0
0
Valoarea mare a facturilor energetice ține în continuare capul de afiș al dezbaterilor.
Să reluăm pe scurt cum s-a ajuns aici. Liberalizarea energiei (de la 1 iulie 2020 la gaze naturale, respectiv de la 1 ianuarie 2021 la energie electrică) părea a nu fi cu probleme. Inițial, chiar a adus prețuri mai mici. Ulterior, odată cu începutul verii anului trecut, prețurile au început să crească accelerat. Primele semne au fost tratate cu lejeritate de guvernanți ca fiind doar ”erori de citire”.
Când problema facturilor a fost acceptată ca reală, tunurile politice au fost puse pe ”nemernicii” furnizori, identificați ca ”țapi ispășitori” ai situației, plauzibil pentru o bună parte a opiniei publice căci, în fond, furnizorii sunt cei care emit facturile finale. În secundar, opiniei publice i-au fost livrați alți doi vinovați: Uniunea Europeană (cu politicile ei de mediu) și Rusia (pentru influența pe piața gazelor naturale).
Astfel s-a ajuns la legea compensării și plafonării, una care încerca să corecteze efectele (deloc cauzele), o lege plecând de la premisa că furnizorii sunt vinovați de creșterea facturilor.
Dar, furnizorii au început să aibă pierderi chiar înainte de aplicarea legii (lege care le-a amplificat pierderile; mai ales că statul întârzie să le ramburseze costurile plafonării); ulterior, o parte din furnizori au ieșit din piață (în special din cea a gazelor naturale), chiar și cei mai mari dintre ei se împrumută la bănci pentru a face față situației.
Cei care au câștigat evident sunt producătorii, în marea lor majoritate de stat.
Cum și aceștia sunt suprataxați, iar statul încasează și alte taxe, accize, TVA, se ajunge ca aproape toată creșterea prețurilor să fie în profitul statului.
95% din scumpirea gazelor ajunge la stat.
Prin urmare, statul ia potul după care tot el returnează o mică parte
consumatorilor casnici din prea marea lui generozitate. Asta înseamnă ipocrizie maximă: statul este coautor al problemei, este beneficiarul ei, după care tot el repară o parte din ea.
Deci, recapitulând:
1.Furnizorii sunt vinovați – afirmație falsă, profiturile creșterii prețurilor energetice nu a ajuns la ei;
2.Statul vinovat – afirmație adevărată; producătorii au făcut profituri mari, care ajung ulterior la stat; în plus statul adună taxe, accize, TVA. Statul a luat cu găleata și a dat înapoi cu lingurița (prin măsurile compensatorii). Statul nu a mărit taxele, dar taxează mult mai mult, mai agresiv și parșiv prin inflație, prin creșterea prețurilor din energie. ”Nu cresc taxele, dar cresc facturile la energie! Pentru oameni aceeași sărăcie.” (Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă).
3.Varianta în care piețele de energie sunt manipulate de traderi care cumpără cantități mari de energie electrică, respectiv de gaze naturale de la producători, la prețuri mici, după care le revând furnizorilor.
Legea compensării și plafonării nu spune nimic de traderii de energie. Toți actorii din piață sunt suprataxați de stat, pentru a fi descurajați să umfle prețurile.
Dacă legea nu spune nimic despre ei, atunci:
1.Fie nu există problema;
2.Fie ea este necunoscută reglementatorilor (ANRE) și legiuitorilor;
3.Fie ea este cunoscută, dar este tolerată.
În cazul 2 putem vorbi de incompetență, în cazul 3 de rea-voință. Care dintre ele este mai gravă, rămâne la aprecierea fiecăruia.
Așteptările ca prețul energiei să scadă nu sunt realiste. În primul rând, furnizorii au cumpărat marfă (energie electrică/gaze naturale) pentru anul acesta, ba chiar și cel viitor, la aceste prețuri mari din piață; noi achiziții de marfă la prețuri mai mici, ar putea duce la o mică reducere a prețurilor. Iar furnizorii nu pot vinde mai ieftin decât au cumpărat!
Prețurile pot scădea dacă apar noi capacități de producție, ori aici lucrurile stagnează de ani buni (în cazul gazelor naturale se vorbește de un orizont optimist de minim 5 ani în care s-ar putea exploata importantele zăcăminte din onshore și offshore).
Iar tentația statului de a interveni asupra prețului va duce la inhibarea
investițiilor, la necesar și mai mare de importuri, deci la costuri reale și mai mari. Care costuri, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge tot în facturile românilor.
O carie dentară o poți trata cu medicamente sau cu stomatolog. Sigur, este mai ieftin și mai puțin neplăcut să iei medicamente, numai că, timpul agravează caria dentară astfel ca ulterior ajungi tot la stomatolog, la o soluție mai dureroasă și mai costisitoare decât cea inițială.
”Reglementarea prețului la gaze, este calea sigură către câștiguri mari pentru importatorii de gaze și maximizează insecuritatea energetică a României pe termen mediu și lung” conchide Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
https://asociatiaenergiainteligenta.ro/p=5558&fbclid=IwAR280v60qn4BaHaHJqA-Wz2XoSblxpiIkb0Bh8CwEbL8KrT2KzAjKzptNA&lang=ro
România duce lipsă de strategie în energie, duce lipsă de competență.
Securitatea energetică este o problemă tot mai acută.
Un mic aspect pozitiv, pentru România, este că energia nucleară și gazele naturale vor fi acceptate în tranziția spre energia verde.
Facturile mari îi vor face pe români să se adapteze. Poate nu puțini vor fi cei care își vor raționaliza consumul. Reducerea consumului de energie poate duce la deteriorarea nivelului de trai și implicit la boli.
Quo vadis? Unde mergem cu energia? Ce urmează? Cerul nu este deloc senin, iar norii vor face parte din peisaj. Ne vom obișnui cu ei? În general, ne vom obișnui cu prețurile mari la energie, precum și la alte produse afectate de inflație?
Average Rating