0
0
Ai fi putut trăi liniștit. Dar ai împărțit vinul cu o femeie care se știe cu Platon. Și în timp ce te bucurai de vinul dulce și de ochii ei verzi, ea se gândea la toate cele 4 nebunii divine. Și fără să te anunțe, începe să te scrie în mintea ei ca pe a 5-a. Și ajungi să fii singurul bărbat divin de pe pământ. Și doar adorată ar răsturna orice filosofie, ca să te vadă mai presus de rațional.
A trecut ceva timp de când ai răsfoit ceva care să te provoace. Și ești dispus să o asculți până la capăt. Din pură fantezie și din simplu interes. Iar femeia care se știe cu Platon își plimbă ostentativ degetele peste cărțile tale. Urmărește atentă fiecare titlu de pe volume în timp ce-și aruncă din mers pantofii cu toc.
Cei doi se izbesc de podea cu discreție.
Iar femeia care se știe cu Platon merge pe vârfuri, adunându-ți poveștile cele mai bune.
Când a intrat în universul tău, și-a aruncat paltonul din prag. Și-a desfăcut manșetele cămășii, te-a privit indiscret și a suflecat două mâneci ale ei și două ale tale. Ți-a eliberat brațele și te-a invitat să iei loc. Acum o privești cum își așază ochelarii pe nas.
Oftează prelung. Ceva o intrigă și-i creează plăcere
Se rotește pe vârfuri în timp ce lecturează două-trei pagini dintr-o carte mai veche. Are mătase întinsă de la tălpi și până la coapse. Alunecă elegant și își proptește un picior în fața celuilalt. Te fixează cu privirea de peste rama ochelarilor în timp ce ține deschisă cartea cea veche în palma stângă. Aștepți cu răbdare și nu pui întrebări.
O admiri.
Nu-ți miști privirea de la trăsăturile ei. O lași să se acomodeze cu spațiul. O lași să-și desfacă un nasture sau poate doi. O lași să vină spre tine. Merge pe vârfuri și se apleacă să-ți ofere cartea. Îți zâmbește și se bucură de-aproape de ochii tăi. Tu începi să râzi. Și te bucuri de-aproape de ochii ei. Se sprijină într-o mână de umărul tău și rămâne într-un singur picior.
Se așterne peste sufletul tău.
Ar vrea să ți-l acopere cu acel nasture desfăcut. Sau poate cu doi. Sau ar putea fi toți desfăcuți, astfel încât să te fure deplin. Să rămână toată identitatea ta, toate gândurile și pulsațiile tale lipite de pielea ei. Și ai vedea-o apoi cum se îndepărtează de tine cu zâmbetul larg. Cum îi sclipește tot pieptul de tine și cum își încheie nasture cu nasture până la gât. Și ar pleca pe vârfuri, cu tot spiritul tău. Și ar lăsa în urmă doar o pereche de pantofi și un bărbat divin cu mânecile suflecate. Și ar merge pe stradă încălțată doar cu mătasea. Și dacă ar începe să plouă, s-ar opri în drum. Și-ar lăsa capul să-i cadă pe spate și ar râde.
Și-ar cuprinde pieptul umed cu mișcări lejere. Și-ar lăsa palmele să urce peste identitatea ta rămasă pe pielea ei. Și-ar cuprinde umerii stând pe vârfuri, cu privirea spre cer dar ochii închiși. Cu buza rănită s-ar sprijini de primul trunchi pe care l-ar găsi în cale. Femeia care se știe cu Platon s-ar gândi la toate nebuniile pe care încă n-a apucat să le scrie trăindu-te și își strânge trupul între propriile palme, pentru ca tot spiritul pe care ți l-a furat să nu se scurgă odată cu furtuna.
Îi savurezi strălucirea.
Femeia care se știe cu Platon îți sărută obrazul. Și nu mai distingi ochii verzi de fantezii. Înghiți și respiri. Și nu te miști și nu spui nimic. O lași pe ea să filosofeze. Să-ți cultive toată intensitatea unor lumi care s-au întâmplat doar în cărțile ei. Și cu mâinile goale primești tot ce-ți oferă.
