0 0
Read Time:2 Minute, 15 Second

Cu rochie neagră și haină roșie, cu sandale incomode, perfect asortate, în  mijlocul verii bate o inimă mică și strălucesc privirile unui om mare.

În brațele acestui om mare, ființa micuță plutește. E luată pe sus, plimbată prin ploaie. Ce dans cu destinul se-ncinge pe străduțe înguste.

O sortită furtună și-o aleasă privire.

Verde. Cuprinsă discret de albastru.

Și marea așteaptă iubire în ale sale valuri. Inundă orașe sperând să îi fure. Așteaptă iubire cu tălpile goale. Fără costume care să se prăfuiască la mal și fără haine care să se înece în valuri. Vrea să îi țină captivi în nisipuri până la glezne. Să îi deseneze întinși sub soare.

Un om micuț și altul mai mare vor  înota latent spre asfințit. Nu este nimeni pe plajă să-i vadă. Inima cea mică își aprinde dorințe și strigă trăiri. Marea nu râvnește furtuni care să-i tulbure luciul. Vrea picuri din verde și din alte culori. Nu-i place roua căzută din ceruri. Îi plac numai ploi căzute din spirit. Să-și crească apele și să-i  cuprindă până la umeri. Cu brațele prinse în jurul gâtului celui mare, ființa cea mică zâmbește. Este copil sub clarul de lună. Și corpul tot înverzește când omul mai mare trăiește deplin.

Se aud picuri căzând și tălpi care macină scoici. Frământă emoții în liniștea nopții

Iar marea tace.

Și străzile înguste-amuțesc.

Un om mare și unul mai mic se bucură de câteva clipe.  Se plimbă de mână prin orașe pustii.  Rochia dreaptă, costumul  și pașii grăbiți. Norii cu ploaie și gânduri cu maluri sărate.

Cu haina cea roșie în mijlocul verii, marea i se revarsă pe frunte. Alunecă peste umerii ei, peste forme și cald. Se stinge spumată în palmele lui. El prinde la timp întinsul albastru. Și i-l oferă ei, ființa cea mică, să-l soarbă cu sete când vor ajunge acasă. De pe vârful degetelor, cu ultimele nuanțe de bleu,  el îi desenează pe coapsă o hartă.  Ea, ființa cea mică, surâde. Și răsună discretul sărut. În armonia deplină a nopții, poți să auzi cât de fragede sunt buzele celor două ființe. Ce arome fructate și dulci li se preling  peste glezne.

În orașe pustii miroase a vară.

Nisipul se scutură pe sub perne. Și oamenii ațipesc ridicând castele. Valurile se –agită în pântec, ușor adormite de gânduri. Ființa cea mică și omul cel mare picură vin. Mai roșu decât haina din mijlocul verii. Palmele încep să ardă, pătate de sec și nisip. Degetele strigă noi drumuri. Pașii aleargă din nou pe străduțe. Plouă în tihnă. Și va ploua mult.

O ființă mai mică și una mai mare se-așează la umbră sub un nuc …

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Ioana Teodora Todorescu
Previous post Un cerc perfect
Next post Taxe

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.