0
0
De-a lungul istoriei, guvernanții au tendința să se prezinte ca salvatori ai națiunii. Asta deoarece rezolvă, cred ei, niște probleme economice. Dar adevărul este altul: guvernanții se fac că rezolvă niște probleme de ei create.
Inflația nu apare din senin, de nicăieri. Inflația este reprezentată de creșterea generală a prețurilor. Creșterea prețurilor (a bunurilor de consum, energiei, serviciilor) duce la scăderea puterii de cumpărare.
Inflația este o taxă nedeclarată, aplicată tuturor, parșivă, care bagă mâna în buzunarele cetățenilor.
„Inflația este la fel de violentă precum un tâlhar, la fel de înspăimântătoare precum un hoț armat și la fel de letală precum un asasin plătit”. Definiția aceasta îi aparține lui Ronald Reagan, fost președinte SUA.
Care sunt principalii factori care declanșează inflația?
1.Cererea în exces a anumitor bunuri de consum (pentru produse care lipsesc sau sunt în deficit din varii motive, de regulă urmare a unor crize politice);
2.Creșterea costului anumitor produse (creșterea prețurilor combustibililor, ale produselor energetice, ale materiilor prime, taxe vamale sau embargouri, decizii politice eronate, etc.);
3.Politici monetariste (tipărire de bani, bani ieftini, etc.).
De ce avem inflație în România ultimului an? Și nu doar în România.
În mare parte, răspunsul vine de la modul de tratare a crizei economice
generate de pandemie. În criza din anul 2008, lumea a răspuns prin reducerea cheltuielilor, a deficitelor excesive, prin măsuri de austeritate. Peste 99% din firme ar fi recurs la această soluție indiferent de poziția guvernelor și chiar au făcut asta, deși multe guverne au reacționat târziu. Poate că austeritatea a fost excesivă, poate că saltul a fost mult prea mare pentru multe țări. Pentru cei cumpătați (țări ”furnică”) nu a fost o mare problemă. Pentru alte țări din categoria ”greiere”, schimbarea a fost prea brutală și a dăunat.
Revenind la anul 2020 cu pandemia, economia a avut multe momente de
lockdown. Pur și simplu, largi sectoare economice s-au închis. Căderile economice din anii 2008-2010, au părut apă de ploaie față de căderile economice din anul 2020. Dacă în criza anterioară s-a recurs la austeritate (pentru că veniturile scăzuseră), în pandemie oamenii au fost plătiți să stea acasă. Cu ajutorul unor bani ieftini, economia a fost inundată de bani, mulți plătiți pentru nemuncă (din rațiuni sanitare superioare).
Și cum nimic gratis nu există, economia s-a răzbunat. Ofertă mai mică de bunuri și servicii, față de cerere în exces, iată una din condițiile declanșatoare de inflație. Creșterea prețului unor materii prime (made in China, multe dintre ele) adeclanșat o competiție acerbă, care iar este o condiție declanșatoare a inflației. Repornirea economiei după o perioadă de lockdown, de reducere a producției, a dus la competiție acerbă pe resurse minerale, pe energie (combustibili, gaze naturale, energie electrică). Banii aruncați pe piață de guvernele lumii pentru traversarea crizei economice generate de pandemie au dus la creșterea masei monetare, deci la inflație sigură. Disputele economice sau războaiele reale, embargourile, sunt toate factori care accelerează inflația.
Economia a devenit globală; acest fapt a dus la creșteri economice susținute în lumea întreagă. Orice întrerupere a globalizării înseamnă costuri mai mari (de la forță de muncă, la materii prime), deci în final la prețuri mai mari ale bunurilor de consum, ale serviciilor, ale produselor energetice.
Lumea euro-atlantică din care facem parte a făcut unele alegeri economicopolitice care au fost bune zeci de ani, dar care azi se întorc ca un bumerang.
A fost convenabil și avantajos pentru Europa ca să aibă acces la energie primară ieftină (de la o țară cu deficit de libertate), la forță de muncă ieftină (prin relocarea producției în China și alte țări). Dar, un avantaj de genul acesta, devine în timp o dependență, una în care Europa s-a complăcut. Iar ambițiile de economie verde par a schimba dependența de la Rusia la China (țara care are materiile prime din domeniul regenerabililor, care are chiar și tehnologiile). Și implicit la prețuri mai mari, pentru tehnologii noi.
Revenind la inflație, ea arată un dezechilibru major dintre cerere și ofertă. Rezolvarea ei reală presupune creșterea ofertei, adică investiții, adică mai multă producție, deci creșterea ofertei de bunuri și servicii
Ce se întâmplă acum în România? Cu mare întârziere, guvernanții au în vedere anumite măsuri. Aceste măsuri sunt denumite: măsuri de contracarare a inflației (cost estimat de 17,5 miliarde lei din care 7,5 miliarde vin de la UE). Numai că stimulând cererea pui presiune pe preț care va crește, deci inflație. Exact contrariul, nu?
Încă o dată, se pare că există o mare neînțelegere sau cunoștințe economice precare, așa cum am arătat anterior.
Prin urmare, pachetul de măsuri economice pe care îl vrea coaliția de guvernare, este de fapt un pachet de ajutoare adresate unor categorii sociale, nicidecum unul de contracarare a inflației. A trata efectele, nu este egal cu a trata cauzele.
Sigur, multora li se pare o chestiune de semantică. Pentru mulți contează să vină banii care să facă mai digerabile prețurile mărfurilor din piață.
Această istorie am mai trăit-o în anii 90; atunci, inflația prețurilor genera
majorări de pensii și salarii prin tipărire de bani și credite externe; deloc surprinzător, inflația devenea tot mai mare, cu cât statul era mai generos.
Când ai deficite bugetare excesive, mai devreme sau mai târziu, o supapă se eliberează prin creșterea cursului de schimb sau prin inflație.
Cauză-efect. Fără a corecta cauza, efectul va continua să persiste, să se agraveze.
Cauzele crizei energetice nu au fost rezolvate, deși este relativ ușor să fim independenți energetic (aproape imediat la energie electrică, respectiv în câțiva ani la gaze naturale). Măsurile luate de guvernanți au avut doar rol de a amâna soluționarea cauzei. Accentul a fost pus pe reducerea facturilor, în special cele ale consumatorilor casnici, deși, este mult mai important ca locurile de muncă să fie păstrate, că produsele și serviciile să aibă prețuri moderate, tot spre beneficiului oamenilor firește.
Și-n cazul prețurilor energetice, și-n cazul acesta, statul nu vrea să renunțe la o parte din veniturile suplimentare aduse de creșterea prețurilor. O reducere a taxelor (exemplu TVA sau impozitarea muncii) ar fi adus un efect benefic asupra veniturilor oamenilor fără a accelera inflația așa cum reușesc să facă guvernanții cu măsurile lor.
Investițiile cu efect economic de multiplicare sunt mereu evitate de guvernanți (infrastructură de transport, sănătate, educație, etc.), dar se promit tot mai mulți bani (care nu există!) pentru proiecte așa-zis de dezvoltare locală, cu efect îndoielnic, cu criterii neclare (ca să nu zic acordate pe apartenență politică), cu costuri substanțial umflate.
Nimic, niciodată, nu este gratis. Și când pare gratis, de fapt este o
returnare a ceea ce deja s-a și luat. Alteori, gratuitatea ascunde faptul că tu ești marfa.
Prin urmare, guvernanții au creat/tolerat o criză economică, o criză de care au beneficiat din plin (venituri bugetare suplimentare la buget), pe care se (pre)fac că o rezolvă, iar tot ceea ce știu face este să returneze o parte din ceea ce deja au luat din buzunare noastre.
Prin urmare, guvernanții sunt parte sau cauza a problemei pe care tot ei vin să o salveze, desigur, clamând larga lor generozitate. Dar măsurile prin care se stimulează cererea nu fac decât să toarne gaz pe focul inflației, deci problema inflației se va adânci.
Average Rating