezi peste asfalt încins?

Dacă sperai să calci pe iarbă rece, a luat- o ea pe toată, acolo, lângă ochiul drept. Ești condamnat o viață-ntreagă, să o privești cum fuge, în timp ce tălpile îți stau topite, iar soarele te-nțeapă-n ochi.

Stai drept. Atât cât poți cu a ta conformație cotidiană. Doar că de astă dată, ai vrea să depui un efort și să-i iei în brațe umbra.
Tu stai pe loc.

Ea merge înainte.

 

 

Și o să-ți dispară.

 

PROTECȚIA SOCIALĂ, ÎNTRE MITURI ȘI ADEVĂRURI

Există un curent de opinie larg răspândit care spune că avem prea multe ajutoare sociale, că oamenii sunt leneși și nu vor să muncească. Oare chiar așa este? Asistența socială din România este ineficientă. Unul dintre principale motive este puținătatea resurselor alocate, pentru că veniturile bugetare ale României (în % PIB) sunt cu 50% mai mici decât media UE.

https://monitorsocial.ro/indicator/sistemul-de-asistenta-sociala-din-romania-este-cel-maiineficient-din-ue/

Venitul minim garantat, o modalitate de ajutor social, a scăzut dramatic după anul 2001 (raportat la salariul minim). Și decuplarea a continuat în anii următori.

https://monitorsocial.ro/indicator/evolutia-raportului-dintre-venitul-minim-garantat-si-salariulminim/

 Se spune că mulți dintre șomeri nu au loc de muncă pentru că refuză să muncească. Situația este puțin diferită. Locurile de muncă disponibile sunt în alte zone ale țării decât cele în care avem șomaj mare.

https://monitorsocial.ro/indicator/mitul-asistatilor-sociali-care-nu-doresc-sa-munceasca-eliminat-destatisticile-oficiale/

Iar îndemnizația de șomaj a rămas practic la valori de acum mai bine de 10 ani.

https://monitorsocial.ro/indicator/indemnizatia-de-somaj-in-romania-cata-protectie-oferasomerilor/

Județul Buzău este pe locul 2 la numărul de beneficiari de venit minim garantat (după Teleorman).

https://monitorsocial.ro/indicator/beneficiari-de-venit-minim-garantat-vs-locuri-de-munca/

Județul Buzău este pe locul 2 și la numărul de șomeri (după Dolj).

https://monitorsocial.ro/indicator/somajul-in-pandemie/

Nu avem atât de mulți asistați social cum cred unii, iar impactul financiar este redus. Majoritatea asistaților sociali nu au nicio șansă pe piața muncii (85% dintre ei au mai puțin de 8 clase!).

https://romania.europalibera.org/a/asistatii-sociali-ii-invita-pe-guvernanti-la-abundenta-de-dincolode-calea-ferata/31062741.html

Aceste câteva date din tabloul general al societății românești spun câteva lucruri:

  • 1.Avem puține locuri de muncă, fapt care generează(alături de alte cauze)venituri mici la buget;
  • 2.Veniturile mici la buget nu pot asigura servicii publice adecvate, inclusiv protecție socială;
  • 3.Majoritatea indemnizațiilor sociale au fost decuplate de evoluția economică din ultimii 15-20 de ani ;
  • 4.România se dezvoltă inegal între regiuni geografice, iar acest aspect conduce la creșterea inegalităților sociale;
  • 5.Zonele cu șomaj ridicat, cu mulți beneficiari de venit minim garantat sunt direct legate de o dezvoltare economică redusă, de slabă ofertă pe piața muncii;
  • 6.Sumele alocate asistenței sociale sunt extrem de mici, în scădere în ultimii ani, deși au crescut formele de asistență socială https://cursdeguvernare.ro/andreea-paul-nivelul-saraciei-creste -in-romania-proportional-cu-cresterea-instrumentelor-de-asistenta-sociala.html
  • 7.Asistații sociali au șanse infime pe piața muncii;
  • 8.Județul Buzău este un pol al sărăciei.

Dacă vrem un stat social precum cele din familia europeană, ar trebui să avem o administrație eficientă, o economie care produce plusvaloare, care să genereze mult mai multe locuri de muncă adaptate provocării acestor timpuri. Problema României nu sunt asistații sociali, ci neadecvarea politicilor publice ale guvernanților.

 

 

 

 

,,ARTA MAGICĂ A PREZENTULUI!”, PENTRU COMUNITATE

În luna mai va fi lansat un proiect dedicat comunității buzoiene, sub numele de ,,Arta magică a prezentului!”. Proiectul este inițiat de Diana Elena Rus, președintele Asociației ,,Împreună pentru buzoieni”, avându-i ca parteneri pe Mihaiela Grimbovschi Avramescu, psiholog, și pe Roxana Mihaela Constantinescu, avocat.

Proiectul are ca scop prezentarea unor teme diverse sub forma unor conferințe ce vor viza viața din punct de vedere fizic și spiritual.

Punctele principale care vor fi surprinse vor atinge domenii precum dezvoltarea personală și spirituală, viața de cuplu, relația părinți-copii, orientarea femeilor în domeniul juridic, economic, psihologic.

Obiectivul nostru este acela de a ajuta și de a inspira oamenii, pentru ca aceștia să poată ajunge la un nivel optim de conștiință și înțelegere.

Când spui ,,femeie”, imaginația ți-o descrie ca fiind, mai întâi de toate, mamă, soție, bunică, iubită și nu în ultimul rând, profesionistă.

Dintotdeauna, toți am văzut în femeie simbolul frumuseții și al grației, ori acea anexă a bărbatului, căci rolul estetic nu a ajutat-o de multe ori.

Femeia a trebuit să învingă prejudecățile oamenirii, să se afirme prin propria muncă, să devină, în final, exponent al unei societăți moderne.

Am spune că în acest secol XXI, rolul femeii ar trebui să fie recunoscut în toate domeniile, de întreaga societate, întrucât, fără contribuția sa, bunul mers al lucrurilor nu ar fi asigurat pe deplin.

Ceea ce se întâmplă în macro ar trebui să se întâmple și în micro, iar în intimitatea familiei, aceasta să beneficieze de elementarul respect.

Din păcate, în realitate, femeia nu este numai eroina unor producții cinematografice sau a unor romane fluviu, ci, mai degrabă, este victima abuzurilor, de la cele emoționale și psihologice, până la cele fizice. Femeia este tot mai traumatizată de sarcinile multiple din casă, familie și locul de muncă. Nu în ultimul rând, femeia trebuie să lupte cu mentalitățile primitive care se mai regăsesc, în mod inexplicabil, în societatea actuală.

Sunt situații în care egalitatea dintre sexe este neglijată, prejudecățile ancestrale încă mai răsar din locuri tenebroase, iar statutul social nu le este pe deplin recunoscut.

Vorbim de femeile care duc pe umerii lor economia țării, asigură creșterea natalității, cultivă educația copiilor, susțin baza materială a familiilor, încercând să le facă pe toate cu maximum de energie.

Femeia, acest pilon social, uneori clachează, luptând în hățișul birocratic, pentru a se apăra, pentru a se afirma, pentru a se ridica la suprafață.

Câteodată avem nevoie să ne înfățișăm așa cum suntem, cu sinceritate, cu temerile noastre, cu slăbiciunile noastre, să punem întrebări, să ne susținem reciproc.

Inițiativa prezentă se vrea un punct de sprijin într-o lume nespus de grăbită, care trece prin noi, care nu ne observă și care lasă răni adânci.

Un sfat, o încurajare, un început de drum, vor sta la îndemâna tuturor celor care  doresc să parcurgă pași spre soluționarea unor stări nedorite.

Vă vom comunica locul și tema primei întâlniri ce promite a fi o acțiune inedită, organizată pentru femeile Buzăului.

 

AU FOST ODATĂ CA NICIODATĂ … BUNICII ATOMICI

În anul 2019, activând în cadrul Crucii Roșii Filiala Buzău, am putut observa cum spiritul de întrajutorare al locuitorilor municipiului Buzău se manifestă prin donații de bunuri.

Oamenii donau cantități mari de îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de mobilier, materiale de construcții și alte lucruri necesare celor în nevoie, uneori mai multe decât putea depozita organizația, astfel că am hotărât să găsesc o soluție prin care toate aceste bunuri oferite să ajungă la destinația cea mai potrivită.

Am făcut un apel, iar reacțiile pozitive nu au întârziat să apară și am demarat la fel de prompt această activitate de ajutor.

Într-o zi rece, cu vânt cumplit, pe ploaie, câteva doamne extrem de energice au plecat de acasă și la ora de seară au pus bazele unui grup de inițiativă socială. Acest grup avea drept scop colectarea de bunuri și repartizarea lor către cazuri sociale identificate.

Cum primii voluntari au fost bunici, m-au inspirat în denumirea grupului, apoi am văzut cum nu a mai contat vârsta și ni s-au alăturat zeci, apoi sute de persoane dornice să ne sprijine.

A fost concepută o pagină, apoi un grup pe Facebook și am pornit la drum lăsând deoparte primele idei, adunând mănunchi altele, cu gândul să fim utili ocietății buzoiene, păturii celor mai necăjiți, oamenilor care din varii motive ajungeau la limita pauperizării.

În pandemie, datorită izolării,pe pagina grupului am îmbinat acțiunile cu sfaturi, cu umor, cu gânduri pozitive. Astfel am construit între noi o punte a comunicării prin care ne-am susținut în perioadele dificile. Cu timpul s-au dezvoltat prietenii frumoase, relații strânse. Pe scurt, un nucleu solid al oamenilor gata să ajute oricând.

Iată câteva dintre acțiunile pe  care am reușit să le împlinim împreună:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1.  Colectarea câtorva sute de volume de carte valoroasă ce au umplut biblioteci ale liceelor din municipiu și școlilor din mediul rural, acțiune prin care am dat elevilor un sprijin în plus în ceea ce privește evoluția lor;
  2.  Colectarea de jocuri și jucării ce au îmbogățit fondul de material didactic pentru cinci grădinițe din mediul rural. Acestea au fost destinate copiilor cu deficiențe neuromotorii;
  3.  Am contribuit la sprijinirea mai multor cazuri sociale ( familii monoparentale, copii fără posibilități care au primit rechizite, tablete, laptopuri, calculatoare, telefoane mobile, haine, încălțăminte și mai ales alimente);
  4.  În iarna anului 2019 am apelat la Consiliul Județean care a oferit un spațiu în care majoritatea elevilor din liceele municipiului sau școlile județului și persoane particulare au adus alimente neperisabile, familii au donat bunuri, de la saltele, televizoare, lenjerii, haine, aparate electrocasnice, îmbrăcăminte care au luat destinația fie a unor comunități sărace, fie a unor cazuri speciale;

Am fost spijiniți de primarii care au semnalat cazurile, care au pus la dispoziție mijloace de transport, de voluntari care au venit , sortat, triat, bunurile după destinație, vârstă, calitate, etc.

A fost una dintre cele mai mari acțiuni de acest gen în care au fost antrenate persoane între 8 și 80 de ani.

5. Am primit donații constând în mobilă și aparatură din apartamente ce urmau a fi vândute și le-am dirijat către familii sărace din tot județul. S-au strâns inclusiv materiale de construcție care au dăruite familiilor cărora le-au ars sau li s-au prăbușit locuințele;

6. Prin efortul elevilor, dar și al persoanelor pasionate de pictură, am decorat azile, case de bătrâni, am organizat expoziții, dăruind un strop de bucurie bunicilor noștri;

7. Din vânzarea acestor picturi s-au strâns bani pe care i-am donat Crucii Roșii pentru alte acțiuni;

8. Am inițiat acțiuni de prezentare a profesiilor, asigurând prezența unor personalități care au expus în fața elevilor propria experiență;

9. Au fost premiați elevi de nota 10 cu mijloace materiale reduse, din donațiile făcute de firme sau persoane particulare care au avut încredere în noi și ne-au lăsat să găsim cazurile și să le înmânăm darul generos;

10. Am încurajat participarea persoanelor vârstnice la diferite lansări de carte, la acțiuni colective, cu diferite ocazii, am mediat asigurarea de fonduri pentru spectacole destinate acestora;

11. Am colectat material didactic pentru Asociația Creștem Mari, pentru copiii aflați în dificultăți neuromotorii;

12. Am asigurat suma necesară unui abonament de hrană pentru membrele echipei de box feminin;

13. Prin donațiile constând în îmbrăcăminte am distribuit sute de perechi de blugi copiilor din Centrul de Incluziune , boxerilor noastre și altor copii;

Exemplele sunt nenumărate, toate dovedesc că generozitatea este în semenii noștri.

