Astăzi plouă infernal …….

Read Time:6 Minute, 6 Second

……. câtă desfătare și câtă dorință.

Am hotărât să-ți răpesc acea carte veche din care ți-am citit înainte să te pierd printre perne. O țin ascunsă. O învăț pe de rost și pândesc momentul în care-ți voi putea șopti pasajele cele mai dulci. Mai dulci decât vinul care se întinde inert peste gânduri, mai senine decât diminețile începute mult prea devreme.

Astăzi plouă infernal.

Și las toți picurii mai curioși să-mi inunde podeaua. Îmi las camera să devină râu. Și mă gândesc la bărbatul divin pe care-l povestesc la mine în viață mai frumos decât ar putea vreodată filosofia lumii. Și zâmbesc în timp ce sunt luată pe sus de ape. Îmi țin divinul sub tâmple cu ambele mâini și ascult ploaia cum geme în tunete.

Clipește în lumini latente ploaia aceasta….o altă femeie care tânjește la dimineți începute mult prea devreme.

M-am trezit într-o comedie divină, fără un Dante care să-și legene barca pe lângă dulapuri. Fără Meduse ori fregate care să adoarmă în naufragiu. Îmi las mintea să zboare în vârtejul de ploaie cu flori de cireș. Am doar un zâmbet întins de la un orizont la altul, cu un destin ambiguu și buze amare.

Dacă te-ai fi trezit odată cu mine, te-aș fi rugat să înotăm împreună. Să ne scufundăm în apa care se adâncește pe podea.

Desenez cu degetul pe umărul tău o hartă. Și mi-aș permite să-ți caut fruntea și să ți-o așez pe pieptul meu. Să-ți las dincolo de ea fiecare secret din pieptul meu. Și ne-am ridica la soare pe un alt mal, într-o lume pustie, aleasă din cartea aceea veche. Un colț de lume căruia doar o femeie care se știe cu Platon i-ar cunoaște drumul. Și în cartea aceea veche, printre sutele de rânduri, s-ar iubi doi oameni veniți din ploi străine.

N-ar citi nimeni pasajele descriptive.

Toți ar căuta narativul.

Și ar da pagina …

Și noi vom aluneca în alte ape și ne vom usca pe un alt mal, printre alte rânduri. Iar ploaia va geme spre seară, se va potoli și ne va chema pe marginea patului de pe care am sărit în vârtejul de picuri și flori de cireș. Am râde. Am râde mult. Și am povesti mult. Am povesti despre vietăți străine și copaci pigmentați. Despre parfumuri și gusturi sublime.

Astăzi plouă infernal.

Și-mi las gleznele să-mi inunde podeaua. Îmi las camera să devină râu. Și mă gândesc ce aș putea să îmbrac pe o astfel de vreme. Altceva decât brațele unui el diferit, găsit din întâmplare.

Și din întâmplare găsesc și paltonul aruncat din prag deunăzi. Mi-l pun peste cămașa de satin și-l închid până la gât. Îmi trag peste glezne o pereche de cizme și-mi așez puțin părul înainte să fug. Las intenționat două sau trei șuvițe răvășite, îmi parfumez reverul și-mi pun cu grijă ceasul pe încheietura stângă. Oricare altă femeie ar fi ales o brățară fină. Și oricare altă femeie s-ar fi schimbat de pijamaua rafinată înainte să-și pună paltonul de lână. Dar o femeie care se știe cu Platon are nevoie să știe când trec fiecare 10 minute din viață.

Mă asigur că stă în loc. Mă asigur că nu mai ticăie. Mă asigur că am timp. Și fug spre divinul dintre palmele mele.

Astăzi plouă infernal.

Și te aștept în acea cafenea din colțul străzii, unde-mi vei oferi cafea din lumile de printre rânduri. Pe rafturi ai doar cărți și vinuri. Și numai un volum și-o sticlă lipsesc. Și-n locul lor lași praful să se așeze. Și ții în buzunarul de la spate o vedere împăturită de sub un pom colorat.

Mă așez și te privesc. Te așezi și mă privești. Și ne privim mult. Râdem. Și râdem mult. Și povestim despre toate rândurile printre care ne-am iubit și despre visele care ne-au furat timpul. Și 10 minute s-au scurs în ani.

Și rămâi veșnic divin, odihnit în slovele scrise de mâna femeii care-l cunoaște pe Platon. Și fiecare fir ți se colorează în verde.

Îmi dai voie să-ți spun ce-mi trece prin minte și-mi las ochii să deschidă colos de istorii despre Purgatorii și întâmplări fatale. Și-mi asculți vocea cum invocă dragostea pură. Îmi tremură vocea și-ți înghit respirațiile. Îți cuprind mâna între palmele mele și-mi las pleoapele să cadă peste ochii verzi. Te iau captiv în colosul pe care l-am provocat. Și rămâi conectat la mine și-mi dai voie să-ți agit sângele din încheieturi.

Îmi arunc paltonul în pădurile din ultimul capitol al cărții. Iar pământul începe să ardă și ploaia-l ațâță. Paginile se lipesc între ele. Și-ți iau captive și buzele între ale mele în timp ce cafeaua se răcește gemând odată cu furtuna. Și toate lumile în care ne-am iubit printre rânduri se unesc și ne scufundăm în mintea femeii care se știe cu Platon.

Ne descălțăm și urcăm într-o barcă. Iei vinul care lipsea de pe raft și te pierzi în satin. Și toate simțurile ard odată cu pădurile și naufragiem pe funduri de mări și oceane, cu ochii închiși, cu buzele goale de sevă și pielea colorată de fiecare cele 10 minute.

Și ne rostogolim în ape adânci și mă aplec peste tine pe-un mal nisipos.

Uitasem câteva șuvițe răvășite înainte să plec. Și încerci să mi le aduni în pumn. Și te las pe tine să te apleci deasupra mea și-mi las părul amăgit de nisipuri. Îți simt trupul greu și-ți cuprind talia care-o încălzește pe-a mea.

Și ne scufundăm în nisipurile acelea fierbinți și-mi atingi gâtul cu vârful nasului în timp ce ne pierdem în alte văzduhuri și cădem îmbrățișați în vârtejul de ploaie și flori de cireș. Și tot satinul rămâne scurs pe un colț de pat în camera inundată de râu.

Auzim ploaia și ochii verzi cântă odată cu ea……o altă femeie care tânjește după dimineți începute mult prea devreme.

Astăzi plouă infernal.

Și-mi las corpul să-l îmbrace pe al tău. Și-mi lipesc cealaltă ureche de pieptul tău, ca să ascult din nou cum colosul minții mele crește în tine. Și aștept să cădem într-un abis și mai dulce.

Cartea cea veche se umple de ploaie pe pervaz. Și lumile noastre se amestecă.

Ochii verzi ai femeii care se știe cu Platon stau pe o ramură de lună plină, dincolo de timpuri. Discută cu ea despre nopțile tale. Iar luna promite să te adoarmă din timp în fiecare noapte, să-ți învie simțurile și să-ți ucidă rațiunea. A promis că o să te fure. Iar ochii verzi or să-ți soarbă picătură cu picătură dorințele cele mai ascunse.

Pădurea arde. Și noi ne iubim infernal.

Luna și-ar pleca privirea. Și orice barcă și orice salvare s-ar îneacă sub tălpile noastre.

Ne aruncăm unul în golul celuilalt și dispărem divin. Și-n urma noastră, lângă un satin deșirat, pe o podea cu urme de ploaie, cade o carte.

Ești parte din ea.

Într-o dimineață începută mult prea devreme, după o furtună care s-a potolit mult prea târziu….

(……)