Laura Cozma a reușit să surprindă cu un volum de versuri bogat în note profunde și esențe tari. Discutând iubirea pe un ton ermetic modern, Laura ne-a făcut cunoștință cu ,,Lama dulce a timpului”, debutând printre numele mari ale literaturii buzoiene.

 Până să iau contact cu universul literar al poetei, atenția mi s-a fixat asupra titlului. La o primă vedere ai crede că tema surprinsă în volum este cruzimea trecerii timpului, însă această ,,lamă dulce” va dobândi rapid interpretarea de iubire în cea mai ,,Barbiliană” formă a sa. Am încercat să înțeleg mai bine cum a ajuns o sriitoare atât de tânără să codifice cu atâta pricepere o stare comună. Laura a căutat să construiască o punte între poezia modernă și nuanțele mitologice formând așa cum ea însăși a menționat,  ,, un stil nou, un stil personal”, prin care volumul care ,,începe cu finalul aceleiași iubiri” să devină poem unitar.

Personal, am considerat iubirea drept clișeu literar fiind îndelung expusă, interpretată și reinterpretată de numeroși scriitori. Laura în schimb și-a asumat povestea din spatele cărții și a scris fără să-i fie teamă de cuvintele pe care le alege, considerând că ,,fiecare om iubește în felul său și nicio poveste nu seamănă cu alta atât timp cât te scrii pe tine, din tine”.

Lucian Mănăilescu, unul dintre numele importante ale literaturii buzoiene, a fost cel care a prefațat cartea și m-a convins prin cuvintele sale  de faptul că țin în mână un volum cu caracter. Acesta a caracterizat ,,Lama dulce a timpului” drept  ,,un exercițiu poetic profund și îndelung exersat”, astfel că am dorit să aflu de la scriitoare câtă muncă se ascunde în spatele publicației sale, iar răspunsul nu m-a surprins. Anii de încercări și căutare pe care Laura i-a investit în perfecționarea stilului său și-au spus cuvântul printr-o operă șlefuită cu mare atenție, cursivă, lipsită de colțuri periculoase ori margini aspre care ar putea răni simțul criticilor.

Deși perfecțiunea nu și-a putut face loc printre complicațiile și dilemele cotidiene, în literatură lucrurile stau diferit. Un scriitor simte când opera lui se apropie de ideal, pentru că la acest nivel perfecțiunea reprezintă un etalon subiectiv. Cu alte cuvinte, când Laura spune că și-a dorit ca opera ei să ,,se apropie de perfecțiune”, de fapt se referă la o apropiere cât mai strânsă de așteptările ei. Și cum de cele mai multe ori așteptările pe care le avem noi, scriitorii, de la operele noastre, determină perfecțiunea însăși să se îndoiască de propria semnificație, ,,aproape de perfecțiune” înseamnă dincolo de orice așteptări.

Nu am scris niciodată poezie. Mi-a fost mai simplu să o critic decât să o compun. Să publici un volum de poezii te solicită. Îți solicită inspirația, timpul și un exces de talent. Laura mi-a povestit, cu o modestie care m-a surprins, că pentru ea, cel mai dificil pas a fost să-și pună lucrările într-o ordine rațională, sau măcar cronologică, astfel încât volumul să devină un tot-unitar și nu o simplă antologie: ,, Mai dificil a fost să strâng toate lucrările și să le așez într-o oarecare ordine. Nu este ca și cum ai scrie un roman cu fir narativ unic. Când ne referim la poezie, inspirația te lovește pe neașteptate și ajungi să scrii despre orice și în orice moment.”

Ce-i drept, nu poți lupta cu inspirația. Ai două variante; ori profiți de moment și începi să scrii, ori te prefaci că nu simți nimic și lași inspirația să plece spre un alt scriitor aflat în așteptare de idei. Nu este o alegere ușoară, mai ales dacă te gândești că ideea pe care astăzi o gonești din mintea ta va deveni best-seller-ul de mâine al vreunui scriitor american. Laura se pare că nu a ratat niciun moment prielnic poeziei, dar nici nu și-a grăbit debutul : ,, Am luat hotărârea de a publica acest volum  în primul rând datorită oamenilor dragi din jurul meu care m-au încurajat și m-au susținut în toți acești ani, unul dintre acești oameni speciali fiind domnul Lucian Mănăilescu  și totodată am considerat că operele mele au atins nivelul de maturitate dorit. ”  Maturitate pe care și Borges a așteptat-o îndelung. Nu menționez un nume mare întâmplător, ci pentru că discutând cu Laura mi-am amintit de un interviu pe care romancierul l-a oferit la o vârstă înaintată și în care menționa aceeași idee: nu am căutat să grăbesc actul creației, ci am așteptat momentul potrivit.

 Am rugat-o totodată pe Laura să-mi ofere trei sfaturi pe care să le transmit mai departe micilor scriitori care își doresc să crească. Mi-a oferit numai unul: ,,trebuie să scrii din inimă”. Dacă romancierul argentinian ar fi trăit încă, ar fi spus clar și apăsat că : ,, Un scriitor care n-ar scrie decât ceea ce intenţionează, ar fi un scriitor foarte prost. Un scriitor trebuie să scrie cu o anumită inocenţă. Nu trebuie să se gândească la ceea ce face. Altfel nu scrie poezie adevărată” . Am să ofer și eu al treilea sfat: subiectul unei opere de mare artă nu se caută, ci subiectul te caută pe tine.

Despre Borges se spune că este ,,un geniu într-un univers al ficțiunii”. Despre Laura am putea spune că este ,,un exponent barbilian într-un univers criptic al erosului”.

http://aplr-doctorat.blogspot.com/2012/12/borges-despre-borges-interviu.html

Ioana Teodora Todorescu
Previous post CARTE DE PUS ÎN BIBLIOTECĂ
Next post CRIZA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE