0 0
Read Time:4 Minute, 9 Second

S-a gândit de multe ori la felul în care s-a umplut casa lor. Pereții s-au acoperit de biblioteci și picturi, mesele sunt pline de flori și căni cu zaț uitate în grabă dimineața, iar cele câteva rafturi de lângă ferestre sunt împrospătate mereu cu fotografii.

 La intrare, stau aruncați pantofii ei negri lăcuiți, lângă geanta plină de agende și paltonul colorat, prins in cui să nu se șifoneze. O știe de mult timp, dar nu poate înțelege cum paltonul este mereu cel protejat. Sacourile, puloverele sau pălăriile nu nimeresc un loc confortabil pe un umeraș sau măcar în cuierul de lângă ușă, iar pantofii, nimerește fiecare pe unde poate, la finalul unei zile mai grele. Doar paltonul primește atenție și stă mereu așezat cu grijă.

El își scoate pantofii cu răbdare când ajunge acasă și îi cad sub privire perlele ei preferate. Le-a aruncat și pe acelea din mers, pe raftul de sub pictura cu stejar și pasăre. În zâmbetele lui se citește doar dragoste și mult mai multă răbdare decât cea cu care își desface șireturile.  Privește haosul unei femei organizate și, jucându-se cu perlele ei printre degete, își amintește de cireșele amărui, de nopți târzii și de toate bucuriile naturii. Cerceii nu sunt de găsit, dar nici nu o să-i caute. Cerceii sunt mereu la ea și uită să și-i schimbe.

El știe deja că o va găsi îmbrăcată așa cum a venit. Nu se schimbă decât după ce își bea cafeaua de după-amiază, după ce își pierde gândurile printre cerurile păsării în culori pământii și după ce îl primește pe el acasă.

E toamnă târzie, dar vremea caldă insistă să rămână. Nu au vrut niciodată o casă prea mare, doar o căsuță discretă, cu multă grădină și ferestre înalte care să fure toată lumina care le este menită.

Pașii lui alunecă spre ieșirea din spate. Ea a lăsat ușa deschisă, iar perdelele albe se alintă cu vântul. La singura măsuță din curte stă ea, în dresuri negre și costum, cu părul curgându-i pe umeri și ochelari de soare. Și-a desfăcut primii doi nasturi ai cămășii albe și inspiră toată natura lor liniștită. Pieptul îi lucește sub soare și tot parfumul ei lemnos, condimentat și dulce se înalță și îl cheamă. Îi vede cerceii cu perlă și liniștea. Ea îi zâmbește mereu și se bucură precum copiii. Nu-i trebuie nimic mai mult decât un om pe care să-l scrie și care să-i rămână.

El nu știe să fie poet și nici n-a încercat să o picteze, dar știe cum să o sculpteze, cum să îi modeleze tot trupul cu mâinile goale. O construiește în fiecare zi și o vede cum se înalță pe soclul unor pantofi incomozi, cum se plimbă prin viață și se întoarce acasă, cum se așază veșnic în scaunul ei din grădină cu pieptul gol și cum îl așteaptă.

Pe măsuța lor încap numai două pahare de vin și o farfurioară micuță. Acolo își țin ei preludiul unei vieți reușite, râzând și povestind, amintindu-și și dorindu-și. Amiezile întârzie în lume ca să îi mai asculte pe ei. Cu sticla de vin în iarbă și tălpile goale, ei se iubesc și se trăiesc mai frumos decât se trăiește primăvara. Nici soarele nu vrea să adoarmă, până când nu-i atinge pe umeri ca să-i întărească și până nu-i aprinde ei ochii ca să-i reîndrăgostească. Dimineața răsare greu, ca să îi lase să mai doarmă, să se mai iubească, să mai tragă de timp înainte să îmbătrânească amândoi și să-i mai scrie doar vântul printre picioarele mesei și firele de iarbă tocite și pătate de vin.

Pe farfurioara aceea micuță își oferă unul altuia mici bucurii culese peste zi. Ea îi așază bomboane, el îi așază fructe și nuci. Ea preferă caramelul și crema dulce din bomboanele pe care le împart de atâta vreme iar el îi împarte roadele pline de gust ale unui anotimp preferat. Desfac împreună bomboanele, fructele și nucile povestind despre tot ce li s-a întâmplat peste zi. Lucruri mai serioase și mai banale, își întind picioarele desculțe prin iarbă, râd și se trăiesc precum cei mai bogați și mai fericiți oameni dintr-un oraș amorțit. Nu simte niciunul răcoarea serii, iar foamea și-o amăgesc din micile plăceri. Li se prind frunze uscate prin păr și numai luna plină îi mai trimite la culcare.

De pe tălpile ei cad rămășițele verii și îi urmează prin casă, în agitația lor. Adună repede cănile de prin casă, pantofii și perlele și fug împreună să doarmă. Ea are pijamale simple, în culori închise. Se parfumează și își alintă pielea cu micile creme de pe măsuța de lângă pat, își piaptănă părul și se admiră, în timp ce el se gândește dacă s-o scrie sau s-o sculpteze, sau pur și simplu să adoarmă lângă o femeie care îi zâmbește și în somn, simțindu-i privirea.

(…………)

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Ioana Teodora Todorescu
Previous post Un stejar și o pasăre mică
Next post Povestea din palmă

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *