1
0
Aproape am vrut să plec.
Am ajuns până în hol, mi-am scos cizmele, mi am scuturat paltonul și mi-am parfumat eșarfa. Capul intenționam să-l las dezgolit. Nu-mi place să port căciulă și nici pălărie. Chit că-mi îngheață urechile de dragul acestui viciu.
Dar ce-mi este și viciul acesta. Unul în plus pe lângă multele nepotriviri din viața mea.
Stau de mult timp în spațiul acela, împreună cu alegerile mele, mai mult sau mai puțin mergătoare.
Vaza de lângă oglindă eu am ales-o, la fel cum și pe bărbatul de sus, tot eu l-am ales.
Ambele alegeri aveau drept scop bucuria mea.
Vaza obișnuiam să o umplu cu flori și să zâmbesc ori de câte ori le simțeam parfumul.
Bărbatul de sus, obișnuiam să-l umplu cu iubire și să zâmbesc ori de câte ori îi simțeam parfumul.
Acum, vaza e goală. Și bărbatul la fel. Dar nu într-un mod care să mă satisfacă in vreun fel. E gol de el și cam atât.
Aproape am vrut să plec.
Dar niciuna dintre eșarfele din hol nu se potrivea cu puloverul pe care mi l-am pus. Așa că am vrut să mă întorc.
Doar ca să mă schimb.
Și apoi să plec iar.
M-am uitat la vaza de lângă oglindă și mi-am dat seama că nu am luat o decizie chiar atât de bună când am cumpărat-o.
Nu se potrivește nici cu oglinda, ba chiar mă încurcă. Nu pot să mă văd de sus până jos și oricum vaza mov și restul tot alb mi se pare a fi un contrast brutal acum.
Am urcat înapoi pe scări, fără să mă grăbesc. Mă gândeam dacă să-mi pun un pulover roșu aprins ori poate unul alb din lână. Am timp să aleg până ajung sus. Poate îmi schimb și fusta, poate s-ar potivi mai bine o pereche de blugi.
În dormitor, bărbatul gol de sine stătea tolănit pe o parte. Nici nu m a auzit când am intrat. Din indiferență sau din prea mult gol de sine. El știe cel mai bine de ce și cum.
Din grămada de haine pe care am găsit-o în șifonier, am ochit din prima puloverul care s-ar asorta mai bine cu eșarfa preferată din hol.
Am un fel al meu de a simți ceea ce-mi poartă noroc. Nici nu este nevoie să simt cu pielea. Este suficient să simt din ochi.
Mai puțin când vine vorba de câte un el.
M-am uitat pe furiș la bărbatul gol de sine. L-am privit printre balamale, în caz că mă privea la rându-i și am fi putut să ne intersectăm pupilele. De ce să risc? Privirea lui nu s-ar asorta cu cerceii mei.
Din păcate ori din fericire, tot pe o parte stătea. La fel de tolănit ca atunci când am intrat.
În trecut, m-ar fi îngrijorat.
În prezent, mi-ar fi indiferent.
Dar, în același timp, mi-am dat seama că nu pot să fug. Nu încă. Nu până când nu-mi schimb și șosetele.
Nu pot să-mi pun șosete scurte la cizmele lungi. Pielea aceea rigidă din dreptul cataremelor mi-ar roade pielea de pe glezne. Iar de călcâie nu mai spun.
Drept urmare, va trebui să caut o pereche de șosete mai lungi. Iar șosete lungi am numai în coșul de sub pat.
Am mers discret până aproape de tăblie, izbind mai mult sau mai puțin cu tălpile de parchet. Am îngenuncheat lângă pat.
Bărbatul gol de sine dormea dus. Am aruncat cuvertura ca să nu mă încurce și am tras zgomotos coșul de sub pat.
Șosetele nu erau acolo așa cum credeam. Și realizez că nu mai știu unde le-am pus. Dar trebuie să plec. Nu mai pot sta. Drept urmare, va trebui să strig.
Nu pe ele, șosetele, ci pe el, bărbatul.
L-am strigat pe nume, ca să pară o problemă serioasă.
Nu mi-a răspuns.
L-am strigat după alint.
A tresărit puțin.
Mă grăbesc, așa că nu pot să iau la rând alint după alint.
L-am scuturat de câteva ori și l-am răscolit la fel cum răscoleam vaza pentru a o goli de tot ce era ofilit.
S-a trezit buimac.
Buimac să mă vadă, buimac să mă simtă și buimac să mă țină.
-Mai știi unde mi-am lăsat perechea neagră de mănuși?
Se ștergea la ochi in timp ce căuta răspunsul salvator. M-ar fi trimis în hol să le caut. Dar s-a gândit, probabil, că holul și mănușile acelea m-ar duce și mai aproape de ușă. S-a oferit să mă ajute. Și am început să le căutăm în dulapul cu haine de vară.
După aproape o oră, le-am găsit aruncate pe un fotoliu. Și atunci mi-am dat seama că am uitat de șosete. Și m-a ajutat să le caut și pe acelea. Le voiam în mod special pe cele bej. Așa că am început să le căutăm în bucătărie.
Le-am găsit la uscat pe un calorifer lângă baia din holul de sus. Iar după ce le-am încălțat, mi-am dat seama că după atâtea căutări am transpirat.
Și ar trebui să mă schimb dacă intenționez să ies în frig.
Doar nu o să risc o răceală.
M-a ajutat să aleg un pulover nou. Unul dintre cele pe care le purtam acum mulți ani și pe care le sechestrasem în sacii din pod.
S-a oferit să-l clătească în timp ce eu îmi făceam un duș.
Când am ieșit din baie, am găsit puloverul uscat și așezat pe marginea patului. Numai că șosetele mele s-au umezit pe gresie. Iar altele lungi, mai am doar în hol, în dulapul cu multe sandale.
S-a oferit să le caute el. Și m -a așteptat cu ele în hol. M-am încălțat meticulos. Și am întins fiecare colț de ață. El a adus flori proaspete si le-a așezat în vază, iar eu m-am încălțat cu cizmele pe care le lăsasem lângă ușă.
Uitasem de ceasuri bune ce eșarfă alesesem când am fugit să-mi schimb puloverul prima oară. Și norocul face ca cel din urmă să se potrivească la fix.
Mi-am tras paltonul și l-am încheiat cu nasturii mari din față.
Uitându-mă cu coada ochiului la bărbatul gol de sine care umplea vaza goală de flori, nu reușeam să găsesc bucuria.
Directa proporționalitate dintre decizii dispăruse. Și pe cât de gol era el, pe atât de plină era vaza.
Am vrut să mai stau puțin, dar el, în liniștea ,,cea mai deplină”, a luat eșarfa din cuier, mi-a așezat-o la reverul paltonului și a descuiat ușa.
Am ieșit repede. Nu care cumva să intre frigul în casă. În urma mea, el a lăsat până și ferestrele larg deschise, pentru a hrăni florile din vază cu tot oxigenul acela rece.
M-am gândit cum a putut să-mi pună tât de lejer eșarfa la gât și să mă lase să plec.
La două străzi distanță de casă, mi-am oprit gândurile în dreptul unei vitrine cu pantofi colorați.
Am intrat să probez o pereche.
Și am văzut cum șosetele mele nu se potriveau una cu cealaltă.
Mi le-a dat intenționat fără pereche, sperând ca o să mă-ntorc să le schimb sau poate a vrut să-mi spună ceva fără vorbe.
Oricum ar fi, mi-am luat cei mai frumoși pantofi verzi.
Și sunt pereche.
Average Rating