Îți miști doar privirea. Și te ridici doar ca să aduci un vin de pe vremea lui Platon. Vrei să-i trezești amintiri. S-o întorci la grația divina. Și te miști greu, chiar dacă tot ce aveai dincolo de frunte și de piept acum îi aparține.
Iar femeia care se știe cu Platon s-a ghemuit între pernele canapelei, citind cu desfătare.
O lași să devină captivă în poveste. O lași să să-și relaxeze toți mușchii sub greutatea unei cărți pe care n-ai fi deschis-o niciodată de unul singur.
Își mușcă una dintre buze. A ajuns la momentul culminant al cărții. Te cheamă pe un nume ales de ea și-ți face semn să te ghemuiești lângă ea.
Îi simți parfumul. Chiar dacă ești departe de ea. Te apropii cu grijă. Te-a lăsat fără vreo urmă de rațiune. Și calci peste orice-ți iese în drum. Nu mai știi ce e bine să faci și ce nu. Știi doar că vrei să citești alături de ea. Să o lași să te învețe. Să o lași să te modeleze măcar puțin după forma palmelor ei.
Odată cu sticla de vin aduci și un fruct interzis. Pe care să-l împărțiți ascunși între perne. N-ai adus pahare și nici cuțit.
Ea întinde o mână fără să-și scoată privirea din carte. Și îi oferi acel fruct necopt.
Îl ține în palmă, cu brațul întins către tine. Ca și cum ea ți-l oferă și ea te îmbie. Se întoarce la sine odată cu vinul. Și redevine originară și te convinge să muști primul din acel fatal.
Mușcați apoi pe rând. Și lăsați să vă cadă sâmburii prin canapea. Ea citește în continuare. Desfaci sticla și te uiți împrejur după ceva care să-ți fie util. Rămâi cu privirea spre ea și înghiți din nou în timp ce ea savurează ultimele urme de fruct de pe degete. Și gândindu-te la fructul mâncat cu poftă și la tărâmul poetic din care s-a desprins ea ca să ajungă la tine, îți strângi podul palmei și torni.
Întinzi palma plină cu vin către ea. O lași să bea prima. Și e singura clipă în care se desparte de carte. Se apleacă să-ți soarbă din palmă. Și-ți tremură mâna. Toate vibrațiile trupului ei încărcat de spiritul tău te cutremură. Și scapi tot vinul din palma peste nasturii ei desfăcuți. Și o vezi cum își lasă capul pe spate și își prinde tot pieptul între palme pentru ca spiritul tău să nu se scurgă odată cu vinul în pântecele ei.
Vă ghemuiți amândoi între perne și dispăreți carnal. Nu mai sunteți doi. A rămas numai unul. Și vă împărțiți vinul de pe vremea lui Platon în pumni bine strânși. Dar tot vă cad picături pe canapea. Și hidratați fără să vreți, sâmburii de mai devreme. Și ajungeți să beți ultimii picuri direct de pe piele.
Și vă completați androginic.
În timp ce femeia care se știe cu Platon îți citește despre adorație și divin, de sub canapea crește un trunchi de copac.
În timp ce prinzi în palmele lipicioase de vin toate cireșele pe care o femeie le posedă, copacul își întinde ramuri înfrunzite peste voi. Vă face umbră ca să citiți nestingheriți. Și dintre frunzele sale crește un alt fruct interzis.
Femeia întinde mâna să-l apuce. Și mai savurați un fruct și citiți amândoi din cartea pe care n-ai fi avut curaj s-o deschizi de unul singur.
Cultivați livezi din sâmburi pe care-i scăpați între perne și vă colorați pe piele cu spirit. Și când veți ieși în furtună, veți ieși unitar, pentru ca spiritele de pe pieptul ei și palmele tale să rămână unite. Vă veți sprijini de trunchiul ales de ea în fanteziile tale.
Și singura carte pe care o femeie care se știe cu Platon ar citi-o sub un copac răsărit dintre perne ar fi bărbatul divin însuși.
Cu pielea pătată de spirit, de vin și adorație.
Average Rating