0
0
Faptul că șomajul a crescut în urma pandemiei, care a blocat parțial mari segmente ale economiei, nu este niciun secret.
Dar cât de profunde sunt efectele?
Conform datelor Inspecției Muncii în perioada 16 martie – 1 septembrie, au dispărut de pe piața muncii un număr de 482.608 contracte de muncă (diferența dintre cele 1,29 milioane de contracte încheiate și cele 800.000 contracte noi).
Dar rata oficială a șomajului în luna august 2020 este de 5,3%, adică 479 mii persoane.
Cu alte cuvinte, numărul celor înregistrați ca șomeri este mai mic decât al celor care și-au pierdut un loc de muncă în ultimele 6 luni! Asta înseamnă că rata reală a șomajului este complet diferită. Ar trebui să fie dublă numai după aceste date, însă șomerii în statisticile oficiale sunt doar aceia care sunt în evidențele A.N.O.F.M, cei care s-au declarat în căutarea unui loc de muncă.
După standardele UE (metoda de calcul a Biroului Internațional al Muncii), rata reală a șomajului este cu cel puțin 3% mai mare. Ca să nu mai vorbesc de faptul că mai toate datele statistice din România (inclusiv numărul de parlamentari) se raportează la o populație care este în realitate mult mai mică (dacă scădem câteva milioane de români care lucrează/locuiesc în alte țări UE).
Presa locală consemnează că în județul Buzău rata șomajului a crescut cu 1% (de la 6,2% la 7,2%, probabil o cifră care ne urcă pe primul loc în topul național). Asta înseamnă încă cel puțin 1000 de șomeri.
În prezent, indemnizația de șomaj este foarte mică în România. Practic, a rămas la nivelul anului 2008 întrucât nu s-a modificat valoarea Indicatorului Social de Referință. Abia în această vară, în Senat, au fost adoptate măsuri de corecție (indemnizația de șomaj crește de la 75 la 100% din I.S.R, iar valoarea I.S.R crește de la 500 lei la 1200 lei). Aceste măsuri necesare vin târziu și într-un moment bugetar mai mult decât delicat.
În context european, rata șomajului din România pare dintre cele mai mici (aproape egală cu a Marii Britanii și nu foarte departe de Germania) însă despre diferența de metodă și despre corecția la realitate am scris mai sus. Altfel, dacă am lua de bază aceste cifre am putea crede că muncitorii francezi, italieni și spanioli ar trebui să invadeze România și alte țări est-europene pentru a găsi un loc de muncă.
Rata șomajului diferă de la un județ la altul, de la o regiune la altă. În zonele dezvoltate ale țării, acolo unde au ajuns investiții, sunt mult mai puțini șomeri decât în zonele vitregite ale României. În ultimii ani, forța de muncă a migrat de la zonele cu șomaj mare, spre cele care au nevoie de forță de muncă.
Prin urmare:
- Șomajul real a crescut 500 mii oameni în acest an atât de afectat;
- Rata reală a șomajului este cu cel puțin 3% mai mare (după standarde europene);
- Indemnizațiile de șomaj rămase mici vreme de 12 ani au fost actualizate în parlament;
- Polarizarea șomajului urmează polarizării economice dată de dezvoltarea cu viteze diferite ale celor două Românii (cu sau fără acces la infrastructură și investițiții).