Deși nu suntem un O.N.G, deși nu avem o formă de organizare asociativă, ne-am alăturat tuturor asociațiilor ce activează în comunitatea noastră, demonstrăm că prin acțiunile noastre modeste scoatem la iveală interesul pentru societate, pornind de la lupta pentru un mediu curat, educație de valoare, menținerea unui nivel de cultură, creșterea performanțelor educaționale, o viață sănătoasă.

Urmare acestei experiențe inunate am înțeles câtă energie stă în pensionari, cât de mult doresc să ajute, avem dovada efortului lor comun și ar trebui să înțelegem că ne-au dăruit totul de la început și până la sfârșit.

Nu se poate imagina ce lanț uman se creează, ce reacție extraordinară poate trezi un simplu apel și câtă mobilizare există datorită acestora.

Când spui bunic te gândești la mâna caldă care te mângâie, la îmbrățișarea și sărutul celui care te preia de la naștere, te ajută să crești, se bucură de orice realizare a ta, îți este aproape cu toată ființa.

În tot ceea ce fac, bunicii noștri ne demonstrează din nou că ne sunt sprijin în orice situație. Și de data aceasta nu vin singuri, ci cu nepoți de mână. Așa se explică de ce în cadrul acestui grup fac voluntariat și copii și adolescenți și tineri și bunici.

În curând, BUNICII ATOMICI vor iniția, alături de alte organizații, întâlniri tematice în care fiecare va contribui.

Voință avem, experiență este. Ne lipsesc condițiile de spațiu și suntem oarecum limitați de mărurile restrictive ale momentului de față.

Aceasta este povestea frumoasă a unui grup de oameni minunați, atât de tineri sufletește încât nu pot fi comparați!

 

Grupul nostru: https://www.facebook.com/groups/454545081864858

 

 

România. De la analiza SWOT spre un proiect de țară

Despre bunăstarea unei națiuni și a cetățenilor ei s-au scrise tone de materiale. Politicienii au vândut vise la greu, cu profit personal (voturi). Dar foarte puține promisiuni s-au materializat în lucruri concrete.

Nu voi intra în analiza promisiunilor și a condițiilor pe care le-au făcut nerealizabile. Voi dezbate ceea ce nimeni nu prezintă: faptul că aceste promisiuni nu au la bază o analiză SWOT a economiei României, o analiză profundă care să identifice carențele economiei românești, dar și oportunitățile ei de dezvoltare. România post-decembristă a fost calată pe integrarea europeană. Acesta a fost proiectul de țară, realizat în cele din urmă, mai puțin datorită guvernanților, cât contextului geopolitic. În afara acestuia, economia a avansat de la sine datorită timpului și globalizării. Datorită interferențelor politice, dezvoltarea a evoluat în ”dinți de fierăstrău”, adică, guvernanții aruncau cu beneficii sociale peste posibilități după care intervenea corecția inevitabilă.

În ultimii ani, guvernanții au plusat la creșterea beneficiilor sociale (salarii, pensii, alocații) cât și la scăderea taxelor. Mai rar, s-a vorbit și despre investiții, dar mai mereu ele au fost sacrificate în detrimentul celorlalte articole bugetare. Deloc nu se vorbește despre posibilități, despre resurse, despre câți bani se adună la buget.

Veniturile bugetare sunt de paradis fiscal, cu 50% PIB mai mici decât media UE. Nu poți avea pretenția de stat social cu asemenea venituri infime. Nu poți avea pretenția de a avea servicii publice de calitate dacă nu construiești infrastructură (școli, spitale, transport rutier și cale ferată, etc.). Doar salarii mărite nu asigură creșterea calității serviciilor publice. Iarăși, se vorbește foarte rar de pierderile economice datorată balanței comerciale negative.

Prin urmare, nu trebuie să ai mare experiență administrativă (în afaceri private mai degrabă) ca să vezi:

  • De ce sunt venituri mici la buget și cum poți colecta mai mult
  • De ce ai balanță comercială negativă și cum poți corecta acest lucru
  •  Ce sectoare economice îți aduc plus-valoare
  • Cum poți stimula dezvoltarea economică sustenabilă și accelerată
  • Cât te împrumuți și mai ales pentru ce anume

Dacă construcția bugetară și execuția lui sunt făcute fără a răspunde acestor
întrebări simple, atunci problemele economice (bugetare, comerciale, sociale) se vor amplifica an de an.

Veniturile mici de la buget sunt datorate:

  • Neperformanței ANAF și a informatizării reduse
  • Evaziunii fiscale
  • Numărului mic de salariați generați de economie
  • Nivelului taxelor (taxe mari pe muncă ce conduc la locuri de muncă ,,la negru”, taxe mici pe proprietate – ele sunt la jumătate față de practica UE raportat la salarii)
  • Prea multe exceptări sau scutiri de la plata taxelor.

Mai sus avem un grafic cu veniturile fiscale în România versus UE. Dincolo de
demonstrația că România are venituri extrem de reduse, analiza pe structura taxelor ne arată că diferența majoră vine din taxele aplicate persoanelor fizice (taxe pe proprietate). Totuși, politicienii dau vina pe firmele private și mai ales pe firmele străine (multinaționale).

