0
0
Când vorbim despre economie, desigur că ne bazăm pe cifre.
Cifrele dau măsura lucrurilor în majoritatea domeniilor. Chiar și muzica are note, deci tot un sistem bazat pe cifre, pe măsuri. Dar, cifrele, cu toată magia lor, ne pot duce la iluzii. Sau, cu ajutorul lor, putem fi păcăliți, manipulați.
Important este ca toate cifrele să fie folosite cu bună credință în orice acțiune sau analiză. Important este ca să descifrăm fenomenele din spatele lor, să aflăm adevărata cauză a lucrurilor.
Și să ne deschidem mintea pentru asta. Uneori, cifrele ascund paradoxuri. Alteori, pot masca adevăruri.
Cifrele nu mint, dar nici nu spun tot adevărul. Trebuie corelație dintre mai multe date pentru a avea un tablou complet, cât mai aproape de realitate.
Sunt destui care cred că avem o economie praf, o industrie distrusă. Datele statistice contrazic aceste opinii. Economia a progresat, industria este la un nivel ridicat: PIB-ul a crescut de 6 ori, exporturile au crescut de aproape 7 ori. Desigur, în 31 de ani, într-o lungă tranziție de la socialism la capitalism, o perioadă marcată de multe crize și frământări. Iar ponderea industriei în economie este una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.
Desigur, cei care au alte opinii, pleacă de la premise diferite, de la o structură economică diferită, una cu segmente largi industriale și agricole, care aveau volum mare de mărfuri și număr mare de persoane lucrătoare. Dar valoarea comerțului depinde nu doar de cantitate, ci și de prețul produsului, de valoarea adăugată acestuia. Mult nu înseamnă neapărat mai bine. Cel mai mare oraș din România este Broșteni, județul Suceava, mai cunoscut din ,,Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă. Deși are o suprafață mai mare decât Bucureștiul, Cluj și Timișoara la un loc (!), asta nu l-a făcut bogat. Sau, se spune că densitatea unei populații este direct dependentă de nivelul de trai; însă, pe locul 5 în România la acest capitol este orașul Râmnicu Sărat, ai căror locuitori ar trebui să fie (potrivit criteriul densității) printre cei bogați din România (din păcate cred că sunt undeva la antipod).
În România, nivelul de trai a crescut, chiar vertiginos, după anul 2000. Însă, datele statistice se referă la valori medii. Dacă ești așezat jumătate pe gheață și jumătate pe jăratec, în medie ești bine, așa spune un banc, dar practic este de vai, nu? Și-n realitatea de zi cu zi este la fel. Avem practic două Românii, una cu bunăstare și nivel de trai ridicat, alta mult mai săracă, cu locuri de muncă plătite cu salariul minim sau șomeri.
Ajungem, astfel, să vorbim despre inegalitate. Inegalitatea are mai multe aspecte. Avem două concepte-cheie: inegalitatea rezultatelor (venituri și bogăție) și inegalitatea de șanse. Inegalitatea veniturilor se referă la modul în care veniturile obținute într-o economie sunt distribuite în rândul populației; în unele țări avem distribuire inegală a bogăției. Inegalitatea veniturilor măsoară rezultatele, însă acestea sunt o combinație între:
(i) șansele oferite unei persoane la naștere;
(ii) alegerile pe care persoana le face în viață;
(iii) norocul.
Ajungem, astfel, la inegalitatea de șanse. Inegalitatea de șanse poate contribui la inegalitatea veniturilor și viceversa.
În general, se consideră că un anumit grad de inegalitate poate reprezenta un stimulent pentru investirea în capitalul uman, promovarea mobilității și încurajarea inovării. Cu toate acestea, atunci când gradul de inegalitate devine prea mare, acesta poate pune în pericol creșterea economică. Inegalitatea subminează și echitatea socială.
Inegalitatea veniturilor poate fi măsurată utilizând o serie de indicatori. Printre indicatorii utilizați cel mai frecvent se numără raportul S80/S20 și coeficientul Gini.
Raportul S80/S20 măsoară veniturile anuale ale celor mai bogate 20% din gospodării, în raport cu cele mai sărace 20% din gospodării.
Coeficientul Gini este instrumentul cel mai comun de măsurare a inegalității veniturilor la nivel internațional. Acesta măsoară distribuția veniturilor, comparând situația veniturilor fiecărei gospodării cu situația veniturilor tuturor celorlalte gospodării.
Date conform site-ului:
https://ec.europa.eu/info/index_ro.
Ambii indicatori ne arată că inegalitatea veniturilor este în România printre cele mai mari din UE. Paradoxal, inegalitatea din România scade în perioada de criză economică și crește în perioada de boom economic.
Factori care generează inegalitatea:
Șomajul;
Sistemul de taxe și de facilități sociale;
Intensitatea schimbărilor tehnologice (dispersie mare a salariilor de la cele înalt calificate spre cele mai puțin calificate, paradoxal un efect negativ al dezvoltării tehnologiei informației și comunicațiilor; automatizarea are rol de corecție prin eliminarea locurilor de muncă slab plătite).
Prin urmare, acești indicatori calitativi, mai puțin cunoscuți și mediatizați, dau dreptate celor care personal simt pe pielea lor că ceva nu merge bine în România.
Similar, creșterea PIB nu înseamnă automat creștere economică sau creșterea nivelului de trai (mai mult, nivelul de trai nu înseamnă doar venituri ci și acces la servicii publice de calitate: educație, sănătate, transporturi, etc.). O analiză calitativă ne poate arata sursele creșterii de PIB; nu este același lucru când avem o inflamare de PIB prin consum (de produse de import) pe credit sau avem o creștere prin producție și export, o creștere sustenabilă. Din păcate, România a mers doar pe prima varianta, o creștere cu stimuli fiscali, o creștere care ”mănâncă” din potențialul de dezvoltare a României, care se arată vulnerabilă crizelor economice, despre care se poate spune că exportă o parte însemnată din bunăstarea României.
Cifrele arată că nu avem mulți bugetari, în context UE, raportat la populație și la număr de salariați, deși impresia (indusă) a multora este contrară. De asemenea, avem o protecție socială scăzută, iarăși în contradicție cu opinia larg răspândită în societate.
Cifrele dezvăluie părți din adevăr; rămâne ca noi să le corelăm și le aflăm resorturile. Să nu fugim de ele, dar nici să ne lăsăm amăgiți, mințiți de ele. Corelând tot mai multe date statistice, avem un tablou economico-social mai aproape de realitate.
Deseori, cifre bune nu înseamnă mai bine. Exemplul inegalității veniturilor l-am demonstrat mai sus. De asemenea, am arătat cât este de importantă ”calitatea” creșterii economice.
Cifrele sunt magice și ne pot apropia de adevăr, dar ne pot da iluzii atunci când ele sunt incorect utilizate.
