0
0
Orice măsură, care atenuează efecte și nu rezolvă cauzele problemei, este în fapt o non-soluție. Și de cele mai multe ori, problema se agravează.
Știm bine că tipărirea de bani a fost o măsură imediată de a răspunde cererilor sociale din anii ‘90, dar inflația produsă a dus dimpotrivă la scăderea puterii de cumpărare. De asemenea, subvențiile din diverse sectoare economice, nu au dus la protejarea consumatorilor sau la optimizarea funcționării unor agenți economici (regii de stat).
Legea plafonării și compensării aduce un pic de liniște până-n primăvară. Dar, așa cum am arătat anterior, legea nu rezolvă cauzele crizei energetice, mai mult agravează situația multor actori din piața de energie.
Ce se va întâmpla în aprilie? Nu chiar de la 1 aprilie, căci facturile nu vor veni în ziua păcălelilor. Prețurile plafonate vor dispărea, iar consumatorii vor plăti facturi cu mult mai mari. Consumatorii casnici vor plăti facturi mai mari la energie electrică; norocul lor în cazul gazelor naturale, unde prețurile sunt exorbitante, este faptul că vor scădea consumurile (căci trece, să sperăm, sezonul rece). În schimb, asupra consumatorilor non-casnici, presiunea va fi mult mai mare (pentru că au consumuri mai mari, pentru că unii dintre ei utilizează și gaze naturale în activitatea economică, etc.).
Gazele naturale sunt utilizate în industria chimică (atâta cât mai este). Și sunt esențiale pentru producerea de îngrășăminte chimice. Îngrășămintele sunt folosite în agricultură. Prin urmare, lanțul creșterii de prețuri duce de la gaze naturale la îngrășăminte chimice și la produse agricole (vegetale). Produse agricole mai scumpe înseamnă și produse animale mai scumpe; în general, produse alimentare mai scumpe.
Energie electrică mai scumpă mărește costurile de producție în toată economia; asta se traduce în produse/servicii mai scumpe. Pe acestea le vom plăti noi, consumatorii, sau ne vom reduce consumul, fapt care va duce la falimente de afaceri și implicit la număr mare de șomeri.
Banca Națională a României avertizează că: ”Pe orizontul ceva mai îndepărtat de timp, rămâne însă incertă capacitatea unor firme de a se menține viabile ulterior sistării măsurilor de sprijin guvernamental, dar mai ales în contextul creșterii abrupte a costurilor cu energia, transportul și ale altor materii prime și mărfuri, precum și al sincopelor în aprovizionare și al nevoii de tehnologizare, ce ar putea conduce la restructurări sau falimente.”
Nu este nici un secret faptul că prețurile energetice mari (energie electrică, gaze naturale, combustibili petrolieri) vor conduce la inflație în toată economia. Iar inflația va genera așteptări de indexări de pensii și salarii.
Guvernanții au privit indiferenți la agravarea problemelor energetice din ultimii ani. Insuficiența energetică nu a apărut peste noapte. Au dispărut grupuri de producție energie electrică (termocentrale, bazate pe cărbune), iar ele nu au fost înlocuite cu suficientă energie verde (eoliene, fotovoltaice, centrale pe gaz, etc.). De aici, necesitatea importurilor, de echilibrarea sistemului energetic. A scăzut producția de gaze naturale (din motive parțial obiective, epuizarea unor zăcăminte), iar alternativa gazelor din Marea Neagră a fost blocată mult timp (din interese de agendă personală a câtorva politicieni). Urmarea a fost că dependența de importuri de gaze s-a agravat.
Am vorbit despre mecanismele de la bursă, în special de cea de energie electrică, cu un mare beneficiar: statul român. Dar, profiturile directe și indirecte ale statului din energie au mărit artificial veniturile bugetare. Acum statul returnează o parte din aceste profituri (pe perioada plafonării și compensării). De altfel, statul a extras profituri din energie în ultimii ani fără a mai investi; acest comportament se întoarce acum ca bumerang. Dar, cu asemenea prețuri, economia va fi pusă în mare dificultate, economia va încetini, vor fi venituri mai mici la buget și tensiuni sociale.
Mecanismul formării prețurilor pe bursă, a fost o recomandare europeană dar care a avut efecte adverse. S-a dorit reducerea dependenței de Rusia. Mai multă cantitate pe bursă, competiție între producători, scădere a prețului, cam așa suna teoria. Dar, piață europeană a avut concurență dinspre piața asiatică. Astfel, producătorii americani de gaz petrolier lichefiat și-au vândut marfa în Asia. Iar Rusia, s-a orientat și ea spre aceeași piață (cu prețuri mai bune). Iar Europa întreagă s-a găsit în situația de a avea burse disfuncționale cu exces de cerere și cu deficit de ofertă.
Exemplele de tratare a efectelor cu măsuri gen indexare, plafonare, subvenție ne arată, de fiecare dată, că problemele se agravează. Practic, ne furăm căciula, ne păcălim (sau ne lăsăm păcăliți și amăgiți) ca va fi bine. Iar binele nu poate fi declamat, el trebuie fabricat, prin asigurarea securității energetice, prin mecanisme și legislație adecvată, prin investiții.
Precum am arătat anterior, statul, prin producătorii energetici, prin mecanismul bursei este cel care inflamează prețul energiei electrice, dar și al gazelor naturale. Pe termen scurt, statul a făcut și continuă să facă profituri, să-și alimenteze bugetul sărac. Dar, statul pierde apoi pentru că apoi este nevoit să intervină temporar (precum în legea plafonării și compensării), pentru că economia este in dificultate, prin urmare și veniturile bugetare vor suferi. Statul întreține această stare de lucruri, nu reduce dependența energetică (pe termen scurt posibilă în cazul energiei electrice prin repornirea unor grupuri energetice închise), nu corectează mecanismul bursei și comportamentul la bursă al propriilor producători care ar putea să vândă energie electrică sau gaze naturale la prețul de producție și nu la prețuri de 5 până la 10 ori mai mari. Tot de furatul căciulii ține asta, statul face profituri în timp ce face economia devine necompetitivă (căci va crește prețul de producție și implicit prețul produsului final) și va genera pierderi.
Acum mulți ani s-a vorbit mult despre ”băieții deștepți” din energie. De ce erau ei ”deștepți”? Pentru că luau cantități mari de energie, prin contracte bilaterale pe termen lung, cu discount-uri (ca la orice angrosist) și apoi le vindeau cu prețuri bune la furnizori sau direct unor agenți economici. Acele prețuri ar părea azi chilipir curat. Cum la energie electrică există mai mulți producători diferiți ca preț (în funcție de sursa energetică), ei reușeau să ia din ”felia cea mai bună a tortului energetic”, mai precis cumpărau energie de la cel mai ieftin producător (HIDROELECTRICA). Pentru a preveni asemenea situații, guvernanții s-au gândit ulterior că limitarea contractelor bilaterale și o cantitate mai mare pe bursă (30-40%) ar putea avea efecte pozitive. Și, ironia timpurilor de azi este că se impune revenirea cât mai curând la mai multe contracte bilaterale și implicit mai puțină energie pe bursă.
Între timp, prețul energiei electrice pe bursă atinge noi maxime (și el va conta mult în facturile consumatorilor finali). Iar în Marea Britanie, un furnizor de energie electrică și gaze naturale, cu 1,7 milioane clienți, este atât de afectat încât va trece temporar în administrarea statului. În România, se pare că trei din șase furnizori de ultimă instanță vor să renunțe la această funcție.
Average Rating