O analiză SWOT detaliată a fiscalității din România în articolul următor.

https://cursdeguvernare.ro/analiza-swot-a-romaniei-din-perspectiva-fiscalitatii-in-2021avantaje-dezavantaje-amenintari-sioportunitati.html?fbclid=IwAR2zyostRzcid8c0NBfJCIGwKJTr7VmCBeBaYgkrippH0ChxcxlTaDxLhA

România are balanță comercială negativă în sectoare cu potențial (legume-fructe, agricultură) sau cu tradiție (petrochimie). Iar balanța comercială negativă nu este axată pe Occident așa cum promovează euro-scepticii (țările care ne generează date negative sunt mai degrabă din afara UE sau din foste țări comuniste din Estul Europei: China la mod general, Ungaria și Polonia la fructe-legume, Kazahstan la petrochimie, etc.)

https://cursdeguvernare.ro/analiza-comertului-exterior-in-pandemie-de-la-cine-ce-amcumparat-ce-si-cui-am-vandut-topul-tarilor-care-ne-produc-deficitcomercial.html?fbclid=IwAR0MU4z4BsixwmlZUVJKhEcqR3Robl4AX9FnZGGm_tTSi0GneEMC SNY7rVU

România nu își valorifică resursele (nici măcar cele minerale, ex. gazele din Marea Neagră). România exportă mai degrabă produse brute decât produse prelucrate care au plus-valoare adăugată.

https://cursdeguvernare.ro/deficitul-comercial-din-farfurie-alimentele-pe-care-romania-leimporta-la-nivel-demiliarde.html?fbclid=IwAR2zyostRzcid8c0NBfJCIGwKJTr7VmCBeBaYgkrippH0ChxcxlTaD-xLhA

Nu există măsuri pentru corecția acestor aspecte, prin urmare, România continuă an de an cu venituri puține și pierderi multe.

Pentru că guvernanții nu au identificat corect problemele României, erorile sunt
repetate iar și iar. Premise (ipoteze) greșite duc la soluții greșite și eșecuri firești. Politicienii și acțiunile lor de guvernare au frânat dezvoltarea României și au condus la un export masiv de mână de lucru calificată spre Vest.

România este singura țară din UE care nu a avut excedent bugetar în ultimii 31 de ani. România s-a împrumutat în acești ani mai degrabă pentru consum (sau bunăstare pesteposibilități) decât pentru dezvoltare.

De câțiva ani buni suntem în procedură de deficit excesiv, unul făcut pentru a crește salarii (în special), pensii și pentru a reduce taxele. Cu consecința nefericită că ne-am împrumutat pentru a finanța locurile de muncă ale altora (pentru că românii au cumpărat produse de import).

https://cursdeguvernare.ro/deficitul-excesiv-istoria-riscurile-sisolutiile.html?fbclid=IwAR3mxkY2xskdkDe6syz8QoTdEf0Tq0ahuuQhFWnaeMOxw5YHpglAVr xeDXQ

Chiar și banii rezultați din privatizări au mers tot la consum (creștere de salarii și
pensii). Și cu toate aceste erori, România a redus din decalajul economic față de Occident, fapt întâmplat după aderarea la NATO și UE.

https://economedia.ro/infografic-cu-cat-e-romania-mai-bogata-dupa-20-de-ani-dupaaderarea-la-ue-am-redus-masiv-decalajuleconomic.html?fbclid=IwAR2Gn5cyyZyS_8yqK9awB_eo1mbi_pcxnt67XwrpaqdEsYfUUZZ3ENOz8s#.YGyfD-gzY2x

România are nevoie de un proiect de țară, un proiect bazat pe o temeinică și profundă analiză SWOT. Un proiect de țară care să se centreze pe oameni, pe calitatea lor profesională dar și civică. Fără schimbarea mentalităților nu vom reuși o dezvoltare accelerată, o evadare din plutonul mediocrității.

Despre căi de schimbare a mentalităților (prin globalizare, prin educație civică sau prin campanii de promovare a valorilor modernității) în articolul următor.

http://edybuzau.blogspot.com/2016/07/proiect-de-tara.html

Dar, fără un efort coerent, mentalitățile sunt cel mai greu de schimbat; modelele pozitive sunt puține și obturate de contra-modele gălăgioase și agramate.

 

OMUL CU MÂRȚOAGA

– Cronică de amator-

Buzăul a avut teatru și oameni de teatru al căror nume a strălucit în galeria autorilor, regizorilor, actorilor ce au adus  renume României.

Cei a căror vârstă se numără în decenii își aduc aminte de clădirea teatrului Moldavia unde se jucau piese extrem de valoroase, cu participarea unor distribuții de răsunet.

 După cutremurul din 1977, conducerea administrativă a județului a hotărât demolarea clădirii, ce reprezenta o bijuterie arhitectonică, spectacolele având loc în diferite locații, fără ca spectatorii să se mai bucure de intimitatea lojelor, de acustica unei săli special destinate acestei bucurii de suflet pe care multi pasionati de spectacol o aveau.

Acolo unde nu mai sunt săli ale teatrului , rămân oamenii  săi !

În lumea reprezentativilor teatrului buzoian, se înscrie GEORGE CIPRIAN.

,,Tatăl său a fost un brutar grec din insula Cipru. La naștere, a primit numele de Gheorghe Pană Constantin, modificat prin decret în anul 1950, în Gheorghe Constantinescu Ciprian, nume deja celebru în lumea artistică sub numele de Gheorghe sau George Ciprian.

A urmat școala primară în satul Glodeanu-Siliștea din apropiere de Buzău, mutându-se apoi împreună cu mama sa la București. Între anii 1894-1902, a studiat la Liceul Gheorghe Lazăr, fiind coleg cu doi viitori importanți scriitori, poetul Vasile Voiculescu și Dem Demetrescu–Buzău (Urmuz de mai târziu), supranumit un Jarry al României, datorită contribuției sale în conturarea și impunerea literaturii absurdului.

După liceu, se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie, apoi la Facultatea de Drept, pentru ca, în final, să urmeze Conservatorul la clasa lui Constantin Nottara, care-i remarcă „îndemânarea la condei”.

Debutul său ca actor a avut loc în anul 1907 la Teatrul Național din Craiova în piesa Răzvan și Vidra de B.P. Hasdeu, unde, în care a jucat rolul Șoltuz. Rolul său de succes a fost interpretarea escrocului Leroque dintr-o piesă obscură, Necunoscuta.

Ulterior, Ciprian s-a remarcat prin interpretarea unor roluri cum ar fi: Bufonul din Regele Lear, Păcală din Înșir-te mărgărite, Răzeșul din Răzvan și Vidra, Grozea din Vlaicu Vodă, Purgon din Bolnavul închipuit, Lubin din Georges Dandin.

A jucat și în câteva filme de lung metraj, putem menționa următoarele pelicule: Independența României (1912), Năbădăile Cleopatrei (1925), O noapte furtunoasă (1942), Viața învinge (1951) și Brigada lui Ionuț (1954).

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. ” ( http://wikipedia.ro )

În  anul 1995, un alt  reprezentativ, actorul, regizorul si dramaturgul PAUL IOACHIM , mândrie a Buzăului, pune bazele primului teatru de proiecte.

