Trece vara și odată cu ea se îndepărtează și norii cei mai limpezi. Gândul mi-a rămas la cireșele de mai și la răcoarea acelor dimineți de primăvară târzie, când ți-aș fi povestit, amorțită de somn, despre toate gândurile mele mari și mici. Încă mai înfloresc magnolii albe pe vârful nasului meu și orice adiere mai caldă le scutură și le rostogolește spre timpurile statorniciei mele.
Orice dimineață mă prinde în tălpile goale. Nu încalț niciodată papucii de lângă pat și nici vreo pereche de șosete care să-mi țină de cald. Adun, pe tălpile mele, toate memoriile casei. Sunt întâmplări adunate în ani, dar mai ales primăveri.
În drumul meu spre balcon, cele de pe călcâie se risipesc și se topesc în lemnul de pe jos. Doar pe vârfuri mai rămâne câte ceva și calc de fiecare dată cu putere, să știu că mi-a rămas în prag tot ce îmi e mai drag.
Afară, doar ochii mei verzi mai amintesc de primăvară. E mult prea cald și mult prea soare. În leagănul meu colorat, îmi las capul să alunece după nori. Doar cana fierbinte o țin cu tărie, să nu se verse peste hainele mele albe. Ideile sunt libere să se joace pe stradă, să râdă laolaltă cu toți copiii.
Lângă mine, câțiva porumbei și-au făcut cuib. Și ei se gândesc la primăveri și la toate bunătățile pe care le mâncam împreună în diminețile mai răcoroase. Ei așteaptă să apară un porumbel mai mic, din oul care se sparge câte puțin în fiecare zi. Aș putea să le ofer câteva dintre firimiturile dulci rămase de aseară, din prăjitura mea rece cu marțipan. Gustul nu i-ar bucura prea tare. I-am obișnuit cu deserturi simple, cu firimituri însiropate în vanilie, fructe acrișoare sau mentă.
În mirosul tuturor dulciurilor de pe pământ, aș fi scris câteva rânduri simple, despre lună, despre mare și despre lumile ascunse în cărțile mele vechi și neasortate. Agenda mea a rămas undeva prin casă, dar nu am timp să o caut acum. O să rămână nescrisă și ziua de azi, uitată în somnul meu din leagăn, cu luna ivită deasupra mea și cu mările toate potolite în lume.
(……)
Average Rating