,,ARTA MAGICĂ A PREZENTULUI!”, PENTRU COMUNITATE

În luna mai va fi lansat un proiect dedicat comunității buzoiene, sub numele de ,,Arta magică a prezentului!”. Proiectul este inițiat de Diana Elena Rus, președintele Asociației ,,Împreună pentru buzoieni”, avându-i ca parteneri pe Mihaiela Grimbovschi Avramescu, psiholog, și pe Roxana Mihaela Constantinescu, avocat.

Proiectul are ca scop prezentarea unor teme diverse sub forma unor conferințe ce vor viza viața din punct de vedere fizic și spiritual.

Punctele principale care vor fi surprinse vor atinge domenii precum dezvoltarea personală și spirituală, viața de cuplu, relația părinți-copii, orientarea femeilor în domeniul juridic, economic, psihologic.

Obiectivul nostru este acela de a ajuta și de a inspira oamenii, pentru ca aceștia să poată ajunge la un nivel optim de conștiință și înțelegere.

Când spui ,,femeie”, imaginația ți-o descrie ca fiind, mai întâi de toate, mamă, soție, bunică, iubită și nu în ultimul rând, profesionistă.

Dintotdeauna, toți am văzut în femeie simbolul frumuseții și al grației, ori acea anexă a bărbatului, căci rolul estetic nu a ajutat-o de multe ori.

Femeia a trebuit să învingă prejudecățile oamenirii, să se afirme prin propria muncă, să devină, în final, exponent al unei societăți moderne.

Am spune că în acest secol XXI, rolul femeii ar trebui să fie recunoscut în toate domeniile, de întreaga societate, întrucât, fără contribuția sa, bunul mers al lucrurilor nu ar fi asigurat pe deplin.

Ceea ce se întâmplă în macro ar trebui să se întâmple și în micro, iar în intimitatea familiei, aceasta să beneficieze de elementarul respect.

Din păcate, în realitate, femeia nu este numai eroina unor producții cinematografice sau a unor romane fluviu, ci, mai degrabă, este victima abuzurilor, de la cele emoționale și psihologice, până la cele fizice. Femeia este tot mai traumatizată de sarcinile multiple din casă, familie și locul de muncă. Nu în ultimul rând, femeia trebuie să lupte cu mentalitățile primitive care se mai regăsesc, în mod inexplicabil, în societatea actuală.

Sunt situații în care egalitatea dintre sexe este neglijată, prejudecățile ancestrale încă mai răsar din locuri tenebroase, iar statutul social nu le este pe deplin recunoscut.

Vorbim de femeile care duc pe umerii lor economia țării, asigură creșterea natalității, cultivă educația copiilor, susțin baza materială a familiilor, încercând să le facă pe toate cu maximum de energie.

Femeia, acest pilon social, uneori clachează, luptând în hățișul birocratic, pentru a se apăra, pentru a se afirma, pentru a se ridica la suprafață.

Câteodată avem nevoie să ne înfățișăm așa cum suntem, cu sinceritate, cu temerile noastre, cu slăbiciunile noastre, să punem întrebări, să ne susținem reciproc.

Inițiativa prezentă se vrea un punct de sprijin într-o lume nespus de grăbită, care trece prin noi, care nu ne observă și care lasă răni adânci.

Un sfat, o încurajare, un început de drum, vor sta la îndemâna tuturor celor care  doresc să parcurgă pași spre soluționarea unor stări nedorite.

Vă vom comunica locul și tema primei întâlniri ce promite a fi o acțiune inedită, organizată pentru femeile Buzăului.

 

CE N-AR PUTEA SĂ SCRIE O FEMEIE

Sunt femeie. Sunt puternică. Sunt ambițioasă. Sunt perfecționistă. Sunt prea orgolioasă.

Acel ,,prea” vine drept asumare. Și-mi asum azi, când un el nu și-ar permite să adauge nimic. Ba chiar mi-ar oferi și flori pentru voința de a-mi accepta exagerările, obligat la neputința de a-mi întoarce un zâmbet satisfăcut. Tot azi, în ziua mea de grație, îi dau și dreptate. Câteodată sunt prea femeie. Sunt prea puternică. Sunt prea ambițioasă. Sunt prea orgolioasă.

Și prea iubesc!

Iubesc ușor. Un el mare, un el mai mici, pe cei din jur, artă, flori, natură, tot. Mai puțin pe mine. De mine uit în alergarea mea după exagerări, iar inima nu-mi mai ajunge până la oglindă. Le-o dau lor toată, cu același irațional cu care îmi răspândesc și orgoliul și independența și puterea și feminitatea. Pe mine nu mă mai cuprind. Pe mine doar mă bănuiesc. Dar mă bănuiesc frumos și mă banuiesc cu suficientă încredere încât să umblu mândră. Iar bănuiala îmi revine din iubirea pe care o primesc la rându-mi. În aceleași măsuri exagerate.

Sunt prea stânsă în brațe. Sunt prea încurajată. Sunt prea fericită. Sunt prea iubită. Sunt prea femeie și tot mai femeie. Din vina unui el. Un el vinovat de serviciu.

,,Prea” la ,,prea” trage și duce spre ,,tot mai”.

Și ajung să fiu mamă.

Și-mi simt orice mecanism blocat.

Pentru un timp îmi uit bănuielile și-mi uit identitatea. Cine eram și ce făceam? Și-acum ce fac? Și ce mai pot să spun?

Îl privesc pe el cel vinovat cum plimbă doi de el mai mici și realizez în ce pericol mă aflu. Doi copii, cu exagerările vârstei lor, cu exagerările mele și exagerările celui vinovat, toate prinse într-un A.D.N firav și îndreaptate spre mine cu credință. Ce pot să fac decât să-mi fie teamă? Mă știu pe mine și îl știu pe el. Dar nu știu cum vor fi ei. Și încep să bănuiesc soarta și mai puțin pe mine. Și-mi pun întrebări până când uit definitiv cine sunt și ce făceam și ce-aș mai fi făcut.

Și-mi dau seama cu aceeași teamă că niciodată n-am fost mai femeie. Că tot acel ,,prea” a devenit ,,din plin” și duce spre suficiență. Că toată iubirea pe care mi-o oferea el, cel mai mare, cu vinovăția și naivitatea unui puști la prima scânteie, a devenit o iubire matură, o iubire profundă, o iubire cu mulțumiri nerostite din prea mult orgoliu și sentimente de acasă pe care două inimi le șoptesc între ele.

Ca simplă femeie aș fi spus cu încredere că pot schimba lumea. Dar ca mamă am și convingerea că pot. Oferind viață și educând.

Nu generațiile schimbă lumea, ci femeile prea puternice și prea orgolioase, care au format tinerii cu inițiativă și glas.

La mulți ani, prea femeilor!

Mulțumim, vinovaților! Meritați măcar un săut. Chiar dacă uitați de flori. Căci fără un el vinovat de serviciu care să ne prea iubească, oare cum am mai putea noi schimba lumea?