JOCURI DE COPII

ȘOTRON: O ,,AVENTURĂ” ÎNTRE PĂMÂNT ȘI CER

 Pașnicul joc al copilăriei – șotronul – de cele mai multe ori practicat de fete, conține în realitate o simbolistică surprinzătoare. În primul rând, nu e dificil de observat că așezarea celor opt pătrate desenate pe sol sugerează o formă umană. Totuși, ceea ce astăzi nu se mai cunoaște deloc este sensul originar al acestei manifestări ludice. Linia de plecare pentru jucător ar semnifica astfel Pământul, iar limita superioară a desenului marchează Cerul.

INIȚIERE PE AXUL LUMII

 Parcurgerea repetată a traseului desenat, prin sărituri doar într-un picior, reprezintă un drum inițiatic presărat cu mai multe încercări, reveniri și reluări ale drumului, după aruncarea progresivă a unei pietre plate în careurile din ce în ce mai îndepărtate; sau, într-o variantă mai dificilă, împingând-o pe aceasta cu piciorul, în momentul săriturii. Totul începe însă cu Oul primordial, care simbolizează Lumea în stare embrionară, aceasta conținând toate posibilitățile de dezvoltare. După momentul „eclozării”, Oul Lumii este separat în două jumătăți, dând naștere astfel Cerului și Pământului. Calea verticală dintre acestea două – un gen de cordon ombilical și mijloc de comunicare – este simbolizată de Axul Lumii. Urcarea și coborârea de-a lungul acestuia trece prin diferite grade sau stări ale ființei, de la cele mai concrete din punct de vedere fizic și mai pământești, până la cele mai spirituale și celeste. Or, în forma sa cea mai obișnuită, șotronul acoperă opt dintre gradele principale, subdivizate prin diferite modalități.

DRUMUL ZEILOR

Piatra, care se aruncă în interiorul desenului și care este apoi „urmărită” etapă cu etapă, este asociată mișcării în sine de coborâre pe axa care unește Cerul cu Pământul. Piatra brută cade din Cer și se întoarce acolo, sus, numai după ce a fost transformată și finisată. Într-o veche tradiție alegorică, se vorbește despre zeii care „au căzut în cap”, adică zeii care pe parcursul coborârii spre Pământ au capul în jos. Din această poziție, se vede imaginea inversată a arborilor: rădăcinile lor se află în Cer, în timp ce frunzișul se deschide pe Pământ.

     Jucătorul aruncă piatra într-o casetă asociată unei stări a ființei. El parcurge apoi diferitele ipostaze legate de această stare, recuperând pe parcurs piatra, altfel spus însușindu-și starea respectivă. Traseul se parcurge într-un picior pentru a se arăta astfel că ființa formează un singur întreg împreună cu Axa Lumii. Prin urmare, omul devine el însuși o axă, o ființă întregită. De altfel, o variantă a jocului din orașul englez Morecambe constă dintr-o suită rectilinie de casete ce trebuie parcurse într-un picior. Când jucătorul pune fiecare picior în casetele alăturate, ființa este în curând solicitată să părăsească dualitatea – caracteristică lumii pământești – pentru a reveni pe Axă, unitate specifică lumii celeste.

***

După ce a atins toate cele opt stări ale ființei, jucătorul urcă în Cer, întrucât a realizat totalitatea stărilor posibile. Devenit o ființă integrată cu totul, nu poate apoi decât să refacă drumul invers, coborând înapoi, pe Pământ. Odată revenit aici, călătoria este în principiu încheiată. Ființa desăvârșită se poate identifica astfel cu Axa Lumii și să urce către Cer sau să coboare spre Pământ. În esență, nu mai are aproape nicio importanță dacă îi învingem pe ceilalți, dacă am reușit să câștigăm în confruntarea cu noi înșine. Să nu uităm însă nicio clipă că, dacă am comis cea mai mică greșeală, va trebui să reluăm totul de la capăt! Din nou și din nou și din nou..