0
0
Educația (lipsa ei, alfabetizarea târzie) a fost elementul principal al existenței și
acumulării decalajelor de dezvoltare economică față de Occident. Educația a fost elementul central prin care țări înapoiate economic au ajuns în prim planul economiei mondiale. Consider că progres în afara educației nu se poate. Plus-valoarea nu mai poate fi adusă în secolul XXI decât prin educație.
Există o lege a Educației din 2010 care prevede alocări bugetare de 6% PIB,
dar an de an guvernanții (oricare ar fi ei) nu reușesc să aloce decât aproape 3 procente. Prin aceeași lege a Educației, fiecare copil născut după anul 2011 ar fi trebuit să primească 500 de euro de la stat.
În context european, ca în multe alte domenii, suntem ultimii. România, cu 2,8% PIB, este mult departe față de media UE de 4,6% PIB. Diferența este oarecum proporțională cu nivelul resurselor bugetare.
Potrivit articolului 8 din Legea Educației din 2011, „Pentru finanţarea educaţiei
naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”. Dar an de an se dă ordonanța de prorogare a acestui articol.
Dar care sunt prioritățile României? Studiind cheltuielile guvernamentale pe
domenii raportat la UE, se observă că atât în privința României, cât și la nivelul mediei Uniunii Europene, cele mai mari procente sunt în dreptul cheltuielilor cu protecția socială (pensii, ajutoare sociale). Cheltuielile României sunt inferioare ca procent din PIB în majoritatea domeniilor. În schimb, în România sunt ușor mai mari cheltuielile pentru Apărare și Ordine publică față de media UE.
Oare acestea sunt prioritățile României? Cheltuielile guvernamentale totale reprezintă 33,7% în România și 45,8% media UE (de fapt, diferența veniturilor bugetare dintre România și media UE este mai mare, dar România face deficite mai mari decât media UE). Avem o problemă de fond, de start, cu aceste venituri mici; dar dacă dorim să recuperăm decalajul economic față de UE, trebuie să finanțăm prioritățile, altfel rămân vorbe goale.
Subfinanțarea învățământului românesc are ca rezultat creșterea numărului de
lucrători necalificați din totalul de angajați din România, reprezentând 15,20% din totalul de angajați. Învățământul superior românesc aduce în piață mult prea mulți absolvenți de
studii superioare care nu pot profesa în acord cu diplomele lor. O parte emigrează, iar unii ajung vânzători la hypermarket. Probabil, nu există o sincronizare a ceea ce oferă universitățile noastre cu piața muncii. Cu toate acestea, avem puțini absolvenți de studii superioare raportat la media UE. Moldova are un număr de 4 ori mai mic de absolvenți de studii superioare decât Bucureștiul, dar salariile sunt la jumătate. Lipsa educației este direct proporțională cu nivelul sărăciei.
Sursa:
Circa 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, potrivit unui
studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale, în contextul în care media acestui indicator la nivelul statelor Uniunii Europene este de 20%. Abandonul şcolar este una dintre marile vulnerabilităţi ale României, având în
vedere că aproape unu din cinci copii abandonează în fiecare an şcoala, România fiind astfel pe penultimul loc în Uniunea Europeană la rata abandonului şcolar din 2017. Astfel, aproape 270.000 de tineri români părăsesc timpuriu şcoala în România, rata abandonului şcolar – de 18,1% – fiind de aproape două ori mai mare decât media UE – de 10,6%.
România alocă bani mulți pentru educație și sănătate, dacă ne raportăm la
veniturile bugetare. Adică, cheltuim pe educație mai mult decât Finlanda și la fel de mult pe sănătate precum Germania. De ce nu se cunoaște? Dincolo de gestionarea banilor (inteligent și fără corupție), dincolo de raportul PIB sau PIB/capita, problema este aceea a veniturilor bugetare de paradis fiscal așa cum am arătat anterior (cu 50% PIB mai puține venituri bugetare decât media UE).
Din punctul meu de vedere, educației i-ar trebui alocate 10% PIB câțiva ani
buni. Dar desigur, la o calitate a educației superioară, care să pregătească oameni apți profesional și caractere civice (la fel de important). Finanțarea educației nu înseamnă exclusiv salarii mari (obiectiv aproape atins)
ci mai ales finanțarea întregului sistem de educație (clădiri funcționale, tehnică și aparatură, materiale, etc.).
Finanțare adecvată (la dotare și salarizare) trebuie completată cu profesionalizare maximă, cu un sistem de învățământ centrat pe elev pentru desprinderea de cunoștințe și aptitudini practice.
