0
0
Despre energie am tot scris. Pare a fi un subiect inepuizabil. Am încercat să explic cum s-a ajuns la criza energetică, care ar fi soluțiile potrivite, care sunt măsurile luate de guvernanți și dacă ele au efect cu adevărat.
Revenind la istoric, trebuie spus că liberalizarea în sine nu este cauza
facturilor mari din energie. Liberalizarea a dus inițial la prețuri mai mici. Liberalizarea este contextul în care s-a produs explozia facturilor. Este ca și cum ai acuza inventatorul dinamitei de crimele produse de explozii, deși ea a fost inventată spre a ajuta omul, nu pentru a-l distruge. Și dinamita a fost inventată de Alfred Nobel, același care a creat premiile Nobel (unul dintre ele fiind pentru pace!).
Liberalizarea nu a însemnat liberalizarea prețului la furnizori, ci mai ales la producători. Pentru că anterior, prețul cu care vindeau producătorii marfa (energie electrică, gaze naturale) era strict reglementat. Existau reglementări în acest sens care spuneau producătorilor ce cantități să vândă și la ce preț.
Piața de energie nu este una dereglementată. Și nici măcar complet liberalizată. În afara de furnizare și producție, celelalte componente ale activității energetice au fost și sunt reglementate: transport și distribuție, care au tarife stabilite de către ANRE.
În principiu, liberalizarea are sens atunci când ai supraofertă, ceea ce nu este cazul. Liberalizarea are sens atunci când ai actori economici care pot concura. Nu mă refer la concurența dintre furnizori, ci dintre producători. Și ce concurență poate fi, când statul are cotă majoră de piață (70% din piața energiei sau 40% din piața gazelor)? Ce concurență poate fi pe piața energiei electrice între actori economici care produc din surse energetice diferite, cu costuri mult diferite. Ce competiție poate fi între producători ieftini (energia hidro, fotovoltaice, eoliene sau chiar nucleară) și producători mai scumpi (energie termo pe cărbune și mai ales pe gaze naturale).
Mecanismul de formare a prețurilor este greșit și manipulat, în opinia mea. Am mai spus despre mecanismul prețului marginal. Un mecanism care spune că prețurile trebuie aliniate la prețul energiei cele mai scumpe; în alte situații, producătorii scumpi ar fi fost obligați să vândă în pierdere, deci să dispară (inițial era cazul termocentralelor pe cărbuni). Câtă vreme prețul marginal a fost cel al energiei termo, cu toată influența în preț a certificatelor de CO2, lucrurile au funcționat. Lucrurile au luat-o razna atunci când a crescut prețul gazelor naturale și deci al energiei electrice produsă din gaze naturale. Prețul de referință al gazelor naturale a fost cel de pe bursa TIFF, o piață cu volum mic tranzacționat, extrem de volatilă și manipulată din Est.
Faptul că în Europa și în România, s-a mers pe volume mari de energie tranzacționate la bursă și mai puțin pe contracte bilaterale dintre producători și furnizori a fost iarăși o eroare, în opinia mea. Asta deoarece, contextul de sub-ofertă de producție, de foame energetică a dus la o competiție acerbă și deci la inflamarea accentuată a prețurilor.
Prețul mare al energiei (energie electrică și gaze naturale) nu este datorat cuiva anume (gen Rusia, Europa sau SUA). Prețul mare este urmare a cererii mari postpandemice, este urmare a inflației mondiale.
Guvernul este principalul vinovat de creșterea prețurilor energetice pentru că avea (și are) pârghii pentru a corecta lucrurile.
Corecția de fond a crizei energetice este rezolvarea cauzelor, adică prin
creșterea producției. Corecția de formă se referă la mecanisme de a scădea facturile (eșuate prin diferitele forme de plafonare și compensare).
De mai bine de un an de zile, statul umflă portofelul din creșterea prețurilor din energie. 95% din creșterea prețurilor ajunge la stat pentru că:
•statul este principalul producător de energie electrică și gaze naturale (și prețurile cresc de la sursă!), pentru că statul are transportul și o bună parte din distribuție, ba chiar și din furnizare;
•statul ia taxele (TVA, accize, taxa cogenerare, certificate verzi, etc.);
•statul ia supra-impozite de la firmele din domeniu.
Luni de zile, statul s-a prefăcut că reduce facturile consumatorilor astfel:
•puțin pentru o bună parte din consumatorii casnici și mai deloc agenților economici;
•mai mult pe partea de energie electrică și mai puțin pe partea de gaze naturale.
Rezultatele sunt următoarele: prețul în octombrie 2022 față de octombrie 2021 a prezentat o creștere de:
•127,01% la energie electrică;
•140,79% la gaze naturale;
•123,18% la energie termică.
Cu alte cuvinte, s-a reușit contrariul celor declarate!
