0
0
Pe piața politică, există două proiecte de plafonare a prețurilor energetice. În tabelul de mai jos am sintetizat principale date pentru plafonarea/compensarea facturilor de energie electrică.
Observații ce reies din acest tabel:
Proiect1 este un mix de plafonare și compensare;
Proiect2 este o plafonare.
Proiect2 are un plafon maxim mult mai mic (doar Hidroelectrica vinde la acest preț!) și se aplică tuturor consumatorilor casnici (adică nu doar celor cu venituri mai reduse).
Proiect1 se aplică doar unor consumatori, dar limitele de consum sunt destul de generoase (300 KWh/lunar).
Ambele fiind procentuale (formula compensării, respective a plafonării) se poate spune că avantajează pe cei cu venituri mari (care sunt ajutați în valoare netă mai mare decât cei cu venituri mai mici și consumuri similare).
Compensațiile acordate furnizorilor se calculează oarecum diferit; proiect1 promite 100% dintr-o diferență mai mică, proiect2 promite 50% dintr-o diferență mai mare.
Proiect2 este simplu. Proiect1 este complicat, birocratic, presupune facturi de regularizare întocmite de furnizori (cu multe detalii de aplicare nelămurite).
Proiect1 reduce din povara facturilor pentru majoritatea consumatorilor și aruncă o bună parte din ea în spatele furnizorilor.
Proiect2 propune facturi atemporale (când criza energetică nu exista) și aruncă 50% din diferențe în spatele furnizorilor.
În măsuri diferite, cele 2 proiecte conduc la falimentul majorității furnizorilor. Furnizorul este în rol de ”acar Păun”, deși el este la capătul unui lanț energetic. Sigur, mulți dintre ei sunt vinovați pentru că nu au achiziționat energie electrică și gaze naturale pe termen lung (prin contracte bilaterale), dar puteau ei oare să anticipeze că oferta energetică va fi insuficientă și că se va ajunge la licitații fabuloase pe bursele de energie? Într-o piață cu deficit energetic, cu un reglementator absent (ANRE), consecințele nu puteau fi mult diferite.
Mecanismul plafonării este în fapt o schema de ajutor care va trebui aprobată de Uniunea Europeană. Setul de măsuri al Uniunii Europene propus pentru reglementarea creșterii prețurilor energetice nu are în vedere plafonarea, prin urmare există riscul neaprobării acesteia.
https://romania.europalibera.org/a/plafonare-preturi-masura-periculoasa-economie/31462598.html
Producătorii de energie electrică (majoritatea lor de stat) sunt luați în vizor abia acum de aceste proiecte, deși ei au realizat profituri enorme vânzând energie electrică la prețuri uneori duble. Ar urma să li se aplice o taxă suplimentară de 95% din veniturile excepționale (“windfall tax”). Această taxă există la producătorii de gaze naturale, dar unii legiuitori visează noi taxe acolo unde deja sunt (asta ar constitui dublă impozitare).
Între timp, legea evoluează rapid în parlament și suferă modificări/completări importante în sensul reducerii și mai substanțiale a facturilor. Compensarea urcă la 29 bani/KWh la energie electrică, la 33% față de 25% anterior la gaze naturale, etc.
Așa cum arătat anterior, criza energetică putea fi prevenită. Măsurile pe termen scurt nu trebuie să bulverseze piața, iar măsurile pe termen mediu și lung trebuie să corecteze problemele, să asigure securitatea energetică. Corectarea temporară a efectelor este o soluție de moment, dar boala nu dispare și se poate agrava.
Revenind la mecanismul de fixare a prețurilor, există câteva anomalii care ne diferențiază de alte țări europene care, paradoxal, sunt mai puțin independent energetic decât România.
Anomaliile la care fac referire sunt faptul că pe bursa de energie electrică, producătorii competitivi (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, regenerabile) tranzacționează pe piață după producătorii pe bază de cărbune (mai puțin competitivi) care stabilesc un ”preț marginal” cu efect de reper. Practic, prețurile se aliniază în sus, deși ar trebui să fie concurență între producătorii diferiți tehnologic. Asta și deoarece suntem singura țară din UE în care producătorii de energie electrică sunt splitați și nu sunt sub o umbrelă comună, cu un preț mediu de producție. Cu alte cuvinte, prețul mare al energiei electrice este datorat speculației producătorilor (culmea de stat!) și nu furnizorilor. Sigur, probabil și aceștia speculează haosul din piață, dar producătorii de stat sunt cei care au ridicat prețul energiei electrice. Iar statul a încasat bani suplimentar din TVA și taxe la valori mai mari, din profiturile acestor firme.
Similar se întâmplă și pe piața gazelor naturale unde alinierea se face la prețurile de import (mai mari în perioadele cu consum mărit și insuficiență internă).
La evoluția prețurilor în context european, stăm foarte rău la energie electrică
Și rău la gaze naturale.
https://cosmin-marinescu.ro/preturile-energiei-si-provocarile-securitatii-energetice/
Prin urmare, mecanismul de formare a prețurilor energetice trebuie corectat, altfel, unei crize reale i se adaugă factori perturbatori suplimentari. Care factori se adună celor obiectivi la nivel european (creștere certificate verzi la energie electrică, creștere prețuri importuri gaze naturale pe zona Rusia, etc.) sau politicilor energetice proaste din România (care au condus la insuficiență energetică, la măsuri legislative greșite de reglementare și excesive de taxare cu efect în inhibarea investițiilor).