În lumina reflectoarelor, prima piesă  după inaugurare,  era ,, OMUL CU MÂRȚOAGA” , în regia lui Tudor Mărăscu .

A fost un spectacol fabulous in care au aparut Mircea Diaconu , Emil Hossu, Sebastian Papaiani , Diana Lupescu , Geo Costiniu, Adriana Trandafir, Ion Siminie, Ion Pavelescu , Radu Panamarenco, Ion Batinaș.

Eram în sală și de-abia respiram de emoția jocului celor ce își interpretau rolurile cu o încărcătură emoțională rară.

Aplauzele finalului de spectacol, bis-urile repetate, modul în care publicul a înțeles să răsplătească prestația trupei mi-au răsunat mult timp în memorie.

De 25 de ani mergem la teatru ca într-un sanctuar.

Am vizionat de atunci, zeci și sute de spectacole, uneori seară de seară, câte două, în festivaluri, alteori cu  tineri studenti, alteori cu trupe din străinătate, bucurându-ne de splendoarea jocului, lăcrimând emoționați sau râzând la comedii spumoase.

Un spectator devine un actor fără să vrea, fiind  integrat de actori în jocul lor, fie trăindu-și propriul rol, la final, când aplaudă cu entuziasm.

Au fost 24 de ani de poveste care au trecut extrem de repede. În al 25 -lea an, o pauză nedorită, neașteptată, neînchipuită, a interupt curgerea spectacolelor .

Și iata cum ne-am regăsit, fix la 25 de ani, în aceeași sală, mult modernizată față de prima noastră întâlnire, noi, iubitori ai teatrului, care au fost prezenți și  la  alte reprezentații ale piesei, și acum 20 de ani, și ieri, în numele și pentru a dovedi că orice actori , orice regizori, aduc  plusul lor de originalitate unui text vechi, dar atât de actual.

Să incepem cu o poveste de acum…..aproximativ 94 de ani lumină când, in 1927, un dramaturg, George Ciprian, om al cetății, dăruia o piesă al cărei mesaj a făcut-o să rămână piatră de referință în epocă și nu numai.

Să ne gândim că in urmă cu 25 de ani lumină, Paul Ioachim, actor si dramaturg, regizor si director de teatru, deschidea prima stagiune a teatrului cu același nume, cu piesa de față.

În viață am tot văzut-o în interpretări care mai de care, cu Grigore Vasiliu Birlic, cu Octavian Cotescu, am auzit-o la teatrul radiofonic de seară și am privit-o ca pe o comedie.

În seara aceasta mi s-a părut a fi cu totul altceva…..o piesa plină cu morală, mult prea didactică si profund ancorată în realitate.

Să ne reamintim subiectul…un arhivar, personajul Chirică, om la casa lui, cu soție si doi copii, trăiește printre dosarele de zi cu zi, cu  pasiunea devoratoare, neîmplinită, a jucătorului la cursele de cai.

Sărăcia dă târcoale  acestei familii , iar buna înțelegere de odinioară este sfărâmată de reproșuri, amenințări, teama evacuării, grija zilei de mâine.

Chirică e un personaj șters pentru unii…

Părul netuns, albit timpuriu, hainele în dezordine, lipsa de stil, de la hainele sau  ghetele uzate, nu-i dezvăluie valoarea.

Este un om bun, absolvent de Drept, posesor al unei memorii  impecabile, modest, iubitor, duios , atent față de cei din jur, filantrop, care nu-și poate depăși condiția.

Are o pasiune pentru cursele de cai, un vis, să aibe un cal al său, cu ochi mari , blânzi, cald, pe care să-l poată mângâia și o speranță, să scape de datorii.

Cu o brumă de bani, deși înconjurat de lipsuri, cumpără o gloabă și … în condiții de pierdere a propriei identități, renunță la viața de familie, la locuință, la slujba modestă, dedicându-se îngrijirii lui Faraon al V-lea, spre disprețul unui oraș întreg.

Devine batjocura urbei, familia sa capătă numele de Mârțoagă și apare pe prima pagină a revistelor. Fiind funcționar public, atrage atenția inspectorilor de stat, își pierde slujba. iar soția îl părăsește pentru cel mai bun prieten. Rămâne în sapă de lemn, dar nu-și pierde speranța într-o viață mai bună.

Pune în calul achiziționat dragoste, refuză toate ofertele de a-l vinde, îl hranește, antrenează, îngrijește,  fără a se gândi la sine. Ultimul ban este investit în cal, el mulțumindu-se cu pomana colegilor, disperați de halul în care ajunsese.

,,Cine este acest om ? … ”

O întrebare devenită lait motiv….repetată de soție, de prieteni, de inspectorul din minister, de femeia de serviciu, de proprietarul creditor, de fostul proprietar al calului…..

Ei bine, Chirică este omul senin, cu suflet cald, gata să se dăruiască tuturor, să învăluie cu iubirea sa ocrotitoare pe cel în nevoie, omul idealist care îți apără credința.

Calul său, gloaba de râs a întregului oraș, Faraon al V-lea, va deveni  învingătorul curselor de cai .

Este în stare să lupte cu toți, să facă frigul, foamea, să doamă în spațiul strâmt, plin cu nailon, al unei mansarde, numai să poată ține căldura lângă sine, numai să-și vindece calul.

Este personajul luminos al piesei, omul cu ochi blânzi, gloaba societății ce apără gloaba hipodromului.

În om și în cal, neînsemnați  aparent, stau ascunse minți agere, puteri nebănuite și dragoste de viață.

Omul își înfruntă prietenii, soția, soarta. Rămâne al nimănui, e singur, dar calul îl susține cu toată ființa lui.

Același lucru face și omul pentru cal într-o simbioză extraordinară.

Un om și un cal, două schelete azi,  devin doi învingători, mâine !

După un an în care în hrana și apa calului au fost picurate blândețe, credință, dragoste și  bunătate, câștigurile vin unele după altele…un million, doua, trei, patru, cinci…

Chirică este un om bogat !

Noblețea sa îi dă puterea să împartă cu bunii săi prieteni, Fila, femeia de serviciu  și Varlam, prieten din copilarie, fiecare leu.

