1
0
Mă uit la ceaiul pe care ți-l pregătești dimineața și îmi dau seama că ești un om plictisitor. Nu adaugi nimic special ca să-ti aparțină și nici aburul care fuge din ibric nu mă trimite în vreun paradis uitat al tinereții mele.
Îl agiți în cana ta simplă cu o linguriță scurtă. O ții zdravăn cu două degete ca să nu se piardă la fundul vâltorii și aș putea crede că citești ceva despre tine în spuma care se lipește pe margini.
Eu te citesc pe tine și ți-aș aduce câțiva biscuiți pe care să-i înmoi în ceaiul acela fierbinte.
Nu-ți plac cei cu scorțișoară însă doar dintr-aceia mai avem prin dulapuri. Aș ofta dacă nu ți-aș răci cana cu toată nemulțumirea care îmi trece prin minte.
Cum să fii atât de plictisitor dimineața?
Îmi las cotul pe masă și toată mintea în brațul ce se ține de cot. Ce buni ar fi fost câțiva biscuiți cu vanilie, așezați pe o farfurioară lângă tine, câteva condimente aruncate pe fundul cănii, un buchet de flori în vaza goală de pe masă și o ploaie de vară pe stradă.
Tu citești întâmplări eu dorințe. Și îmi aduc aminte cum să te salvez și să te colorez.
În ultimele zile de vară ți-am căutat cea mai dulce lună. Roșiatică și parfumată, cu savoare, cu miezul moale și marginile crude.
Să fie plină cu sâmburii copilăriei tale văzute de sus, cu toate fructele din pomii în care te-ai proptit spre casă și sub care ai iubit. Am vrut neapărat să aibă crema fină, drept urmare n-am luat-o pe prima găsită. Nici pe a doua și nici pe a treia. Am gustat lună după lună și ți-aș fi luat-o doar pe cea a cărei cremă ar fi avut același gust precum dulciurile pregătite în casă de părinți și bunici.
Te-am citit în atâtea dimineți plictisitoare încât știam perfect aroma pe care ar trebui s-o aibă. Să fie dulce dar și acrișoară. Să-ți amintească de trandafiri dar și de toamnă. Să ducă spre cornulețe cu gem dar si spre turte sărate. Să aibă miros de pâine pe vatră dar și miros de portocale sub brad.
O singură lună mi s-a părut potrivită. Numai că jumătate din ea fusese deja cumpărată.
Nu costă prea mult să cumperi o lună.
Jumătate cu atât mai puțin.
Am apucat de colțurile ultimei găsite și mi s-a scurs pe degete puțin din cremă. Am picurat-o fără eleganță peste buze și gustul tot erai tot tu.
Complet.
Mi-am mușcat fiecare colțișor de buză înainte să mă hotărăsc. Și de-ar fi fost plină, tot pe jumătate ți-aș fi oferit-o. Jumătate aș fi ascuns-o prin buzunar și aș fi păstrat-o până la prima uitare de sine.
Am învelit semiluna aceea într-o bucată colorată de satin. Știam că doar așa s-ar menține fragedă până ai ajunge să te bucuri de ea. Când am ajuns acasă, am așezat-o în spatele biscuiților cu scorțișoară. Acolo sigur n-ai fi căutat.
Abia acum mi-am amintit de luna ta, privind cât de plictisitor îți termini ceaiul deja rece. Nici vorbe n-am putut să-ți fur de dimineață și mintea toată ți-a fugit spre alte lumi.
M-am ridicat oftând în voie. De-acum pot să îți mai răcesc doar gândul. Trecând pe lângă tine ți-am cuprins un umăr. Ești în visare și-ți amesteci ceaiul.
Ți-am pus pe un platou întreaga semilună și am cules de la intrare trandafiri. Am vrut să-ți colorez întreaga masă și te-am distras de la povestea ta din spumă.
Să mă privești acum ar fi act de curaj. Să te scufunzi în verde și-apoi să guști din lună.
Să îți miroasă a trandafiri și să-ți rămână ceai cât pentru o ultimă înghițitură.
Îl bei de-odată, ținând cu degetul de linguriță să nu-ți atingă nasul. O lași apoi să cadă în gol.
Cât zgomot pentru o simplă dimineață.
Tragi în fața ta platoul cu desert roșiatic. Analizezi, învârți platoul, întingi vărful arătatorului în crema care s-a scurs la un capăt.
Nu spui nimic. Te ridici și pleci. Număr petale în lipsa ta și rup ce mi se pare că s-a ofilit. Stau din nou pe locul meu la masă, în același braț ca mai devreme. Mă uit la ce ți-am pus pe farfurie și parcă-mi vine să îți gust încă odată viața.
Revii cu încă o linguriță și un pachet legat cu fundă mov. Sub nod ai prins o floare preferată. Și mi-l oferi zâmbind.
Te-așezi, te joci din nou cu luna ta și mă aștepți să desfac nodul. Întâi îmi miros floarea, o admir, te privesc și-abia apoi ajung la nod.
Am aruncat pe jos ața gălbuie și am mototolit întregul ambalaj.
În pachețelul meu, pe-o farfurie, stătea o semilună vie.
Are un gust întâmplător.
Și ce-ntâmplare minunată ca luna noastră plină să răsară pe o masă, cât norii se adună ca să plouă.
Rupi câte-un colț din luna ta, îmi gust și eu din luna vie și am mânca pe săturate. Aș mai fura din crema ta și poate și un pic de ceai.
O întâmplare pur întâmplătoare ca luna plină să se-adune pe o masă, pentru ca sine eu și sine tu să se-ntregească.
Plictisitor, nu-n orice fel.
(………)
Average Rating