0 0
Read Time:9 Minute, 0 Second

Românii vor o viață mai bună. Dorință legitimă. O vor azi. Vor o viață la standarde occidentale. Nerealistă dorință.

De ce susțin asta?

Pentru că avem un decalaj istoric de dezvoltare economică. Probabil de vreo 50 de ani.

Pentru că avem guvernanții pe care îi avem. Pentru că avem un model economic greșit, axat pe consum și nu pe producție. Pentru că meritocrația este un cuvânt interzis. Pentru că avem o colectare de paradis fiscal.

Dar în ciuda celor de mai sus, România a recuperat masiv în ultimii 22 de ani, mai ales după aderarea la UE și NATO, care a generat investiții străine.

Criteriile de convergență spun că România este precum un alergător din coada clasamentului dar care depășește rând pe rând alte țări. Practic, am ajuns din urmă Ungaria și Polonia. Și curând vom ajunge Spania din urmă.

Zona București Ilfov este una dintre cele mai bogate din Europa (așa zice statistica).

Dar bunăstarea este inegal repartizată. Democrația este în picaj liber. Cele două elemente ne scot din Europa și ne plasează în America de Sud.

O scurtă istorie a dezvoltării economice este utilă. Multă vreme, dezvoltarea economică a fost în strânsă corelație cu forța militară. Cu alte cuvinte, țările/popoarele bogate erau cele care îi cucereau pe alții, chiar poate mai bogați în resurse. Revoluțiile industriale de la sfârșitul secolul XVIII-lea au schimbat lumea și au dat un avânt economic fulminant. Forța militară a rămas relevantă și ea alimentată suplimentar de către industria de armament, dar competiția pe resurse minerale adiacente industriei a devenit și mai importantă.

Prima revoluție industrială a fost legată de mecanizare, de motoare cu abur, de căi ferate, etc. A doua revoluție industrială este legată de apariția electricității, automobile, avioane, mijloace de comunicare.

A treia revoluția industrială este legată de energia nucleară, de produse electronice, de computere. A patra revoluție industrială este legată de internet, digitalizare, inteligență artificială, etc.

Deja de la treia revoluție industrială, a scăzut relevanța puterii militare, a deținerii de resurse economice. Factorul de progres a fost inteligența umană, educația. Astfel, Japonia o țară fără resurse minerale a dezvoltat o economie de succes.

Mult criticata globalizare este cea care a rupt barierele de spațiu și timp și care a dus revoluțiile industriale, noile tehnologii în orice colț al planetei. Dar globalizarea are o viteză extraordinar de rapidă, iar cei care rămân ancorați în trecut, cei care nu se adaptează ei, sunt teribil de supărați (meserii din trecut devin inutile sau irelevante).

Și noi, românii, vrem o viață mai bună, dar facem eforturi minime pentru a o atinge. Sau, deseori, nu ne canalizăm eforturile în direcția potrivită.

Pentru a avea o viață precum în Occident, nu este suficient să copii formele lor de organizare (în democrație și economie) dacă fondul rămâne același.

Profesorul Dumitru Borțun crede că: ”România nu este o țară modernă. Pentru a fi modernă, ar trebui să aibă o pondere mult mai mică a populației rurale, o civilizație rurală cu transport în comun, cu telecomunicații și canalizare, cu apă curentă, cu spitale și școli comparabile cu cele de la oraș, să aibă o cultură urbană întemeiată în cunoașterea științifică și structurată de valori universale, să aibă o industrie dezvoltată, o productivitate a muncii comparabilă cu cea din țările Europei Centrale, să aibă de 2-3 ori mai mulți licențiați la mia de locuitori, iar ponderea populației ocupate în sfera serviciilor să fie undeva între 2/3 și 3/4.”

Tarele trecutului ne apasă spune prof. Dumitru Borțun: ”Vorbeam adineauri de iobăgie, care a durat mult prea mult pe tărâm românesc, și de principalele ei consecințe: lenea și hoția, ca fenomene sociale. Dar ea a mai avut o consecință păguboasă: morala dominației și aservirii. Spun așa fiindcă nu toți românii de azi au „suflet de slugă”, cum spun unii, după cum nu toți au o „mentalitate de ciocoi”. De-a lungul anilor am constatat, și empiric, și prin intermediul cercetării sociale, că locuitorii acestei țări se împart în trei categorii, dintre care două foarte mari și una foarte mică:

▪︎oameni care își caută un stăpân pe care să-l slujească în schimbul ocrotirii lui și a familiei lui;

▪︎oameni care își caută slugi, care să facă în locul lor activitățile care le repugnă și pe care să-i protejeze, la nevoie să-i ajute în ascensiunea socială;

▪︎ oameni care vor să fie cetățeni, altfel spus, membri maturi ai societății, liberi și responsabili, cu drepturi și libertăți garantate de Constituție, dar și cu obligații față de societate (de pildă, obligații fiscale sau electorale).

Pentru dezvoltarea democrației în România, primele două categorii nu sunt utilizabile; cea de-a treia ­ da, este chiar necesară, dar, din păcate, este prea puțin numeroasă, încă nu formează „masa critică”, nu ea dă tonul, cel puțin, deocamdată.”

Salvarea viitorului (progresul) se poate realiza pe trei căi, crede prof. Dumitru Borțun, fiecare având viteze diferite și nivele de implicare diferită (după părerea mea):

”Realizarea acestei sarcini o văd fezabilă pe trei căi:

▪︎calea naturală: globalizarea, ca proces obiectiv, va conduce la o de-centrare cognitivă, iar în plan psihologic, la depășirea etno-centrismului; tot mai mulți oameni vor putea înțelege lumea și de pe alte poziții decât cea a grupului de apartenență;

▪︎calea educațională: cu condiția ca educația să nu se mai rezume la transmiterea de cunoștințe, ci să înceapă, de la cea mai fragedă vârstă, cu formarea gândirii critice. Ca profesor, lucrez cu tinerii de peste 40 de ani. În cele patru decenii am văzut cum capacitatea de învățare a românilor este diminuată drastic de absența gândirii critice, adică acel mod de gândire care ne permite să înțelegem corect: (a) ce judecăți putem să acceptăm; (b) ce judecăți trebuie să respingem; (c) ce judecăți e cazul să suspendăm, până la obținerea datelor necesare pentru acceptarea sau respingerea lor. Fiind critică, această gândire este și… autocritică! Capacitatea ei de a se auto-supraveghea și de a se auto-rectifica face din gândirea critică o armă redutabilă în lupta pentru înțelegerea lumii și a sinelui, pentru alegeri raționale și decizii optimale, pentru umanizarea lumii și raționalizarea vieții personale.

▪︎calea comunicațională: realizarea, de către guvern, a unor campanii de advocacy pentru promovarea valorilor modernității: meritismul vs oportunism și/sau clientelism; morala contractualistă vs morală tranzacțională; comunitarismul vs individualism; interesul pentru binele general vs egoism; respectul față de norme (inclusiv legi) vs voluntarism; orientarea spre viitor vs legitimarea prin trecut (trecutul istoric sau cel personal); cultura dialogului vs monolog (comportamentul celui care se comunică, dar nu comunică); profesionalismul vs superficialitate și impostură profesională; activismul vs lene contemplativă (asociată adesea cu o critică deșănțată a realității); gândirea strategică și proiectivă vs improvizație pe termen scurt; raportarea la obiective vs raportarea la persoane (personalizarea relațiilor de muncă); realismul vs viziune ideologizată și/sau moralizatoare; multiculturalismul vs etnocentrism (sursă de xenofobie, șovinism, antisemitism); cetățenia vs identitatea exclusiv etnică și/sau religioasă; activismul vs. fatalism etc.”

Cele de mai sus nu sunt simple cuvinte, ci exprimă rețetele de succes economic ale ”tigrilor” și ”dragonilor”. Cine sunt aceștia? ”Tigri” sunt Thailanda, Malaysia, Indonezia şi Filipine, iar ”dragoni” sunt Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, China și Hong Kong.

Care au fost pașii? ”Primul pas a fost cunoașterea propriului capital cultural prin intermediul cercetării științifice, dincolo de miturile identitara și de iluziile justificative (de genul „străinii sunt de vină”).

Pasul al doilea a fost compararea capitalului cultural din fiecare țară cu capitalul cultural al Japoniei, țara model, considerată cea mai apropiată din punct de vedere cultural.