Din partea rămasă lui, dă și altora, cadouri sau  diverse sume, știind că banii nemunciți nu aduc nimic bun.

El, modestul slujbaș , este un idealist, un apărător al încrederii în idealul propriu, un devotat, un nobil. Are puterea să-și reprimească până și soția după trădarea  acesteia , atunci când a ales să-l părăsească pentru Nichita.

Panoplia cu personaje ne aduce în față o suită de tipare umane. Dan Tudor, Marius Bodochi,  Adrian Păduraru , Gabriel Fătu, Ana Ioana Macaia  și alții,  dau viață unor personaje absurde, dar reale.

Toate-s vechi si nouă-s toate !

Toți vin dintr-o lume lipsită de percepte morale, sunt lacomi, adulterini, obsesivi, agresivi, plini de ei…..

Antitetic, Chirica luminează ca un far, la polul opus….

Ce-am văzut noi azi ?

Un spectacol  greu de înțeles pentru copiii din sală, moralizator pentru adulți și far călăuzitor pentru vârsta a treia….

Curios, dar tema mi s-a părut apropiată de starea realității zilelor noastre. Desenul decorului servește intenția scrierii de a îmbina realismul cu absurdul vieții.

Costumele foarte expresive, antitetice, de la eleganța rafinată a lui Marius Bodochi ( pe care îl adooorrr !!!!!!) , până la dezordinea vestimentară a lui Dan Tudor, ce îl interpretează pe Chirică…, sunt, însă, specifice epocii scrierii.

Dan Tudor, în rolul lui Chirică, e sublim…..nătâng, absent, detașat, seren….

Trăiește în lumea lui , susținut de prietenia lui Varlaam si a Firei…colegul de școala si fata din casă, pe care și-i face parteneri de afaceri.

Un tip sincer, inegalabil……

Pentru public, spectacolul este amuzant, o comedie .

La final,  înțelegi că textul are un scop major, apropiat de actualitate, în care dramaticul situațiilor e doar aparent comic.

,,Omul cu mârțoaga” rămâne  o comedie  cu mulți oameni răi și interesați, și câțiva naivi, buni la suflet.

Sala a fost aproape goală.

Un scaun ocupat, două  ridicate, publicul  era mascat până la ochi. Sunt aspecte care au contat.

La final,  bătăile palmelor nu au mai răsunat cu intensitatea celor de acum 25 de ani, deși spectacolul se ridica la înălțimea celui de început .

Și dintr-o dată, pe fondul sonor, actorii au prins să aplaude alături de noi, cu putere, mai tare și mai tare.

A fost atât de frumos acest moment !

O scenă plină și o sală semigoală aplaudau la unison .

Un spectacol  ce a durat 25 de ani la Buzău,  va continua să existe.

Urarea directorului artistic al teatrului de la început a fost  :

,,Să sperăm că peste alți 25 de ani, același spectacol va reveni la Buzău”

Am socotit repede în gând, noi nu vom mai fi aici, dar…

,,câtă nevoie este in viata asta și de un strop de candoare . ”

Nu putem trăi altfel !

Până atunci, urăm viață lungă Teatrului ,, George Ciprian !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primii pași – de la grădiniță la școală europeană

e-Twinning, parte integrată a Erasmus+, Programul UE pentru Educație, Formare, Tineret și Sport, pune la dispoziția personalului didactic ( profesori, educatori, bibliotecari, formatori din tările participante europene) o platformă de colaborare, comunicare, schimb de bune practici în cadrul unei comunități educaționale în continuă mișcare. O comunitate deschisă la nou, dornică să experimenteze, să aplice, să contribuie, să inoveze.

În acest an, Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 Buzău, alături de Școala Gimnazială nr.7 și Colegiul Economic Buzău, a primit Certificatul de Școală eTwinning, în urma parcurgerii a două etape de selecție.

Aceste școli premiate sunt deschizătoare de drumuri, recunoscute drept modele în domenii precum:

  •  Practicile digitale
  • Practicile de siguranță online
  • Abordările inovatoare și creative ale pedagogiei
  • Promovarea dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice
  • Promovarea practicilor de învățare prin colaborare în rândul elevilor și profesorilor
  • Implicarea în numeroase proiecte valoroase de parteneriat internațional ( apreciate și certificate la nivel național și european)

Proiectele derulate de Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 Buzău au primit „European and National Quality Labels” : „My Christmas”, „Tiny Steam Ambassadors”, „My story bag”, „Online Summer Activities”.

Acestea au constituit oportunități de învățare, dezvoltare și schimb de bune practici educaționale atât în mediul online cât și cu ocazia vizitelor în unitățile școlare din țările partenere.

Nu ne oprim aici!

Dezvoltarea și dobândirea resurselor potrivite unei bune învățări a copilului reprezintă puncte esențiale și de interes în profesia și misiunea noastră.

 

 

ARTA DE A RĂMÂNE PRIETEN PÂNĂ LA CAPĂT

– Cronică de amator – 

  • Subiect: piesa: ,,ARTĂ”
  • Interpretare: Teatrul Lucia Sturdza Bulandra
  • Actori: Ștefan Pavlu, Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim
  • Regizor: Cristi Juncu

 

A vedea o piesă de teatru, azi, este o întâmplare fericită, iar când impresarul te anunță că Teatrul ,,Lucia Sturdza Bulandra ” revine în urbe cu un spectacol, chiar și  mai vechi, pe care l-ai apreciat odată ca fiind extrem de reușit, nu pierzi ocazia.

Toată studenția, sala de la Bulandra a fost  o prelungire a camerei de cămin. Fie sâmbăta seara , fie duminica, la matineu, mergeam  cu  bilete reduse, așa cum poposeam și în sala Cinematecii, de pe Brezoianu. Era o bucurie de nedescris să te cufunzi în scaunul capitonat cu catifea și, de acolo, în semi întuneric, să ,, guști” jocul actorilor .

Am păstrat sentimentul de sărbătoare al tinereții și azi, așa că prima piesă de după un an de pauză a fost ca un premiu pentru bună purtare.

Oferta de spectacol nici nu mai conta. Personal, mai vzionasem comedia ,, ARTĂ ”,  însă plăcerea de a revedea un  scenariu inteligent, un joc de clasă al unor actori de top, din tânăra generație, au valorat mai mult decât prețul biletului. Tristețea sălii, rămasă neschimbată după un an și câteva luni, impresonalitatea chipurilor spectatorilor , mascați până sub genele ochilor.

Ne-am dus să râdem sănătos de snobism, prostie, grandomanie, să vedem că o prietenie adevărată nu se alterează nicicând, atunci când e susținută de sinceritate.

Yasmina Reza  , autoarea scenariului, nu mi-era cunoscută, măcar că în cronicile de gen apare ca o mare scriitoare și actriță. Nici Cristi Juncu, regizorul, nu are o prezență susținută în salba spectacolelor pe care le-am vizionat,  dar amandoi m-au convins că se poate face o echipă de top de la distanță.

Să recapitulăm subiectul ! 

 

Trei prieteni de o viață dezbat o împrejurare simpatică.  Medicul Serge ( Ștefan Pavlu ), care dispunea de bani, care era un pic snob și care credea în cuvântul prietenilor săi, medici și farmaciști, colecționari de artă, achiziționează cu o sumă impresionantă o pânză albă, pe care pensula lată a unui pictor  arhi- cunoscut al momentului trăsese linii verticale și orientale cu nonculoarea în cauză.

Deci , avem în față  o pânză, 1,10 x 1,00 , albă ca spuma laptelui, pe care se puteau zări … urme de leucoplast pe canturi, cu care se fixase o margine, dungi fine de la grosimea  materialului, unde  vag perceptibile, în nuante de  gri, bleu, verzui.

 Prezentată cu tam -tam lui Marc ( Vlad Zamfirescu ), inginer, așa zisă ,, operă”  naște controverse , acesta ridiculizându-și prietenul pentru naivitatea de a da un morman de bani pe un nume și atât.

În conflictul celor doi se interpune Iyvan, ( Gheorghe Ifrim ), librar,  împăciuitor, mediator de duzină, care caută să-i împace, să echilibreze  dizarmonia.

Nicio șansă! Oricât  dă dreptate unuia și altuia, conflictul degenerează pe panta unor afirmații periculoase și, dintr-o dată, cei trei prieteni uită de anii din spatele relației lor, devin sinceri până la cruzime și își spun unii altora tot, dar tot, de la părerile lor  față de nevestele celorlalți, până la  gusturile îndoielnice ale unuia și altuia și felul cu arată și tot așa.

Să zicem că ,,se trage” cortina și rămâne adevărul gol-goluț  al gândurilor din spatele vorbelor, zâmbetelor, mimicii înșelătoare.

 Ce poate face un tablou alb dintr-o relatie ? 

Un dezastru , o prăpastie, un tavălug,  aduce un bulgăre de reproșuri,  creează un război, devine  un câmp de luptă,  stins într-un final de foame, cu ce se găsea în casă, poate niște biete   măsline, apoi la un restaurant, în fața unei fripturi în sânge și a unui pahar de vin, unde se uită de tot și toate.

La început am râs, mai apoi  ni s-a stins  cu totul voioșia, am regăsit valențe ale societății contemporane, am descifrat chei ale actualului,ne-am îngrozit de  dimensiunea abisului lor.

 Am înțeles  și până unde poate  fi întinsă coarda rezistentă a răbdării.

Când realizezi că nu te poți  lăsa lovit de cuvinte, că poți  scrie sau desena pe albul de 50.000 E ce vrei tu, că imaginația e cel mai puternic instrument de sudură a relațiilor  sparte în țăndări, atunci totul e salvat, mai ales o prietenie .

Despre joc, numai elogii. 

Au ceva  magic  cei trei actori ai generației tinere, care te fac să crezi că scena e plină de decoruri, de culoare, de muzică.

 În realitate, pe o scenă  cu trei scaune și un șevalet urias, au compărut trei bărbați în haine de culoare închisă, care au privit o pânză albă.

Contrastul nonculorilor  a  făcut loc umorului robust, expresivității  fețelor, agitației personajelor, râsetelor noastre .

Savuros a fost însă, spectacolul de lumini și umbre, cel ce a înveșmântat în tot, replică după replică.

Alb și alb închis, să fim în ton cu vremurile, s-a jucat și regizat o piesă de zile mari, unde pretențiile de intelectual, risipa cu bani făcuți ușor, diluția  termenului de artă și subnivelul de exprimare, mediocritatea părerilor legate de femei , la nivel de bărbați, au reprezentat începuturi  insurmontabile de discuție și puncte terminus peste care s-a putut trece, în numele prieteniei adevărate.

Cu mască sau fără, întâlnirea cu teatrul aduce în noi bucurie !

Iar când piesa abundă în inteligență scrisă, regizată și jucată, arta ni se înfîțișează într-un spectacol de zile mari !

P.S. Un pic de trivialitate ca o picanterie s-a făcut simțită , dar a mers, gustul final fiind unul agreabil în tot. 

Sursa imaginii: YouTube

CA UN COPIL

Și uite că te-ai trezit până la urmă.

Ești încă buimac și clipești des.

Încerci să-ți scoli ființa din visare și te forțezi să te întorci în asprimea deplină a cuverturii. Ai uitat s-o mai dai deoparte înainte să adormi. Aveai cearșaful pus, dar ai preferat să te chinui.

Și te-a culcat pe umărul drept, cu spatele spre orice respirație a conviețuirii. Doar tu știi de ce ai vrut să fii rece. Sau poate că a fost frig înainte să-ți închizi ochii. Și poate de asta ai și lăsat cuvertura pe pat.

Începe să te doară umărul care ți-a suportat orgoliul somnului. E semn cert că revii în simțiri.

Umărul te doare, cuvertura îți zgârie pielea în mod brutal, însă privirea tot nu ți-o îndrepți spre cealaltă parte de pat. Dacă ți-a fost atât de frig aseară, de ce te-ai mai trezit cu pieptul gol?

Te întinzi pe spate și-ți freci ochii cu pumnii strânși. Alungi orice urmă sfidătoare a somnului, îți simți omoplații cum se detensionează și-ți atingi cu grijă urechea dreaptă. În somnul tău pe-o parte i-ai creat un vid și-acum te doare. Și ea. Și pieptul ți-e tot gol, iar cuvertura ți-e sub trup și trupul ți-e tot gol.

Și nu-nțeleg de ce.

Dar te dor toate.

