0 0
Read Time:3 Minute, 32 Second

-Mai aproape!

L-am trimis să se schimbe, fără să-i spun mai mult. Îi pregătisem deja hainele potrivite și i le lăsasem întinse pe pat. O pereche de pantaloni dintre cei mai groși, un pulover pe gât și, la piciorul patului, bocancii.

Nu m-a întrebat nimic în plus.  S-a mulțumit cu cele două cuvinte și a plecat să-și execute ordinul de schimbare a ținutei.

Cât s-a învârtit el prin dormitor, eu mi-am făcut un ceai. Eram deja schimbată. Prima dată când el se lasă așteptat.

Cana mă ardea în palmă, dar am preferat să beau lichidul acela mentolat cât încă era fierbinte. Ce-i drept, senzațiile mele s-au estompat de ceva timp, astfel că nu am simțit nimic amenințător odată ce mi-a alunecat de pe buze în jus.

M-am așezat la masa din sufragerie și am așteptat cu răbdare. Dacă nu mi-ar fi fugit gândurile undeva în trecut, probabil că aș fi strigat după el să se grăbească. Dar a avut noroc. Odată  cu prima jumătate de cană am ajuns în cea mai frumoasă perioadă a vieții mele . Fapt greu de intuit după figura mea încremenită. Dar, în sinea mea, retrăiam bucurie. Și o retrăiam alături de omul care se chinuie de ceva timp să-și lege bocancii de glezne.

Scârțâitul scărilor m-a obligat să înghit repede ultimele picături de ceai și să mă întorc spre acel om schimbat. Nu mi-a observat privirea. Își așeza talia puloverului în timp ce cobora stingher. Nu știe ce am de gând. Dar nici nu încearcă să afle. Ultimele zile aproape l-au ucis. Și ar fi reușit cu siguranță dacă nu aveam și eu un bocanc bine cusut, care să-l calce pe al lui la timp.

Omul acela cu pulover pe gât, și-a lăsat barbă. Semn că-și acceptă într-un final destinul. Are orgoliu de fier. Poate dacă-mi cerea ajutorul, cuvântul meu greu de femeie ar fi combătut cu succes implacabilul. Dar a preferat să tacă și să i se supună. Degeaba a urlat la final.

L-am luat de mână și l-am dus acolo unde știam că i-ar fi cel mai bine. L-am așezat pe locul din dreapta și l-am văzut cum se lasă pradă vieții încă odată.

În ziua în care urla, m-am lipit de spatele lui. Se îndoia de la brâu în jos și am crezut pentru o secundă că se va rupe. Mi-am dus brațele pe sub brațele lui și am format un X în dreptul peptului său. I-am apucat umerii, mi-am sprijinit fruntea de ceafă și l-am ținut așa până când și-a amintit cum să-și susțină propria greutate.

Eu am tăcut atunci. Și tac și acum. Dar faptul că tace și el mă îngrozeșre. Unul din noi ar trebui să spună ceva.

L-am dus undeva departe, așpteptând să mă întrebe orice. Dar încrederea, ori lipsa lui de interes, m-a ambiționat. Știam ce fac. Știam ce are nevoie.

Am oprit și am căutat prin rucsac o eșarfă. I-am deschis portiera și l-am legat la ochi. N-a ripostat . În mintea mea pregăteam un discurs convingător, crezând că se va opune. Dar el a stat învins. Dar știu că nu-și dorea.

Am continuat drumul. El cu brațele împreunate și ochii acoperiți. ÎL auzeam doar cum respiră. Iar liniștea asta a lui mă îngrozea.

Am ajuns sus. După o culme urcată cu greu.

L-am rugat să coboare și l-am prins de braț. Am rupt tăcerea pentru a-i da indicații pe unde să calce. Am luat la pas ultimul fragment de drum și ne-am oprit pe muchia unei stânci înalte.

I-am dat jos baticul de la ochi și l-am lăsat să vadă. Și am simțit cum se prăbușește cu mâna prinsă de brațul meu. Nu mă strânge, ca și cum ar vrea să-l las să cadă. Și îngenunchez și eu lângă el. Se uită uimit înainte, ca un bebeluș care descoperă cerul și primele voci.

I-am șoptit doar atât:

– Am ajuns mai aproape!

A vărsat puțină apă peste pământ, apoi a băut.

Sub genunchii lui, erau norii.

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Ioana Teodora Todorescu
Previous post Eu merg să cumpăr prăjituri
Next post Hazard sau haos

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.