0 0
Read Time:4 Minute, 4 Second

…..Într-o dimineață începută mult prea devreme, după o furtună care s-a potolit mult prea târziu, mă gândesc la cum ar putea să arate cea mai frumoasă primăvară. Dacă florile ar avea un alt parfum și culori mai vii, dacă păsăile mi-ar înțelege zâmbetul, dacă fructele acre mi-ar cădea pe limbă dulci și dacă omul din gânduri mi-ar desena din ochi un contur al bucuriei depline.

În această dimineață începută devreme, renunț la cafeaua amară și aleg un ceai dulce. Aleg să gust din aromele celei mai frumoase primăveri și-mi așez pe o farfurie câteva fructe pline de zeamă, pline de gust, pline de toate memoriile mele parfumate.

Mi-am lăsat pijamaua cu flori de cireș să-mi îmbrace pielea pentru încă puțin. O simt plăcut. O simt cum alunecă discret și cum mă flatează. Mi se agață firav de umeri și se prinde la întâmplare de piept.

În bucătăria mea, soarele se teme să apară. Și mă cheamă înapoi în așternut. Mă îmbie să mă ascund printre cearșafuri cu tot cu ceaiul meu dulce și fructele tăiate în grabă.

Soarele acesta răsare numai în dreptul ultimei ferestre din casa mea, acolo unde mă odihnesc cel mai ușor. I-am lăsat drumul liber, fără draperii sau perdele care să-l încurce. În unele dimineți îl las să intre cu totul, prin ferestrele toate deschise larg.

Și tot aerul rece mă îmbie la extaz. Iar soarele temperat de dimineață mă domolește și mă obligă să-mi înmoi buzele în ceai.

Astăzi parcă mă înfierbântă, parcă arde,  iar dimineața devreme se simte o amiază plină.

Stau rezemată și privesc afară, mă las mângâiată, mă las admirată și convinsă. Convinsă că cea mai frumoasă primăvară este deja. Cu ceaiul cald și dulce, cu fructele care-mi trezesc simțuri și chipul acela…..chipul acela care te provoacă să râzi, să mânânci în neștire căpșuni și cireșe amare. Să guști cu nesaț din iubire.

Iar chipul își ține ochii închiși printre așternuturi și alege să mai doarmă puțin.

Este aproape vară și l-aș trezi. L-aș mângâia cu două degete pe obraz, i-aș șopti despre soarele care-l privește și despre ceaiul acela care atinge pe buzele mele o parte din trupul lui. Aș deschide fereastra să las lumina să-l strige, să-l avertizeze că soarele îmi mai alintă ochii pentru încă foarte puțin. Aș mușca zgomotos din fructele zemoase știind că acel chip va începe să-mi zâmbească. Somnul îi dispare când simte miros de cireșe amare, când picurii de savoare îi cad pe obraz odată ce mușc.

Toate cele acre devin insuportabil de dulci odată ce chipul începe să râdă și să-mi șoptească la rându-i. Și-l savurez pe el, îi adulmec buzele și i le cuprind.

Ceaiul meu este gata băut, astfel încât să nu pierd din el printre perne, să pot pierde cana și să pot iubi alte arome mai dulci.

Soarele care îmi răsare doar la cea din urmă fereastră știe să fugă la timp. Îmi oferă încă o rază in privire cât să mângâi chipul de alături și chipul să-mi deseneze conturul bucuriei depline.

Și ador să văd în nuanțe de verde tot omul care-mi simte într-un singur deget care alunecă anevoios de la gât către pântec, tot universul care mă compune.

Se pierde în această lume îmbrăcată în pijamale cu flori de cireș și ne scufundă pe amândoi în tăcere.

Într-o astfel de dimineață începută devreme, păsările de la geam se întreabă cum arată cea mai frumoasă primăvară. Dacă ochii mei și ai chipului de alături ar avea culori și mai vii, dacă buzele mele și ale chipului de alături ar fi și mai dulci și dacă am respira pe limba lor măcar odată.

Și ciripesc de pe o ramură pe alta, printre șoapte și râsete care se pierd către amiază. Sunt înfiorate de dragoste și de lăcomie. De nesațul cu care gustăm din fiecare fruct tăiat în grabă. Zboară spre stoluri, spre locuri cu umbră și mai puțină căldură.

Numai una dintre păsări se strecoară și ne înțelege râsul. Își pleacă într-o parte căpșorul și se cuibărește pe una dintre ramurile de cireș de pe pijamaua mea. Iar chipul de alături, își pleacă ușor fruntea și adoarme pe unul dintre umerii mei.


Și rămân trează în mijlocul celei mai frumoase primăveri.

Într-o dimineață începută mult prea devreme, după o furtună care s-a potolit mult prea târziu, mă gândesc la cum ar putea să arate cea mai frumoasă vară.

Și cuprind cu pasiune tot trupul care s-a predat pe umerii mei.

Într-o dimineață începută mult prea devreme, după o furtună care s-a potolit mult prea târziu, mă gândesc la câtă iubire ar putea să încapă în țara caldă dintre noi, unde se-adună păsări ce-nțeleg si râsete și lăcomie și extaz …

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Ioana Teodora Todorescu
Previous post Astăzi plouă infernal …….
Next post Un cerc perfect

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.