0
0
Singura vază din casă a rămas un simplu decor, așezată fără sens, pe raftul de sus al uneia dintre bibliotecile din sufragerie, între o fotografie și colțul unui tablou mare, pictat de ea acum mulți ani, când degetele ei mai căutau inspirație pe liniile bărbiei lui. Cărțile ei cu povești, colorate în nuanțe deschise stau sprijinite peste cărțile lui în culori pământii. Au un echilibru al lor, cu toate cărțile acelea citite și uitate. Praful s-a așezat peste rafturi și numai lumina dimineților senine mai citește titlurile de pe cotoarele volumelor așezate simetric.
În dreptul ferestrelor mari dinspre grădină, se întinde masa lor plină de culori, de jucării, desene și petele unor degete mici. În casa lor cu dragoste veche, florile apar destul de rar. Apar întâmplător, fără motive recunoscute universal. În casa lor cu dragoste veche miroase mereu a primăvară, a magnolii, a liliac și flori albe, de la câte o lumânare parfumată pe care ea o aprinde seara târziu, încercând să mai curețe o parte din culorile care s-au impregnat în scaunele care la început erau albe. La început erau și flori. Mult alb într-o sufragerie care acum s-a încărcat de lumină, jucării și cărți.
Pe scaunele cu urme de roz și de verde, își povestesc, încă. Au căni pline cu ceai și oboseala scrisă pe frunte. Zilele trec mai greu când soarele apune mult prea devreme, iar prin ferestrele lor înalte, cerurile senine își notează amintirile și dorințele unor străini care s-au hotărât să crească magnolii și struguri într-o grădină prea mică, aceeași străini care mănâncă seara târziu gustări acrișoare, numărând câte degete s-au plimbat pe marginea mesei. Sunt fericiți în haosul casei lor cu ferestre prea mari și grădină prea mică.
Niciun februarie n-a mai fost ca la început.
(…)
Average Rating