0
0
Toți am observat în ultima perioadă o creștere susținută a prețurilor. Cum cresc ele, în ce segmente ale pieței, care sunt cauzele care determină această evoluție și ce se poate face pentru stoparea/inversarea acestui trend, voi încerca să prezint în acest articol.
Avem o creștere pe mai multe segmente, toate adunate ducând la o inflație peste prognoze. De la o prognoză inițială de 2,5%, s-a ajuns în trepte până la o prognoză de 5,6% în luna august.
Avem o creștere a prețurilor din energie, ale materiilor prime precum și ale alimentelor.
Prețul energiei electrice a crescut după liberalizare, dar nu doar din acest motiv. Așa cum am arătat anterior, politica europeană de energie verde este scumpă, iar prețul certificatelor de emisie dioxid de carbon este tot mai mare. Orice tranziție induce costuri suplimentare, iar până când România va produce preponderent energie verde, nepoluantă, va mai dura.
O evoluție tot ascendentă a avut-o și prețul gazelor naturale. Aici intervin și cauze interne: refacerea stocurilor după o iarnă rece, măsurile legislative anterioare care au dus la exporturi.
A crescut și prețul combustibililor, de fapt o revenire după scăderea din pandemie (când consumul redus dusese prețurile în jos).
A crescut și prețul materiilor prime pe fondul cererii tot mai mari, pe fondul politicilor de relansare economică și de investiții în multe țări ale lumii.
Cererea mai mare survenită brusc după o perioadă de blocaj a producției a condus la o competiție acerbă pe materii prime. România este aici extrem de vulnerabilă întrucât multe materiale din domeniul construcțiilor nu se mai fabrică în România și se importă (bitum, de exemplu).
România anilor precedenți a avut o fereastră de oportunitate să facă investiții (școli, spitale, autostrăzi), dar a preferat să arunce banii în consum (prin reduceri de taxe și creșteri de pensii și salarii). Azi, logica firească a creșterii sustenabile prin investiții pică într-un context nepotrivit în care materiile prime și forța de muncă sunt scumpe, dobânzile sunt mari, îndatorarea masivă.
Un alt exemplu de criză este cea a semiconductorilor; pandemia a dus la stoparea timp de 2 luni a producției auto, dar la creșterea cererii de electronice; ulterior, concurența celor două piețe a dus la o cerere de cipuri peste posibilitățile de producție.
În multe cazuri, țările civilizate (din Europa și America de Nord), s-au trezit vulnerabile pentru că multe categorii de produse și materii prime au fost globalizate anterior spre țări asiatice (pentru reducerea costurilor de producție), dar care acum acest fapt este un bumerang economic.
Lecția crizei prețurilor este să nu fii atât de dependent de importuri, să ai capacități de producție. România a fost și este o țară bogată în resurse, dar asta nu este o condiție suficientă pentru prosperitate, pentru a fi ferit de crize.
Măsurile administrative reactive (de ex. controlul prețurilor sau sprijinirea categoriilor vulnerabile) sunt măsuri de avarie. Controlul prețurilor ar conduce la penurie de produse; sprijinirea categoriilor vulnerabile implică costuri suplimentare.
În atâtea noian de știri negative despre prețuri, semnalez o știre bună: producție record la cereale. Cel de sus care aduce ploaia să trăiască! Totuși, agricultura românească are nevoie de sistem de irigații, de spații de depozitare, de infrastructură rutieră și de capacități de prelucrare (care generează plusvaloare). Altminteri, într-un an diferit (secetos), vom vorbi de producție mică, de criză alimentară, de prețuri mari la pâine.
