0
0
Pensiile sunt în principiu un drept, întrucât ele sunt consecința cotizațiilor la fondul de pensii. Sistemul nostru de pensii (ca în majoritatea țărilor din lume) nu este unul cu acumulare. Cu alte cuvinte, banii doar traversează fondul de pensii, adică intră (prin cotizații) și ies (prin plăți lunare de pensii). Acest sistem este numit Pay As You Go, persoanele active (salariații) contribuind la pensiile celor retrași din viața activă (beneficiarii). Nefiind un fond de acumulare (și de multiplicare), sistemul de pensii are vulnerabilități majore.
Mulți afirmă, nu fără temei, că sistemul public de pensii este un sistem piramidal, o schemă Ponzi, un Caritas pe românește (de care mulți români își mai aduc aminte). Dimensiunile lui sunt șocant de grave.
Am făcut câteva calcule orientative, nu foarte exacte, dar totuși destul de sugestive ca raport între pensiile simple și pensiile speciale. Se spune că sistemul public de pensii are la baza solidaritatea socială, adică salariații de azi plătesc pensiile pensionarilor de azi.
În calculele mele am luat în considerare pentru cele doua categorii nivelul salariilor (implicit al contribuțiilor la pensie), stagiul de cotizare, speranța de viață și cuantumul celor doua pensii (normală, respectiv specială) raportate la salariile fiecăruia în parte. Singurul aspect de care am făcut abstracție este inflația.
Pensionarii normali au 45 de ani de activitate, ies la pensie la 65 de ani și au speranța de viață de 75 ani; în acești 10 ani de pensie ei recuperează doar 44,44% din cât au contribuit, deci nici jumătate. Practic, fiecare pensionar ieșit la pensie la vârsta de 65 ani ar trebui să mai trăiască 25 de ani pentru a recupera integral suma cu care a contribuit în întreaga lui activitate, deci ar trebuie să atingă vârsta de 90 ani. Pensionarii speciali ies la pensie cam după 25 ani de activitate și au speranța de viață de 85 ani. Salariile acestora sunt de 2,5 ori mai mari decât media celorlalți lucrători, iar pensiile speciale de 6 ori mai mari decât salariile lor (uneori mai mici, dar alteori mai mari, 6 fiind o estimare medie). Prin urmare, pensionarii speciali primesc pensie o perioada de 45 ani, o sumă cumulată de 38,4 ori mai mare decât contribuția cumulata!
Practic, contribuția reală la pensie este consumată după 12 luni și 2 săptămâni!
Sigur, sunt calcule orientative, dar demonstrația este fără echivoc. Cei cu salarii mici, cu ani mai mulți de muncă, cu speranța de viață mai mică susțin pe cei cu salarii mai mari, cu ani mai puțini de muncă și cu speranța de viață mai mare.
Curat solidaritate socială!
Pensiile nu vin din cer, cineva produce banii care le susțin.
Când unii iau mai mult (mult mai mult!) decât au contribuit, banii lor vin în detrimentul altora care primesc mai puțin decât merită și în detrimentul generațiilor viitoare (prin tăierea investițiilor publice).
Dincolo de crasa discriminare dintre simplii pensionari și acei ”speciali”, se cuvine să spunem că sistemul actual de pensii are slăbiciuni care țin de:
Demografie (îmbătrânirea populației prin creșterea speranței de viață și prin scăderea natalității conduce la inversarea raporturilor numerice dintre salariați și pensionari);
Economie (dificultățile economice pot conduce la șomaj masiv, recesiune, prin urmare la mai puține intrări de venituri și chiar mai multe ieșiri de venituri (prin pensionări anticipate).
Structura demografică din România se va schimba de la 15% copii, 70% populație de vârstă activă și 15% vârstnici, la o structură cu 11% copii, 54% populație de vârstă activă și 35% vârstnici în 2060.
Înainte de 1989, patru salariați susțineau un pensionar;
Astăzi, numărul dintre salariați și pensionari este relativ egal. Dramatică răsturnare de situație! Contribuțiile sunt mult mari decât acum 31 de ani, dar totuși matematic nu se închide sistemul și sunt necesare transferuri de la bugetul de stat.
Contrar clișeelor nostalgice, raportul dintre pensie și salariul mediu net a rămas foarte apropiat ca expresie procentuală între valoarea consemnată înainte de 1989 și cea din prezent.
După 1989, numărul pensionărilor înainte de termen este doar un pic mai mare decât în perioada anterioară.
Sistemul de pensii a avut mici excedente până în jurul anului 2008, când agricultorilor li s-au mărit pensiile (deși acestea nu au avut cotizații de pensii), când s-a mărit pensia minimă. Pensionarii din agricultură plus cei cu pensia minimă totalizează 1 milion de persoane.
De fapt, în anii 2007-2008, salariile, dar mai ales pensiile s-au dublat. Economia ”duduia”, dar de fapt banii au venit din privatizări (BCR și altele). Acest exemplu ridică o altă temă de discuții: legătura cu economia. Mulți vor și solicită ca pensiile să crească simultan cu creșterea economică, dar pe altă parte sunt total împotrivă la reversul medaliei (pensiile să scadă atunci când scade economia). Decizia CCR din 2010, a stabilit că pensiile sunt un bun câștigat și nu pot fi scăzute. Cu alte cuvinte, dacă economia intră în colaps, doar salariile pot scădea, pensiile NU. Dacă guvernanții, din beție sau inconștiență populistă, măresc pensiile, ele devin un bun câștigat.
Multă vreme, deficitul fondului de pensii a fost în jur de 40%; prin artificiul transferului contribuțiilor de la angajator la angajat, s-a acoperit deficitul la pensii în detrimentul bugetelor administrațiilor locale (practic, s-a tras plapuma peste pensii, dar s-au descoperit primăriile).
Programul economic de creștere economică prin mărirea veniturilor (salarii și pensii) și stimularea consumului (wage led growth) s-a împlinit doar pe partea de salarii, pentru că a venit corona-criza și pensiile nu au mai putut fi mărite cu 40% de la 1 septembrie 2020. Practic, chiar și fără criză, dublarea pensiilor în 3 ani nu era sustenabilă economic (dacă facem abstracție de artificii precum o inflație de două cifre și un deficit bugetar excesiv).
Care sunt soluțiile și alternativele la sistemul public de pensii?
Soluții active și reactive: creșterea economică, creșterea numărului de salariați, curățarea sistemului de pensionarii frauduloși (inclusiv a celor cu pensie specială). Alternativa o reprezintă pilonul 2 de pensii. Bugetul pensiilor mai are o problemă foarte mare la orizontul apropiat: pensionarea ”decrețeilor”, când valuri mari de pensionari vor îngroșa major numărul de pensionari. Mai mult, din cauza natalității reduse va scădea numărul de salariați în aceeași perioadă. Prin urmare, decalajul dintre numărul de pensionari și salariați se va adânci dramatic!
În anul 2060, vor fi mai mulți bătrâni peste 80 de ani decât copii (persoane sub 14 ani)!! Măsura reactivă este mărirea vârstei de pensionare.
În ultimii ani, s-a produs o relaxare fiscală dublată de o creștere a salariilor și pensiilor. Totuși, cineva a pierdut, cuiva i s-a tăiat. Mai exact, este vorba de pilonul 2 de pensii. Astfel, contribuțiile au fost scăzute de la 5,1% la 3,75%, deși conform legii trebuia atins nivelul de 6%. Cu alte cuvinte, salariile și pensiile au crescut în ultimii ani pe seama generațiilor următoare (prin deficite bugetare, prin tăieri de la pilonul 2 de pensii, prin reducerea investițiilor publice în infrastructură).
Conform studiului Export Forum din anul 2012, avem 7 scenarii pentru sistemul public de pensii din România:
Rezumând, realitatea arată mult diferit decât percepția publică:
Pensiile sunt un sistem piramidal dependent de demografie și economie;
Înainte de 1989, 4 salariați susțineau un pensionar; astăzi, raportul de la 4:1 a ajuns de 1:1;
Pensiile raportate la salariul mediu nu erau mai mari înainte de 1989 decât azi;
La speranța de viață de azi, un pensionar cu stagiu complet de cotizare nu recuperează nici jumătate din contribuțiile din perioada sa activă;
Ieșirea masivă la pensie a ”decrețeilor” precum și reducerea în continuare a persoanelor active (natalitate redusă, scădere număr salariați) vor conduce sistemul de pensii spre implozie;
Alternativa viabilă o reprezintă pilonul 2;
Măsurile de corecție/prevenire pot fi active (creștere economică, creștere număr salariați, curățarea sistemului de excese) sau reactive (creșterea vârstei de pensionare).
În consecință, dacă nu se iau măsuri active se va ajunge la măsuri reactive dureroase: creșterea vârstei de pensionare și chiar reducerea pensiilor.
Mulți nu conștientizează asta, dar resursele bugetare sunt reduse, iar statul nu se poate împrumuta oricât și oricum.
