Arămiu

Read Time:3 Minute, 13 Second

(…)Te agitai de la distanță. Te-am urmărit discret.

Mai făceai un pas, mai discutai cu ceilalții, cu alții, mereu cu următorii.

Te-am simțit cum te apropii. Și am zâmbit în loc să mă tem.

Aveai un parfum ciudat, puternic, ușor dulce. Îl puteam mirosi.

Mai aveai doar un pas.

Mă priveai cu un colț de ochi. Din orgoliu, ori din invidie. Nu ai fi vrut ca alții să-ți cunoască intenția. Te-ar fi imitat, iar alții ar fi fost mai avantajați decât tine.

Nu am idee ce ți-ai ales în pahar, dar nici tu n-ai apucat să guști. Ceva arămiu în pahar. Paharul pe care l-ai așezat pe masă, lângă al meu.

O secundă nu te-am simțit, dar te-am aflat lângă mine. Iar faptul că instinctul meu a tăcut, îmi dă de înțeles că te-a mai cunoscut cândva.

Ochii nu ți-i știu.

Și nici culoarea n-aș putea să o rețin. Îmi amintesc doar arămiu.

În pahar.

Mi-ai zâmbit.

Și am uitat orice discutam înaite să-mi anulezi simț după simț. Și m-am regăsit discutând cu tine, despre lucruri pe care n-aș putea să le mai povestesc acum.

Mi-ai întins o palmă. Și s-a făcut liniște. Ai așteptat momentul. Și ai tremurat puțin când am așezat palma mea peste a ta. Mă invitai la dans. Și poate ai crezut că n-am să te accept.

Erai mai înalt decât mine. Nu ți-a fost greu să mă învârți la refren. Dar nici eu n-am ezitat să privesc în sus. Și ți-am văzut privirea cum se revarsă din lumină printre degetele mâinii mele pe care n-ai reușit să o apuci complet.

Dar mi-ai cuprins talia. Și am ajuns să-ți pătrund mai de-aproape mirosul. Îmi spuneai ceva. Am ridicat privirea spre tine și mi-am atins bărbia de pieptul tău. Atunci mi-am amintit de unde te știam. Și de ce nu m-am temut când ai fost prea aproape.

Am mai trăit cândva.

Și amândoi cunoșteam dinainte ce vals urmează.

Și m-ai ridicat de la pământ pe prima notă.

Am ajuns umăr la umăr. Dar tot nu-mi amintesc ce culoare îți erau ochii.

Doar m-ai privit. Iar eu am început să râd. Uitasei pașii, dar n-ai vrut să mă calci din nou pe vârful pantofului. Și-ți e mai simplu să dansezi cu mine în aer. Ai înțeles că te-am înțeles. Și ai început să râzi și tu. Și m-ai strâns mai tare în jurul taliei, nu cumva să-ți alunec și să te calc eu pe tine în căutarea unui punct de echilibru.

Dar pe tine cine te ridica de la sol?

Mi-am lăsat fruntea sprijinită de obrazul tău. Două degete mi-am așezat pe gâtul tău, la marginea cămășii. Mi-ai simțit vârful nasului cum atinge un punct sensibil. Dar n-ai vrut să spui nimic. N-ai vrut să-ți cunisc slăbiciunile. Și ți-ai pus capul peste al meu, sperând că inerția mă va îndeparta măcar puțin.

Am obosit. Și ne-am lăsat în tăcere. Nici tu n-ai stat cu nepăsare în dreptul parfumului meu. Mi-ai atins părul cu vârful nasului și ai rămas cu fruntea acolo. Nici eu nu m-aș fi dat de gol că am un punct sensibil. Așa că mi-am plimbat mâna peste trăsăturile tale, sperând că te vei îndepărta măcar puțin. N-aș fi vrut să-mi aflii slăbiciunile.

Dar până la urmă ne-am aflat unul pe celălalt. În ciuda departărilor noastre.

Îmi amintesc de arămiul din pahar. Iar ochii din pahar ți-i consum.

În paharul de pe masă aveai apă chioară. Dar în ea ți-am văzut ochii reflectându-se. Și arămiu mi-a rămas în minte.

(…)