Pandemia culturală – titlu inspirat de vremurile în care trăim, când cultura este la fel de buruienoasă, în orice domeniu de activitate am privi, chiar fără excepții. Și o pandemie culturală este binevenită, gândindu-ne că ar putea să cuprindă, într-un timp relativ scurt, toată populația unei regiuni, afectând sau molipsind pe cât mai mulți creatori de frumos care pot să scrie corect în limba română, fără limită de vârstă, de pe un teritoriu foarte mare! Ca o boală a scrisului frumos care să atace aproape toată populația unei regiuni, a unei țări. Doar că pandemia culturală te menține în viață, îți deschide noi orizonturi, îți bucură sufletul și te mobilizează ca să trăiești frumos.
Ne-am dorit, de această dată, să ne infectăm cu… tradiții. Să aducem în prezent seva poporului român conștientizând că dăinuie, pe aceste meleaguri, prin bunătate, prin grija de aproapele, prin frumusețea și eleganța portului pe care abundă simboluri divine care trezesc creativitatea. Podoabe naturale din flori de câmp, sărbători în care omul se integrează în natura din care își trage seva. Masa bogată întinsă pe pământul plin de verdeață, liniștea și pacea interioară în perfectă rezonanță cu celelate creații. Bucuria întâlnirii nepoților cu bunicii și străbunicii care povestesc, cu tâlc, amintiri, evenimente trăite de ei din care au învățat că Viața este frumoasă, că Adevărul te face liber, că, odată intrat pe Cale, scapi de piedici și iubirea îți este călăuză.
Mulțumim tuturor celor care au vrut să se molipsească de tradiție și să privească, atenți, cultura sufletului, cultura minții și cultura pământului într-o legătură indestructibilă, valabilă în orice moment al existenței pe aceste meleaguri. Este un mod firesc, înscris în ADN-ul poporului român. Este divinul din noi care mai sclipește din când în când. Depinde de noi dacă alegem scânteia Lui și lăsăm lumina să se arate precum Pomul Vieții care crește cu fiecare faptă bună, cu fiecare conștientizare, cu fiecare bucurie, păstrând rădăcina adânc înfiptă în suflet și protejată, de orice furt, de orice intenție de vănzare/cumpărare. Căci sufletul și lumina lui sunt fără preț, dar valoarea lor este inestimabilă.
Citind textele fiecărui autor conștientizezi importanțta culturii, începând cu cea a pământului. Și îți amintești că, întotdeauna, acolo unde sunt buruieni, recolta va fi mică sau va pieri înăbușită. Că buruienile au rostul lor, ca hrană pentru animale sau ca îngrășământ pentru pământ, dar sănătatea trupului, minții și sufletului este asigurată de plante de leac, adunate cu dragoste, în lumină, fără a fi furate sau distruse. Conștientizezi că pâinea caldă, de pe vatra bunicii, lipsită de potențiatorii de gust și arome, era hrana sănătoasă și te săturai, de multe ori, doar de la aburul care îți invada plămânii. Conștientizezi că o zi în care îți pui coroniță cu spice și flori de câmp, te ajută să înflorești un an întreg, indiferent de domeniul de activitate în care activezi. Conștientizezi că mai există în jurul tău și alte creații nevăzute, imaginate sau chiar văzute. Conștientizezi că există leacuri băbești care te pot ajuta, fără a chema salvarea pentru orice fleac și care se rezolvă, de îndată, fără a-ți încerca răbdarea la urgențele spitalelor.
Câte lucrări tot atâtea motive de constientizare. Fără ca motivele să fie epuizate.
Felicitări tuturor participanților pentru că au avut răbdarea să privească rădăcina Pomului Vieții. Fiecăruia i-a crescut un mugurel, semn că Pomul Vieții este acolo, în suflet.
Felicitări premianților!
Sâmbătă, 19 septembrie 2020, într-o zi frumoasă de toamnă, Sala Consiliului Județean Buzău a fost pregătită de sărbătoare. Coșuri cu darurile pline de arome ale fructelor de sezon, tradiționale, au decorat scena alături de diplome și trofee, toate românești. Festivitatea de premiere a autorilor și lansarea volumului cu lucrările premiate a fost un prilej de bucurie pentru toți cei prezenți la acest eveniment colorat cu voie bună și cu spectacol muzical-literar susținut de elevi talentați din Buzău.