0 0
Read Time:2 Minute, 37 Second

Aș fi ajuns devreme, așa c-am să te-aștept. Îmi deschid larg fereastra dinspre stradă și sting pe rând luminile din casă. Am luat de prin sertare-o lumânare și i-am servit cu foc. O pun s-aștepte în tăcere să dispară,  pe măsuța mea de lemn, lângă o carte.

În rochie de catifea și cu satin pe glezne, eu mă așez pe-un colț de canapea, acela plin de perne.

Privind spre lumânarea ce se stinge, gândul meu zboară, te găsește.  Și ai putea simți aromele de ceai iubind parfumul meu discret. Și doar în colțul meu de canapea miroase a cireșe, a lemn dulce și flori. A lumânări și pagini vechi de cărți. Și într-un pahar de vin, umplut cât să-l pătez, îți răvășesc trăirea și-ți explorez destinul.  Mă uit prin sticlă, la cum se-agită vinul. Rotesc ușor paharul și-mi mușc latent din buze. Și aș fi vrut s-adorm în adierea asta caldă.  Să uit de timp.

Sorb din pahar și-mi las chipul să cadă între perne. Și măguliți de dulce, ochii se-nchid, visează.

Aud în surdină cum oftează podeaua, cum geme sub pașii tăi grei. Ai tălpile goale și-mi cânți. Și vocea ta fermă vibrează, mă înalță. Și compune un cerc.

În gândul meu te-am dus departe și te scalzi în nisipuri fierbinți. Sunt lângă tine și te cuprind în palmă. Ești lângă mine și mă privești discret. Buzele mi se colorează în nuanțe de mov și ochii îmi devin albaștri. Conturul se întinde peste verde iar tu din palmă mi te-ntinzi pe umeri. Și-mi desenezi câte-un sărut. Și în vânt se leagănă bucăți de catifea și franjuri de satin. Zburăm peste nisipuri și ne ascunde marea, ne aruncă în valuri. Cad în tăcere și îți ascult sărutul. Aș fredona în gânduri oftatul tău sătul.

Sătul de-atâta fruct, de-atâta rouă.

Am buzele rănite, ciobite de-ale tale, scăldate în dorințe. Și-mi furi din cerul gurii apă vie. Și mă iubești divin, în spume albe de pe mal. Simt valurile aspre cum se lovesc de piele. Umerii tăi sunt roșii, iar brațul însemnat.

 Marea tace de-odată și ne-ascultă. Ne fură și ne uită-n larg. Și-n largul sufletului meu ne scufundăm. Ești tot pierdut și eu toată cuprinsă.

În spatele urechii îmi ascunzi secrete. Iar șoaptele aproape m-au trezit. Din lumânarea vanilată, mai e doar un fitil. Iar eu, cu nasul printre perne, ajung să prind apusul de pe mal.

Podeaua încă strigă. Eu încă te aștept.

Te-am admirat de-aproape cum ți-ai ales cămașa, cum ți-ai închis zâmbind câte-o manșetă. Gândul meu zboară către stânci, printre înaripate zgomotoase, în dreptul unui soare adormit. Și ascultând oftatul unui om divin, ea scrie fără să mai țină cont, fără să mă-ntrebe. Te descrie, te caută, te simte….

Eu am ajuns deja. Cu rochia neagră și pantofii verzi, te-aștept cu vinul cel mai sec, fără pahare. Cu tuburi de culoare, fără șevalet. Ai fi putut să-ți lași gulerul liber.  Și continuarea o vei cunoaște doar tu.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Ioana Teodora Todorescu
Previous post În țara noastră caldă
Next post O ființă micuță și o ființă mai mare

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.