Și dacă consumatorilor casnici le-a crescut factura de curent și gaze cu două cifre, în schimb agenților economici le-a crescut factura cu trei cifre! Astfel, pentru firme, procentul scumpirilor față de anul trecut este de 140% pentru energie electrică, respectiv de 250% pentru gaze naturale. În asemenea condiții, firmele au supraviețuit cu greu, iar mare parte din costurile suplimentare s-au regăsit în prețuri alimentând și mai mult inflația.
Statul a încasat suplimentar 50 miliarde lei din criza energetică (din dividende, TVA și alte taxe, din suprataxare). Iar măreața schemă de plafonare/compensare a costat doar 5 miliarde lei. Prin urmare, criză să fie, statului îi este maxim de bine!
,https://cursdeguvernare.ro/cat-a-castigat-statul-din-liberalizarea-pieteienergiei.html
Guvernanții au acuzat lăcomia furnizorilor și i-au aruncat pe aceștia oprobiului public. Și, pentru mulți clienți, faptul că furnizorii sunt cei care emit facturile a fost suficient pentru a crede că aceștia umflă facturile.
Însă, manipularea nu poate ține la infinit. În cele din urmă, guvernanții par a dori să reducă cu adevărat facturile.
Asta înseamnă că sondajele nu sunt atât de pozitive pentru ei; iar alegerile din 2024 se apropie și furia populară față de inflația energetică nu mai poate fi evitată.
Facturile energetice au crescut cu complicitatea statului, spre beneficiul statului. Tot statul le putea scădea cu adevărat, dar nu a dorit asta căci veniturile bugetare au crescut masiv datorită facturilor energetice, pentru că foamea de venituri a statului este uriașă.
Statul putea găsi alte forme de sprijin pentru consumatori, altele decât plafonarea și compensarea. Forme care cuprind reducerea de taxe, de TVA, de acordarea de vouchere populației, etc. Aceste soluții au fost aplicate în toată Europa, dar guvernanții noștri le-au evitat.
Cât despre preocuparea de fond de rezolvare a crizei energetice nu văd o reală preocupare. Opinia publică a fost bombardată cu mesaje despre paliative (plafonare și compensare). Soluțiile de creștere a producției, de investiții în capacități de producție nu prea s-au formulat. Și, oricum, în majoritatea cazurilor, drumul este lung de la o idee pană la o faptă. Exploatările de gaze naturale din Marea Neagră au nevoie de 5 ani (dacă nu ar fi război regional!), după ce au fost blocate politic ani de zile. Centralele electrice pe gaze neterminate, termocentrale nereparate sau în conservare, alteobiective energetice nefuncționale, toate ne arată că investițiile neefectuate ieri se răzbună azi. Cât despre noile soluții (centralele nucleare mici, SMR), acestea au nevoie de timp și sunt oricum tehnologii nevalidate.
Mecanismul dorit de guvernanți este cel în care producătorii vând energie electrică către OPCOM cu 450 lei/MWh, de unde este distribuită cu același preț către furnizori. Mecanismul continuă cu facturi mai mici pentru consumatori.
Numai că mecanismul implică multe necunoscute. Termocentralele pe cărbune
sau gaze naturale ar urma să vândă sub costul de producție, deci în pierdere. În schimb, Hidroelectrica ar vinde la de 3 ori costurile de producție, iar Nuclearelectrica la de 2 ori costurile de producție.
Unele riscuri au fost evitate, adică producătorii de energie regenerabilă (eoliene și fotovoltaice) nu au fost prinși în schemă. De asemenea, nici investițiile noi.
https://www.economica.net/reglementare-energie-achzitiecentralizata_625801.html
Furnizorii nu scapă de probleme deoarece ei deja au achiziționat 66% din energia electrică necesară pentru anul 2023. Prin urmare, ei vor vinde în pierdere, așa cum vând acum când nu li se recunoaște decât un preț maxim de 1300 lei/MWh (prețul mediu pe burse fiind dublu).
Oricum, dezbaterea continuă, căci larga majoritate guvernamentală este și putere și opoziție simultan. Ordonanța cu noile modificări va ajunge în parlament și nimeni nu știe cât va dura până la o formă definitivă. Care formă, va deveni curând tranzitorie, nu una până în anul 2025. Și nimic în dezbatere despre prețul gazelor naturale care rămâne unul foarte mare.
Mintea cea de pe urmă, oare? Oare, în sfârșit, guvernanții s-au decis să nu se mai joace cu nervii românilor? Vom vedea dacă statul renunță așa ușor la o situație care îi umfla conturile prin sărăcirea oamenilor și falimentul firmelor. Căci, un stat tot mai bogat când oamenii și firmele sărăcesc este un paradox carenu poate rezista mult timp.
Average Rating