0
0
-Cine spunea că de la o vârstă oamenii devin mai dificili, avea mare dreptate. Mie mi se par cel puțin ciudați, iar femeia asta îi întrece pe toți de până acum.
-Bună-dimineața și ție! Mă bucur să văd că te-ai trezit cu zâmbetul pe buze.
-Neața! Ai putea să mă ajuți în loc să râzi de mine!
Ce și-ar putea dori el în acel moment? Polemică sau încă 5 minute de somn? El este mai hotărât decât ea. O privește, concluzionează, apoi își trage pătura peste cap și dispare. Dar nu este destul cât să evadeze.
-Să te ajut cu o problemă inexistentă? Plăcerea este de partea mea. Totuși, ai putea să fii puțin mai pozitivă. Așa poate mai salvezi ceva din dimineața asta. Noroc cu ochii ăia verzi ai tăi.
David încearcă fără succes să o liniștească pe Ruxandra, care, fără să-i mai asculte pledoariile, sare din pat direct în papucii de pe mochetă și se repede spre fereastră. Dintr-o mișcare stereotipă desparte cele două bucăți grele de draperie și lasă tot răsăritul care a putut încapea în cele două ferestre să le invadeze camera.
Pervazul este acoperit cu un strat gros de zăpadă, iar ninsoarea nu mai contenește să se așeze în ghivecele uitate pe balcon, transformându-le în cel mai extravagand sortiment de înghețată la cornet.
-Cum să fiu pozitivă? Tu vezi ce este afară? arată Ruxandra spre fereastră, epuizată de propria revoltă. După ce că este frig de îmi îngheață sufletul imediat ce fac un pas afară din casă, mai trebuie să și scot răspunsuri de la femeia asta, alergând-o cu reportofonul pe bulevard!
Bărbatul renunță. Nu are șanse. A înțeles repede. Aruncă pătura până la brău și se ridică în capul oaselor. Soarele îl orbește, dar pe ea încă o vede clar. O admiră și se amuză. Poate.
-Acum ți-ai mutat biroul pe bulevard?
-Nu, dar minunata doamnă preferă să discute în timp ce se plimbă spre serviciu. Ea se pliiimbă spre serviciu. Dacă nici astăzi nu termin, renunț.
-Nu te mai agita, Ruxandra! E abia 7 și 5.
-Ei și uite așa, ai să-ți bei cafeaua singur!
TO BE CONTINUED…
