0
0
Am primit o scrisoare.
Sărutul de după m-a interesat mai puțin.
Am primit o scrisoare pe care am așezat-o la vedere, pe unul dintre rafturile casei mele. Nu prea sus, astfel încât să pot citi cu ușurință câte un cuvânt măcar, de fiecare dată când trec pe lângă ea. Dar nici prea jos, astfel încât să o feresc de vreun tragic accident ce implică lichide, în mod deosebit cafea.
Încă râd amintindu-mi ziua în care am intrat în posesia ei. Acea ultimă zi, înaintea unei plecări departe. Nu știam când aveam să mă întorc și dacă mi-aș fi dorit să o fac. Știam doar că trebuie să-mi văd de drum, să caut, să construiesc, să realizez. Mintea mea era ocupată cu detoate. Cu liste de necesități, cu griji, cu așteptări și cu emoții noi. Am ieșit la plimbare cu un om la fel de nou precum viitorul pe care-l încercam de atunci. Am luat împreună la pas cel mai apropiat parc, gândindu-ne cum am putea comprima întâlnirea noastră pentru a ne încadra într-un timp bine stabilit dinainte. Eu aveam un tren de prins, el ar mai fi stat.
Printre povești, am uitat de plecare, de timp, de griji. Ne-am grăbit să ne întoarcem și mi-am primit pagina cu rânduri multe, scrise cum nu te-ai aștepta mai frumos, din partea unui bărbat care a ales să iubească diferit. A scos-o cu teamă și mi-a sărutat mâna. Mi-a oferit-o ca pe o porție de iubire care să-mi țină de cald până ajung la destinație. Și mi-a ținut. Am ascuns-o în geantă și am plecat cu ea până departe.
El a rămas pe peron. Și astfel a început povestea paltonului roșu.
(……)
