Zugzwang

Read Time:5 Minute, 23 Second

Zugzwang este un termen din șah care desemnează o situație în care jucătorul care urmează la mutare are la dispoziție numai mutări dezavantajoase, care conduc la pierderi materiale sau poziționale. Termenul provine din limba germană: Zug „mutare” + Zwang „constrângere, obligație”.

Cam în această situație se află omenirea, inclusiv România.

Războiul din proximitate (sau ”operațiune militară specială”) se află într-o situație indecisă, într-o situație în care numărul de pierderi de ambele părți (militare, umane, materiale) cresc exponențial, zi de zi. Și, de asemenea, pierderile economice ale țărilor lumii, pentru că într-o lume globalizată, un război intens duce la întreruperea unor rute comerciale ; bonus, sancțiunile economice au efect nu numai asupra agresorului, dar și a asupra celorlalte țări care au relații comerciale cu acesta.

Acum câteva zile, prof. Mircea Coșea sintetiza în trei cuvinte criza energetică: ”Statul mănâncă economia”. Extinzând situația, războiul mănâncă economiile lumii (în măsuri diferite, desigur). Să nu uităm că din Ucraina vin multe materii prime; grâul care nu se cultivă acum printre obuze poate duce la scumpiri masive pe piața mondială. Și exemplele pot continua.

O altă morală a ultimilor ani: nu trebuie să fii dependent atât de mult de importuri.

O explicație a războiului din proximitate (dincolo de explicații geopolitice, religioase, civilizaționale) ar putea fi cea definită de Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă:

”Toate războaiele mondiale s-au născut din nevoia de a controla resursele în momente de criză. Conflictul din Ucraina este un pretext pentru aceeași cauză. Reîmpărțirea lumii în sfere de influență are la bază actuala criză energetică, potențiala criză alimentară, perspectiva unei crize de metale necesare în tehnologiile de vârf și a unei posibile crize de apă potabilă.”

Uniunea Europeană are o mare problemă a resurselor; astfel, procentele de dependență de importuri sunt: 31% de cărbune, 98% de produse petroliere, 84% de gaze naturale. Per global, 70% din resurse vin din import, din care 27% din Rusia.

Alternativa surselor energetice regenerabile nu face decât să schimbe dependența, de la Rusia către una mai accentuată față de China, țara care deține 80% din materiile prime esențiale.

Pe scurt, Europa deține:

¤ doar 1% din materiile prime pentru energia eoliană

¤ mai puțin de 1% din bateriile cu litiu finite – pentru industria auto electrică

¤ mai puțin de 1% din pilele de combustie – pentru hidrogen

¤ doar 2% din materiile prime relevante pentru robotică

¤ doar 1% din asamblajele fotovoltaice pe bază de siliciu – pentru energia solară

Europenii (inclusiv românii) plătesc și vor plăti nota de plată a unor decenii în care anumite politici publice în energie au accentuat dependența de Rusia și au creat dependența de China.

Din lăcomie, pentru costuri mici energetice, s-a apelat la resursele energetice din Rusia; ulterior, pentru costuri mici de operare, s-a apelat la China, cu forța lor de muncă ieftină. Dacă Rusia este apreciată negativ de unii ca fiind ”o mare benzinărie”, în schimb China este un veritabil laborator de cercetare și inovare, nu doar uzină de producție.

Una din alternativele energetice este reprezentată de gazele lichefiate din SUA. România acum 2 ani era implicată într-un asemenea proiect, terminalul de la Alexandroupolis. Numai că ne-am retras, iar locul nostru a fost luat de bulgari. Acum, putem fi eventual clienți, fără putere de decizie la împărțirea cantităților.

https://economedia.ro/guvernul-ciuca-pune-ca-prim-obiectiv-energetic-un-proiectde-terminal-gnl-din-grecia-de-unde-romgaz-la-decizia-ministerului-energiei-tocmai-seretrasese.html?fbclid=IwAR0g7W5J4lUHgL9sGYYppv4wqHQ36opPceg4rCUoIFQK5QcvxlrkynCM1s#.YjTL3ehBw2x

Un exemplu de inadecvare este politica racordării gratuite la gaze. Mai întâi, ele au fost catalogate de UE ca energie de tranziție. Acum, problema este a costurilor mari: de racordare, de utilizare. După ce 31 ani nu am avut o politică energetică coerentă, acum ne trezim cu vise scumpe (gazele sunt mai scumpe ca niciodată; exploatările resurselor on-shore și off-shore întârzie).

“Avem drept politică de ţară să racordăm gratuit 1,8 milioane de consumatori. Deşi mă îndoiesc că vor dori să consume gaze la preţurile de acum, acest lucru va necesita o cantitate de 4 miliarde de metri cubi pe an, pe care de unde le vom scoate? Ar trebui să spunem stop acestui program, care ar însemna să avem nevoie de foarte multe gaze în plus şi să crească preţul gazelor pentru toată lumea, pentru că aceste costuri cu racordarea se socializează la toţi consumatorii”, ne spune același Dumitru Chisăliţă.

Saga facturilor energetice și a reglementărilor în domeniu continuă. Soluția guvernanților, (prea) mult discutată în culise, pare a fi una neadecvată, care nu rezolvă nici suficient, nici echitabil efectele facturilor energetice. Cât despre cauze, tratarea lor nu există; ba mai mult, măsurile care se iau pun piedici în calea dezvoltării de noi capacități energetice.

La energie electrică, tarifele consumatorilor casnici depind de plafoane de consum (unele extrem de mici); ”Există consumatorii care consumă peste 300 kWh/lună și au venituri sub venitul minim din România, așa cum există locuri de consum la care consumul este sub 300 kWh/lună și sunt milionari. Și atunci care este echitatea acestei legi? De ce un milionar să beneficieze de preț plafonat și un consumator cu salariul minim pe economie să nu beneficieze?” se întreabă specialiștii în domeniu.

În schimb, la gaze naturale, tarifele consumatorilor casnici sunt aceleași pentru toată lumea, fie săracă, fie bogată.

În cazul consumatorilor non-casnici, toți beneficiază de plafonare în cazul energiei electrice și doar o parte în cazul gazelor naturale (deși acestea din urmă aduc costuri superioare).

Soluția de compromis adoptată este cuantificată la un efort bugetar de 5 miliarde lei până la sfârșitul anului (mult redus față de cele 40 miliarde cuantificate la prima formă a proiectului).

Și mai sunt alte semne mari de întrebare. Una dintre ele regularizarea facturilor. O altă
ar fi faptul că povara facturilor mari la gaze va fi mutată exclusiv pe firme; producătorii de gaze sunt obligați să vândă la preț mic către consumatorii casnici, iar firmele vor plăti un preț mult mărit, plus vor suporta prețul gazelor de import.

Omenirea trăiește vremuri complicate. În economie, în geopolitică, avem parte de răspunsuri reactive la probleme neanticipate sau greșit prognozate. Iar măsurile reactive nu pot prezenta garanția unor soluții eficiente, suficient de elaborate, de raționale. Senzația de zugzwang este tot mai puternică. Coșmarul multiplelor crize se adâncește, iar iraționalul în asemenea momente pune deseori stăpânire pe emoțiile umane.