Pasul următor a fost identificarea acelor pattern-uri culturale care se regăseau în capitalul cultural al Japoniei dar lipseau în țara respectivă. A urmat elaborarea unor politici publice având ca finalitate formarea capitalul cultural dezirabil (crearea și/sau reactualizarea unor valori, atitudini și conduite sociale care să le completeze pe cele existente și dezirabile).

În sfârșit, au fost elaborate strategii de comunicare la nivel societal menite să reseteze capitalul cultural, i.e. să schimbe vectorii valorizatori (de pildă, orientarea spre trecut cu orientarea spre viitor), criterii stimei de sine, indicatori sociali ai rușinii etc.”

https://www.universuljuridic.ro/schimbarea-nu-asteapta-pe-nimeni-si-nu-pe-pile/

Prin urmare, nu putem ajunge la un nivel de trai, de civilizație precum cel din Occident dacă noi ca popor rămânem aceeași, cu aceleași tare, prejudecăți, obiceiuri, etc. Consecința este faptul că trebuie să ne schimbăm anumite practici și comportamente umane. Foarte greu de făcut, mai ales când căi aparent mai ușoare ne fac mereu cu ochiul.

Iar în ultimii ani, am revenit la vremuri în care conservatorismul, naționalismul sunt pe val ca reacție la evenimentele planetare (pandemie, inflație, migrație, război, etc.).

Chintesența progresului în opinia mea este plusvaloarea.

Ce nu produce azi plusvaloare (ba dimpotrivă) și descriu oglinda societății în care trăim:

▪︎Cultura imposturii și nonvalorii;

▪︎Hoția și corupția;

▪︎Politizarea excesivă;

▪︎Nepotismul și rețelele clientelare.

Plusvaloarea înseamnă să fii țară exportatoare nu importatoare. Înseamnă să produci bunuri finite, nu să exporți materii prime. Înseamnă să susții un nivel ridicat de educație care să genereze noi tehnologii, care să producă specialiști. Plusvaloarea înseamnă meritocrație, înseamnă valorizarea persoanelor competente și oneste. Meritocrația nu înseamnă elitism, adică este un mijloc și nu un scop în sine. Un mijloc pentru valoare adăugată.

Plusvaloarea acționează exclusiv în mediul privat, căci investitorul privat caută să obțină profit și unul cât mai mare și prin urmare, urmărește ca activitatea lui economică să fie axată pe plusvaloare. În schimb, în mediul public, aproape întotdeauna sunt urmărite obiective politice, sociale.

Desigur, despre plusvaloare există teorii și definiții diverse, de la Marx încoace (dex-ul consemnează definiția marxistă a plusvalorii ca ”valoare nou-creată de către muncitori în procesul de producție peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către capitalist”). Plusvaloare poate însemna valoare adăugată. TVA sau taxa pe valoare adăugată este oarecum o formulă cinică, căci statul nu adaugă nimic, el doar ia (înainte de 1989, se numea impozit pe circulația mărfurilor). Referirea mea la valoare adăugată se referă la activitatea de producție, de generare a unui bun sau serviciu.

Plus valoarea în accepția mea se îndreaptă spre profit, spre eficiență economică. Plusvaloarea nu este efect exclusiv al unei munci susținute, cât este mai degrabă al unei acțiuni economice inteligente, una bazate pe aport de tehnologie, de eficientizare a proceselor de producție, pe aport intelectual, pe inovare, etc. Prin urmare, plusvaloarea trebuie să fie o valoare adăugată foarte mare.

Salvarea viitorului este posibilă prin valoare adăugată inteligent în activitatea economică, prin inovare și cercetare, prin educație superioară, prin noi tehnologii, prin competitivitate, prin meritocrație. În caz contrar, căile bătătorite ale perioadei post-decembriste conduc la amanetarea viitorului pentru un iluzoriu prezent. Viitorul va fi ceva mai bun fără să facem nimic bine doar ca efect al globalizării și integrării euro-atlantice, numai că eu cred că ratăm potențialul de a avea un viitor infinit mai bun.

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Edmond Cucu
Previous post Vase comunicante
Next post Energia încotro

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *