
M-am trezit mai greu ca niciodată și văd cum odihna fuge de mine într-un ritm pe care nu voi mai putea să-l ajung de acum.
Îmi trece și mie anul și mă gândesc la câte aș mai avea de făcut.
Am stat pe marginea patului jumătate de oră. Cu fruntea încrâncenată și ochii abia deschiși, m-am străduit să-mi țin echilibrul cât mintea mea fugea dintr-un colț al vieții în altul. Mi-a trasat o diagonală și mi-a punctat fiecare dorință de care uitasem aproape voit. Și totul în doar jumătate de oră.
Pumnii mi-au amorțit și tălpile mă furnică. Este semnalul pe care mi-l oferă corpul. E timpul să fug. Eu nu mai vreau să stau pe loc, dar nu m-ascult. Îmi scutur capul ca să-mi așez la loc mintea și mă scarpin discret pe spate. Îmi masez puțin gâtul, îmi întind brațele, mai casc odată și mă ridic. Și cât pe ce să cad la loc.
După câțiva pași, am început să mă gândesc de ce am vrut să mă trezesc așa devreme. Am încă multe de făcut, dar se făceau și după 10. Măcar azi.
Dar nu mai este cale de întors, așa că mecanismul este unul simplu. Mănânc, îmi beau cafeaua, mă aranjez și plec.
Undeva. Pentru că în fiecare zi, trebuie să ajung undeva.
Cât timp a fiert apa, mi-am căutat una dintre rochiile de tricot și am așezat-o lângă oglindă. Am căutat cana cu flori prin dulapul cu farfurii și am aruncat în ea 5 lingurițe de cafea și am turnat apă clocotită peste. Am băut-o fierbinte, aproape nedecantată. Și nu din grabă. Din plictiseală, din rutină, din faptul că știu deja următorii pași pe care îi am de făcut și aș vrea să scap. Mai mult adorm decât să mă trezesc așa că aleg să-mi spăl fața mai presus de orice. Și parcă-mi revin, ușor ușor, în simțiri actuale.
Înainte să plec din casă, după ce m-am învârtit de câteva ori în oglindă și m-am asigurat că rochia îmi e potrivită, am luat de pe masă un plic și l-am ascuns în geantă. Mi-am pus cizmele lungi și paltonul roșu.
Și am ieșit oftând.
Frigul nu-mi e străin. Deja mă știe. Și ne iubim de ceva timp. Dar în dimineața aceasta e tăios în mod diferit. Nici el nu s-a odihnit mai bine. Și oftăm amândoi. Eu în în fular, el în zăpadă.
Și mă îngheață pe mine de tot. Ca și cum din cauză că m-am tot răsucit în pat aseară, el n-a putut să doarmă.
Am luat la pas orașul. Cu palmele înroșite dincolo de mânuși, cu fruntea sloi și obrajii fierbinți. Mi-am încrucișat brațele în dreptul pieptului, și mi-am lăsat privirea să admire cu grijă fiecare om de zăpadă, brad sau glob. Și noroc am destul cât să privesc orice spre cer iar pașii să mi-i las liberi. Instinctul nesupravegheat, iar gâtul tot descoperit. Și nimic rău să nu aibă loc. Decât un fular ce zboară-n urma mea și un frig ce nu mai tace.
Am căutat ceva ce aș putea să îi ofer. Și n-am găsit nimic mai prețios decât avea deja. Și m-am gândit, oare dacă l-aș lua de mână și l-aș lovi apoi cu toată bunătatea din palmă sau dacă mi-aș lipi tălpile reci în care-mi țin iubire, de trupul lui, în timp ce doarme, ar fi deplin satisfăcut?
Puteam să-i cumpăr un palton. Să-i fie cald. Dar dacă l-aș ciupi de-un umăr, cu vârful degetelor în care-i țin destinul, nu l-aș înfierbânta destul încât să uite și de iarnă și de frig? L-ar ustura puțin, ce-i drept, și-apoi ar înțelege, că tot ce aș fi vrut eu să-i ofer i-am dat deja din plin. Și între două degete colorate cu urme de pix, i-am rezervat o lume întreagă, pe care să i-o bucur privindu-mi în detaliu pielea. Și când l-aș cuprinde între brațe și m-ar iubi, pe după urechea lui m-aș uita către degetele mele împreunate și aș ști dacă va mai fi.
Iar dacă m-ar privi în ochi și ar vedea tot ce eu simt prin membre, n-ar mai fugi. Și i-ar fi teamă. Eu știu deja încotro merge. Și știu cum drumul său cotește brusc. Și o să creadă că merge numai drept. Până la prima răscruce. Și va vedea că drumul său, de fapt, ducea prin pulpa degetului meu, care unindu-se cu cel de-alături, l-a dus mai repede spre ce era al său.
Ciupindu-l, l-am adus mai aproape de sine. Iar diagonala dorințelor mele este mai goală cu un punct. Colțurile minții mele vor compune un cerc. Iar sub brad, cu numele lui, voi așeza o sferă.
Stele sub brad va pune el.
Average Rating