0
0
Mi-am pus o rochie roșie, simplă, nelipsitele perle și am picurat peste încheieturi niște parfum.
Nu aleg pantofi astăzi și nici sandale. Îmi las tălpile goale și mintea plină cu dorințe, părul căzut în voie peste umeri și ochii în culoarea lor din prima zi.
Mi-am pregătit un colț de canapea confortabil, câteva perne moi și o pătură călduroasă. Miroase pretutindeni a caramel, a fructe acrișoare, a condimente și arome lemnoase. Miroase a iarnă dulce, în mijlocul unui soare uitat de vremea caldă în balconul meu.
După un an în care m-am întrecut cu un destin care nu aș fi crezut că-mi aparține, așez pe brațul canapelei o poșetă.
Caut cu atenție prin buzunarele ei și scot un pumn de ceva colorat. Sunt împlinirile mele mari și mici pe care vreau să le așez cu grijă pe măsuța de cafea din fața mea.
Am trei bilețele. Unul mai mare, unul mai mic și unul mototolit, aproape rupt pe jumătate.
Îmi sprijin câteva șuvițe după urechea dreaptă și încerc să-mi amintesc momentul în care l-am scris pe fiecare.
În mijlocul măsuței așez bilețelul mototolit. Este cel mai vechi. După ce l-am scris, a fost cât pe ce să se piardă printr-o cutie cu mai multe scrisori și notițe. Aș fi vrut să-l rup în acea dimineață, dar cafeaua clocotită și revărsată peste foc m-a oprit la timp. Am fugit spre bucătărie, am turnat cafeaua într-o cană mai mare și m-am întors dorindu-mi altceva. Am strâns bilețelul în pumn și l-am aruncat în geanta care rămăsese deschisă pe un raft al bibliotecii, am pus cutia înapoi în colțul neumblat al casei și mi-am continuat zilele fără să mă mai gândesc la el.
Și a rămas uitat.
În anul acesta care trece mi-am pus două dorințe în fiecare zi. Aceleași de fiecare dată, alese după cum am crezut eu că mi-ar fi de folos. Una dintre ele s-a împlinit pe neașteptate și am ajuns să scriu bilețelul cel mic. Și îl așez acum sub cel de mai devreme.
În ziua în care am rămas fără cafea prin casă, am ales un ceai puternic, răcoritor, cu bergamotă. L-am turnat fierbinte și l-am gustat fără să mai aștept să se răcească.
Am scris repede întâmplarea pe hârtie, am împăturit-o și am lăsat-o în geantă pentru a nu se rătăci printre alte lucruri în graba mea din acea zi.
Bilețelul cel mare este gol. L-am scos îndoit pe jumătate, necompletat cu vreun gând.
Am scris de-a lungul timpului despre tot ce mă împlinește și întâmplări de tot felul în culorile și cuvintele care mă bucură. Poveștile mele au aceleași parfumuri dulci pe care mi le poartă casa, trăite cu părul în aceeași voie peste umeri și perlele aceleași în jurul gâtului. Diminețile tot în tălpile goale mă prind și după-amiezele în vârful degetelor pentru a nu trezi vreo grijă înainte de culcare.
Pe acest bilețel mai mare, îl așez peste celelalte două. Îl întind și îl las pe masă gol, așa cum l-am scos din geantă. Aș scrie mult, l-aș scrie cu litere cât mai mici ca să-mi ajungă tot. Am vrut să-l scriu de-atunci, dar n-am avut curaj.
Mi-am strâns tălpile goale sub pătura călduroasă și mă gândesc la primul bilețel. Dacă el n-ar fi fost, aș fi avut acum două bilețele nescrise în loc de unul.
Mi-am pus pe masă un pahar cu vin alb, sec, rece.
Florile mov din vază îmi fură privirea, liniile din palmă, gusturile diverse și inspirația care se adună în timp ce gândurile fug departe. Stiloul meu a dispărut din geantă. Biletul cel mare nu se vrea scris.
Mă las în voie peste perne și gust cu răbdare din vinul rece.
Aștept să mai trăiesc un an.
Average Rating