0
0
-Deja pleci?
-Din păcate îți vei bea cafeaua de unul singur în dimineața asta. Mă întâlnesc cu jurnalista aceea tânără pentru a finaliza interviul.
-Ai timp să-i răspunzi la întrebări și să-ți faci și treaba?
-Stai liniștit. Nu vine la mine la muncă. Ne vom întâlni pe bulevard, cel de langă Parcul Cocorilor.
-Îți ia doar zece minute până acolo. Unde e graba?
-Trebuie să iau niște ceai de la taraba din centru. Ceva-mi spune că nu-i place frigul.
Femeia se oprește câteva secunde pe marginea patului și se pierde printre gânduri. Încearcă să-și amintească ceva esențial, dar somnul nu a părăsit-o încă pe deplin.
-Pe fotoliu!
-Poftim? raspunde femeia ca trezită din transă.
-Eșasrfa roșie. Este pe fotoliu. Acolo!
Bărbatul se ridică și arată zâmbind spre un fotoliu de brocard din colțul camerei. A fost primul obiect care a venit cu ei cand s-au mutat în acea casă. Femeia ține minte și acum cât a muncit la un restaurant pentru a putea să și-l cumpere. În adolescența ei, să ai un astfel de fotoliu în cameră era în mare trend, așa că l-a păstrat ca o dovadă clară că și ea a trecut cândva printr-o astfel de perioadă autentică.
-De unde știi tu că mă gândeam la eșarfă? Poate calculam facturile pe luna asta. Deja ar fi cazul să le și plătim.
-E marți. Mereu porți eșarfă roșie marți. Mereu pierzi eșarfa roșie marți. Sau vrei să cred că după 30 de ani mă surprinzi cu prima dimineață de marți în care te gândești la altceva?
TO BE CONTINUED…