Îți lași palmele să-ți aline fruntea în timp ce privești spre fereastră. E întuneric. Și totuși e zi. Și totuși nu tremuri. Și totuși ți-e frig.

Draperiile sunt netrase iar patul ți-e gol. Lângă patul acela gol sunt doar papucii tăi. Dar tu nu porți papuci. Și-atunci de ce i-ai pus acolo înainte să te culci?

Și te ridici în capul oaselor. E deja 7 și 5 și deja întârzii în viață.

Au scârțâit vertebrele sau arcurile de la patul gol? Ești tu oare prea greu și nu mai țin cu tine?

Oricum ar fi, tot te ridici. Uzezi puțin curaj, cobori din așternut și nu te-ncalți. Pășești rigid către fereastră și tragi tardiv de draperii. Le despici precum ai despicat și noaptea cu spatele tău lat. Și te întorci cu ochii către pat. Și numai partea ta e nefăcută.

Eu am plecat discret. Să nu te scol devreme. Și nici papucii mei n-au mai rămas. Mocheta-ți este goală. Și ea. Și-așa am vrut s-o las, din grija mea maternă, să nu cumva să cazi sau să te-mpiedici de urme pe podea.

Și-am adunat cam tot.

De ce ai pieptul gol dacă pe pat stă cuvertura și ar părea că ți-a fost frig?

Ți-ai pus mâinile în șold. Știu sigur. Așa faci când te miri. Spâncenele nu le-ai mișcat. Deci te-așteptai.

Lași geamul deschis ca să se facă și mai frig. Cuvertura e la locul ei, așa că pleci împăcat din dormitor. Acum știi cum să dormi. Chiar dacă te dor toate.

Și cobori.

Și tălpile-ți sunt goale.

Pe treapta a doua găsești un papuc. Dar nu-i al tău. Tu nu porți roz. Și-ai tăi oricum au rămas amândoi sus. Îți continui drumul și pe ultima treaptă mai apre-un papuc. Deci sunt pereche. Și s-ar părea că ai și tu pereche, dar te-ai mira prea tare, și-ți arcuiești pe rând câte-o sprânceană atât cât să nu cazi. Nu te bucuri încă. Ești rezervat, căci știi prea bine de ce te faci vinovat.  Nimic nu este cert. Dar sigur tu ești treaz, căci gresia sub tălpi îți e la fel de rece ca și ieri.

Mai faci doi-trei pași.

Te plimbi prin casă fără vreun sens. Cauți ceva.

Îți ții o mână în șold și cu cealaltă îți netezești ceafa. Simți miros de cafea și te oprești din căutările tale mai buimac decât erai atunci când te-ai trezit. Visezi conștient și simțurile ți-o iau razna.

Brusc te simți iertat. Ca și cum zațul fierbinte ți-ar fi șters orice vină. Înțepenești și nu știi ce să faci. În loc să fugi după cafea și să o bei cu poftă, în loc să-ți pui tutunul în țigară și să-ți citești ziarul, stai cu ochii ațintiți spre verandă și râzi ca un copil. Te bucuri de soarele puternic. Și-n umbra lui mă vezi citind. Și-s tot a ta. Și azi. Și râzi cu desfătare.

Ești fericit și-ți netezești iar ceafa și mai apoi îți netezești și gâtul. Și-ți unești palmele doar ca să-ți prinzi vreun gând fugar și parcă de-odată simți ca-ți este cald. Ești din nou viu și nici nu te-ai atins cu gura de cafea. Nici mirosul greu de tutun nu-l mai simți necesar. Respiri adânc și te mulțumești să-mi adulmeci parfumul. Este același pe care numai tu mi-l știi. Și ești îndestulat.

Și știi sigur că eu stau acolo, afară, desculță, în timp ce tu stai acolo, în casă, cu pieptul gol.

Ieri a plouat iar astăzi este soare. Iar eu, precum un alt copil, ceva mai năucit de viață, am aruncat papucii în fuga mea spre roua dimineții, am apucat o carte la-ntâmplare și m-am pitit sub soare să profit. Nu-mi plac ploile și n-am să le accept vreodată. Dar mă supun. Căci sunt ceva vital. Chiar dacă-mi este gândul sec și inima angoasă.

Dar mereu mi-au plăcut diminețile de după ploi, când ies desculță prin grădină și simt pe tălpi umezeala ierbii. Mă așez în leagăn și citesc în timp ce-mi iau avânt cu talpa dreaptă.

Și-n timp ce eu îmi luam avânt cu talpa dreaptă azi, umărul tău drept agoniza în așternut. Tu ești bătrân și ploaia te îndoaie. Și te dor toate. Și-abia adormi. Și ațipești mereu cu pieptul dezgolit. Și-ți este frig. Și-abia te miști desculț prin casă. Chiar dacă ai papuci. Ești un copil și-alergi și tu desculț. Îți este frig și ai mereu o vină. Și dormi pe umărul tău drept și tremuri și nu știi dacă plec sau dacă dorm și eu.

Am încercat să spijin fruntea mea de tine, dar omoplații tăi sunt prea rigizi. Și nici coloana nu mă-ncântă. Aș prefera un braț sau o curbură. Dar te-am lăsat s-alegi cum dormi și nu te schimb. Așa că mă întorc și eu pe-o parte și dorm ușor cu fruntea pe un mușchi al meu. Și mă trezesc devreme doar ca să fug spre soare. Și uit de draperii când dorm pe-un mușchi al meu. Dar iau mereu papucii ca să-i arunc la ușă. Să fiu și eu copil în drumul meu. Și fug pe iarba rece, umedă și grea. Și-o netezesc cu talpa, în colțul meu din umbră. Mereu m-așez acolo. În fiecare zi ce vine după ploi.

Și mereu ești surprins când mă găsesști în leagănul meu veșnic. Și mereu râzi ca un copil naiv. Tu ești bărbat. Și poate că mereu privești surprins ca să nu-ți umilești orgoliul când într-o zi n-am să mai fiu în colțul meu pe care-l știi. Și râzi mecanic înspre leagăn, ca să nu pară că-mi duci lipsa când va ploua necontenit în curtea aia goală. Și tot cu pieptul gol ai fi.

Iar eu aș fi în pat, dormind pe-un mușchi al meu. Sub cuvertura ta, dar cine să mă vadă.

Și ce-ai să râzi atunci.