Dimineața aceasta a fost dedicată lansării unui volum polițist plin de vervă, pe numele său , ,,Aventurile domnului Green”. Elena Panait, o tânără scriitoare, și-a ales un subiect original, l-a populat cu scene hilare, a fixat acțiunea într-un spațiu generos, împrietenind spațiul românesc cu Japonia. Finalul cărții nu ne-a fost dezvăluit, acesta urmând să se regăsească în cel de-al doilea volum. Scriitoarea ne-a plimbat de-a lungul firului narativ oferindu-ne detalii picante, de la sursa de inspirație din spatele titlului până la spațiul acțiunii, Japonia, țară pentru a cărei cultură are o fascinație aparte.
Câteodată afirmația ,,Tot românul e poet” mi se pare că este la fel de valabilă cu a fi scriitor. Important este ceea ce rămâne în urma exodului scriitoricesc. Tinerii vor să se facă auziți prin exercițiile lor literare, drept urmare am vrut să cunosc mai multe detalii din ,,bucătăria” romanului polițist aflat sub semnătura Elenei Panait.
RC: De ce scrii? Ce simți în acele momente?
EP: Scriu din pasiune. Aș putea spune că este o obsesie. Dacă am o idee și nu o aștern pe foaia de hârtie, îmi rămâne în minte până când mă hotărăsc în cele din urmă să o fac. Atunci când scriu, mă transpun în lumea pe care încep să o creionez și împreună cu personajele râd sau plâng.
RC: Cum îți construiești subiectele?
EP: Orice acțiune, oricât ar fi ea de banală, pentru mine poate constitui un subiect. Eu nu mă gândesc la un fir narativ, ci îl las să se contureze de unul singur pe măsură ce se derulează în imaginația mea.
RC: De unde pasiunea pentru Japonia?
EP: În copilărie, singurele desene care îmi plăceau erau: Dragon Ball, Pokemon, Yu-gi-oh! Acestea erau difuzate pe TVR doar în anumite zile și erau destul de prost dublate, întrucât se auzeau atât în română, cât și în japoneză. Inițial nu am știut de unde provin personajele. La vremea aceea îmi doream să devin precum Goku (personajul principal din Dragon Ball), apoi am crescut și am descoperit anime-urile. De aici am învățat și câteva cuvinte în japoneză. Mi-am cumpărat chiar și diverse cărți legate de istoria Japoniei, a vechilor samurai și chiar cărți de literatură.(,,Pușca de vânătoare”, ,,Templul de aur”).
RC: Ce ne poți spune despre primele volume? Dar despre cele ce vor urma?
EP: Primele două volume înfățișează o parte din trecutul meu, împletit cu multă ficțiune. În ,,Legturile ce nu pot fi rupte” (primul volum) mă înfățișează întoarsă din Japonia și îndreptându-mă către Joseni, Berca, la cea mai bună prietenă a mea. Fac o mică paranteză pentru a vă spune că mi-am dorit dintotdeauna să devin regizor de film, iar în acest prim volum mi-a devenit realitate. În ,,Legăturile ce nu pot fi rupte- Aurul francezilor” , eu, capul răutăților, îmi chem toți prietenii la Paris pentru a fura o parte din porțile Palatului de la Versailles. Idee dată de o foarte bună prietenă în momentul în care mi-a mărturisit că porțile sunt din aur.
Cumva, acum am ceva cu Japonia…în sensul bun. Vor tot apărea japonezi ăn următoarele mele cărți. ,,Din neamul Păcălicilor” ar trebui să apară la anul. Aici am introdus o japoneză, din simplul motiv că la ei în literatură nu am găsit un Păcală precum al nostru.
RC: Unde și cum reușești să publici ceea ce scrii?
EP: Mi-am încercat norocul pe la toate editurile, însă cei mari nu te vor atât timp cât ești un no-name, drept urmare, ajutată de Marius, l-am publicat pe domnul Green prin intermediul editurii Teocora. Primele cărți le-am scos cu ajutorul unei edituri din Brăila, ,,Sf. Nicolae”. Eu îmi doresc să ajung cât mai sus, îmi doresc să le arat străinilor că și din România se poate lansa ceva de calitate. O utopie personală ar fi o lansare de carte în Japonia.Spun utopie deorece, în contextul pandemic actual, o astfel de dorință este greu de realizat.
A fost o zi frumoasă, cu oameni dispuși să participe, cu verde crud de iarbă proaspăt tunsă, cu critici pertinente și cu talentul unei micuțe japoneze, Ayako Funatsu, specialistă în origami.
Și astfel, duminică dimineață, am întâlnit o româncă îndrăgostită de interlopi niponi și un detectiv român, cu nume englezesc, și o artistă japoneză, iubitoare de România și români, care nu s-ar mai întoarce niciodată în țara sa.