Astăzi m-am grăbit.

M-am oprit doar pentru a-mi lua o cafea.

N-am avut poftă să mănânc nimic. Dar nu regret. Timpul nu mi-ar fi ajuns, chiar dacă aș fi găsit prin meniu ceva care să mă satisfacă.

Nu sunt pretențioasă, dar graba îmi taie orice poftă. Iar astăzi, chiar mă grăbeam.

Suficient cât să nu-mi termin cafeaua.

Ceea ce rar se întâmplă. Cafeaua îmi este vitală. Degeaba mă grăbesc, dacă nu-mi termin cafeaua. Iar dacă am lăsat-o aproape neatinsă pe masă, înseamnă că locul spre care fugeam astăzi îmi va fi  marcat întreaga existență.

Eu nu întârzii niciodată.

În aceeași măsură în care niciodată nu-mi las cafeaua neterminată.

Dar astăzi, acea unică înghițitură de cafea mi-a fost fatală.

Și n-am ajuns la timp.

Și toate-mi merg pe dos.

Pentru că astăzi m-am grăbit.

Iar eu lucrez cel mai bine sub presiunea timpului.

Exceptând ziua de azi.

Când m-am grăbit, nu mi-am băut cafeaua și n-am ajuns la timp.

Iar viața mea și-a schimbat cursul.

(…)

Ioana Teodora Todorescu
Previous post Performanță în educație
Next post Creșterea prețurilor