BIG DATA – REVOLUȚIA CARE NE VA SCHIMBA VIAȚA

Simțiți  că viața cea  de zi cu zi a mai fost trăită odată ?

Nu vi s-a întâmplat să  comunicați pe o temă și când deschideți telefonul să găsiți multiple mesaje cu  oferte ale produsului , prezent în conversație, care vă tenta ?

Dar când discutați despre politic ?

Parcă cineva ar fi în umbra noastră, ne-ar citi gândurile și ne-ar îndruma către cine să ne ducem cu votul acela  unic, prețios, ce-l avem de dăruit.

Nimic nu e întâmplător !

Despre toate acestea s-a scris mult, foarte interesant, cu pasiunea unui cercetător atent .

BIG DATA  este lângă noi și tinde să se identifice cu noi, dacă nu o fi și reușit până acum.

Mă uit la derularea postărilor de ieri, de acum două zile…

,, Prietenii ” de rețea au mâncat, au ascultat muzică, s-au fotografiat alături de  prietenii, copiii, mamele și tații, cu  bunicii familiei, surâzând cu gura până la urechi, mai apoi  și-au plâns morții, au comentat evenimentele zilei, au aniversat ani de căsnicie, onomastici, premieri, primul fruct, ultimul boboc de floare, dealul parcurs, cascada vizitată și așa mai departe.
Și-au expus copiii, nepoții  larg….
Fotografiați  deschis, din orice unghi. Fără teamă, fără spaime, înlănțuiți în hore de suflet, inimi, brațe, tâmple unite, prin munți, pe pajiști, la margine de ape curgătoare, lângă grătare, ridicând sticle cu bere.
Am făcut-o și eu cândva, acum îmi pare rău.

Cineva contabilizează !

Ce ?

Orice !

Culorile hainelor, calitatea  adidașilor,  greutatea protagoniștilor, calitatea discursului……

Cineva știe totul despre dumneavoastră, despre mine, despre tine, despre copilul vostru, despre bolile ce vă macină, despre gusturi, preferințe, stil, vise, speranțe, ura și disperarea din noi.

Altcineva calculează, contabilizează, face studii de caz sau generice și le raportează. Mulți nu sunt cei ce vor a se vedea pe ecrane, ci oameni care împrumută imaginea cofecționată în gând. Oricât vreți să păreți nemulțumiți, nepăsători de ceea ce e în jur, fericiți și bogați, nu e așa. Dacă ați spune adevărul, ar fi inutil.

Nimănui nu îi pasă ! 

Ne prindem într-o inacțiune sterilă, ne învârtim ca în filmul ,,Și caii se împușcă, nu-i așa ?”
Numai că noi nu putem visa la un mare premiu.
Nici la salvare !
Dănțuim penibil, zilnic, afișând o veselie nemotivată.
Care veselie, ce bucurie, ce liniște e în jur ?

Facebook, Instagram, Linkedin, Tik Tok sunt așa zisele deschideri ale comunicării de unde se culeg date brute și pe baza lor se vor influența rețelele comerciale, producțiile, alegerile anuale, naționale, zonale, se vor manevra fire nevăzute de păpușari nevăzuți pentru biete păpuși pline de candori.

Totul – TOTUL – poate fi digitalizat şi transformat în date !

,,Ce-ţi place să mănânci, care-ţi sunt simpatiile politice, cât de corectă ţi-e ortografia şi ce fel de partener preferi; unde ai călătorit anul trecut şi unde te afli în acest moment, ce măsură porţi la haine şi ce caracter ai – totul poate fi tradus în stocuri uriaşe de date, despre fiecare dintre noi..”

Şi despre afaceri.
Şi despre sisteme industriale.
Si despre alte şi alte lucruri.

,,Asta înseamnă Big Data: ,,domnia accesului larg la un volum enorm de detalii despre oameni şi activităţile lor, o tendinţă care se conturează deja şi pe care viitorul nu va face decât să o amplifice.” Care va fi impactul acestei evoluţii asupra civilizaţiei umane?
Specialiştii se arată deopotrivă entuziasmaţi şi îngrijoraţi.”

Totul se află…

Nici nu mai e nevoie de o rețea prea mare de informatori.

Oferim noi totul, pe tavă….

Am primit un sfat sincer de la un prieten bun, om de presă cu ani la activ în ale scrisului :
-,, Nu dați  acum like niciunui om politic .
Totul se interpretează.
Sunt oameni plătiți să vadă ce preferințe aveți și vă va costa.”

Desigur, sunt tot felul de conturi false,  sub umbrela cărora , lucrători ce semnează ștate de plată, pe sume de nimic, adună zilnic  date.
Probabil că nivelul lor nu poate depăși un anume privitivism, dar gradul de pericol al acestor slugărnicii de campanie este cumplit.

Orice  reacție e studiată, măsurată, computerizată, stocată, pentru mai târziu.

Ce se urmărește e fără limite anticipative! 

Probabil, cândva, datele vor folosi la ceva, vor fi arme psihologice, vor fi prelucrate și aruncate iar în timp și spațiu.
Poate nu împotriva celui ce le-a oferit gratis, cu siguranță împotriva societății care le-a produs.
Un hârciog uriaș le adună harnic.

Noi funcționăm după reguli, ne exprimăm după instincte.
Unii sunt reținuți, observatori, alții sunt active.  Și unii și alții se expun public.

Mi-a căzut în mâini o carte, o apariție a ultimilor ani, care nu și -a pierdut  mesajul de actualitate.

Cartea se numeşte ,,Big Data: A revolution that will transform how we live”, iar autorii ei sunt Viktor Mayer-Schönberger, profesor la Universitatea Oxford, şi Kenneth Cukier, un scriitor specializat în domeniul afacerilor, din echipa publicaţiei The Economist.

O citea o tânără modernă, puternică, cu personalitate,  care sfidează dependența de Facebook.
Copiii acestui secol nu mai sunt ahtiați după literatura clasică.
Iubesc  mesaje despre tehnologie, fenomene globale , despre datele computerizate, stocate, despre viitor.

Volumul mi-a fost împrumutat pe termen limitat.
Numai pentru o dimineață !
E ales dintr-o bibliotecă a unei multinaționale ce se preocupă de nivelul angajaților săi.
Tânăra nu știe că fișa sa e la rândul său computerizată și analizată, că numărul volumelor împrumutate e și el cuprins într-o statistică.
Volumul a alunecat dintr-un bagaj ,în brațele mele, și în două ore a fost parcurs de ochi flămânzi  de cititor pasionat care citește de ani, pe diagonală.

Impresia lecturii e uluitoare !

Toată lumea este înregistrată.
De oriunde, de prin căile deschise de site-urile de comunicare, după accesări, după vârste, după imagini.
Parcă cineva, de-asupra a orice, creează statistici înspăimântătoare.
Anticipări ale foametei, următorului război, evoluției politicii mondiale, stării de sănătate globală se adună într-un vas uriaș, se mixează și apoi se decantează.

Toate la un loc: fenomenul are multe feţe şi, ca mai toate creaţiile umane, e un amestec de bune şi rele.

Cele bune ar duce la o analiză anticipativă a viitorului. Poate s-ar  da semnele unui conflict mondial, a genezei unei boli necunoscute, intervenția în cauze iminente, cu o rapiditate mărită.

Pot și rele, manipularea alegerilor, direcționarea consumului către anumite produse, medicamente, servicii periculoase..

Mințile obosite ale lucrătorilor, cu ora, cedează tentaței de a se exprima în fața unui ochi atent, neobosit, expunandu-și bucuriile , disperările, revoltele, stând în fața ecranului cu lumină albastră.
Sunt singuraticii care nu mai au comunicare cu familiile lor, sedentarii ce fac  gaură în fotolii sau canapele, autiștii contemporani ce au uitat să articuleze, depresivii lumii noi.

Căci ce este timpul petrecut în public ?
Un uriaș deserviciu făcut nouă prin pierderea clipelor  prețioase de viață în detrimentul mișcării, al socializării. Un serviciu gratuit făcut industriilor de tot felul, politicului flămând de informații , sursa de alimentare a conflictelor în care ura mocnește surd.

BIG DATA – nu mai e o revoluție, ci  adevărul despre o involuție !

Am ajuns la timpul când realizez că  perioada  ultimilor  nouă  ani de viață, consumată cu nasul în computer, s-a aliniat multelor altor pierderi incomensurabile ale vieții.

Lectura mi-a confirmat că, iată, mi-am mai bătut joc odată de viața mea atât  prețioasă, care nu se mai întoarce niciodată.
Sau că  a pierde timp aici, te ajută să mori mai ușor ca niciodată !