0
0
Resursele financiare sunt mereu limitate, chiar și-n epoca în care banii sunt tipăriți în neștire sau generați electronic. Aceștia au un cost și un rost anume.
Dorințele oamenilor bat putințele întotdeauna, iar politicienii speculează la maxim acest fapt. A trăi mai bine astăzi, mult peste posibilități, este un mod de viață în ultimii 70 de ani. Și cum se poate trăi lesne mai bine decât prin credit, prin împrumut?
Pentru că este cel mai facil și la îndemână să generezi o bunăstare artificială pe seama generațiilor următoare.
Orice împrumut al unei țări generează dobânzi, iar creditele se rostogolesc precum bulgărele de zăpadă și vor crea presiune pe viitor. Din păcate, nu de puține ori, datoriile se fac pentru consum și nu pentru dezvoltare, datorii pentru pensii și salarii și nu pentru investiții publice (spitale, școli, autostrăzi, etc.). Aceste investiții publice sunt pentru viitor, dar și pentru prezent. Ele adaugă un plus la calitatea vieții și valoare adăugată în economie.
Cei economi și responsabili în cheltuirea banilor au un viitor mai bun, mai sigur.
Spune-mi ce cheltuieli ai, ce regim de taxe și impozite ai, și-ți voi spune viitorul.
În administrarea unui buget, trebuie să existe o bună măsură între alocări bugetare, între cât aloci funcționării statului (inclusiv salarii și pensii), și cât aloci dezvoltării. O bună măsură și un just echilibru între prezent și viitor. De asemenea, ce-ți dorești să stimulezi prin taxe și impozite, ce fel de model economic vrei să ai (consum sau producție, import sau export, tehnologii vechi sau noi, etc.).
În comunism, se lucra pe planuri cincinale. Bune sau rele, acestea aveau o direcție anume. În perioada post-decembristă, nu există o direcție clară, sensurile se schimbă extrem de des, mai repede decât vânturile și norii. Pare mai degrabă o corabie fără cârmă într-un ocean plin de valuri. Constantă este acțiunea guvernanților de a păcăli economia, de a genera dezechilibre bugetare, comerciale, structurale și de a crea iluzii de bunăstare, urmate de corecții forțate. Urmarea este o evoluție economică neliniară, în ”dinți de fierăstrău” (cu suișuri abrupte și căderi bruște). Avem o dezvoltare economică pe datorie, pe importuri, pe consum.
România a progresat în ultimii 31 de ani, economia s-a transformat și nivelul de trai a recuperat masiv față de Occident, mai ales după integrarea în NATO și UE. Dar, acest lucru s-a întâmplat datorită investițiilor străine, nu datorită unui program economic propriu. Guvernanții noștri au fost frâne și nu motoare ale creșterii economice.
Câteva defecte majore ale politicilor economice, bugetare și fiscale ale perioadei postdecembriste:
- -Anvelopă salarială mare pentru bugetari;
- -Extrem de puține alocări pentru cercetare și inovare;
- -Alocări mici pentru infrastructură (raportat la nevoi);
- -Taxare excesivă a muncii și neîncurajarea producției (cu efect în deficite comerciale imense);
- -Colectare precară a taxelor și impozitelor (mult prea multe scutiri de taxe, evaziune fiscală, ANAF neperformant, etc.);
- -Nefolosirea eficientă și inteligentă a resurselor minerale, umane de care dispunem.
Politicienii, atunci când vor să obțină voturile bugetarilor (și familiilor acestora), au două idei fixe:
Salariile acestora în euro trebuie să fie comparabile cu cele din Occident;
Alocările în % PIB pentru diferite sectoare (educație, sănătate, etc.), de asemenea comparabile în % PIB cu cele din Occident.
Ambele idei fac abstracție de posibilități.
Evident că nu putem avea salarii ca în Occident și că ele trebuiesc raportate la posibilități.
Evident că procentele din PIB nu doar că se raportează la PIB-uri diferite, dar suntem departe la venituri bugetare în % PIB față de UE (cu 50% PIB sunt mai mari veniturile bugetare în UE față de cele similare din România).
Cu alte cuvinte, dacă o țară UE acordă 6% PIB pentru sănătate sau educație, posibilitățile noastre sunt doar de 4%. Pe scurt, trebuie să ne raportăm la posibilități, adică strict la veniturile bugetare.
Raportat la venituri bugetare, România este cea mai generoasă țară față de bugetari. Cam cu 50% mai mult decât media UE!
Salariile bugetare cresc în perioade de boom economic, apoi criza le face să revină la niveluri inferioare. Creșterea alocărilor bugetare în % PIB pentru salarii este o măsură pro-ciclică. Mai mult, aceasta înseamnă, pe principiul vaselor comunicante, că din altă parte s-a tăiat (și de unde altundeva decât de la investiții?!).
Graficul de mai jos arată că, atunci când cheltuielile rigide depășesc 70% din veniturile guvernului, germenii crizei sunt sădiți, iar la 80% deja avem criză bugetară.
În perioada 2012-2019, România a traversat o perioadă fastă economic. În această perioadă, convergența cu UE a evoluat pozitiv. Totuși, la nivel de impozitare a veniturilor și averii, România s-a aflat pe contrasens. Sumele colectate la buget au scăzut de la 6,6% PIB în 2015, la 4,7% PIB în 2020. Cu alte cuvinte, un minus de 1,9% PIB!
Dacă ne comparăm cu UE, ecartul a crescut de la 6,1% PIB la 8,4% PIB.
Cu alte cuvinte:
- -guvernanții au relaxat fiscal excesiv și au mărit artificial foarte mult salariile și mult pensiile (raportat la posibilități, nu la necesități sau dorințe);
- -creșterea economică s-a suprapus cu mărirea găurii bugetare în loc să genereze venituri suplimentare;
- -creșterea economică s-a suprapus cu scăderea dramatică a investițiilor publice în infrastructură (școli, spitale, autostrăzi, etc.).
România a avut comportament de greiere veritabil, unul care a făcut focul vara, pentru ca apoi iarna să sufere de frig.
Practic, ne-am îndepărtat de modelul economic UE și de trecerea la euro.
Economia își revine, cresc investițiile, dar chiar și cu fondurile UE vom fi tot sub valorile din anii 2010-2011, în procente PIB. Abia cu fondurile din PNRR, investițiile vor depăși valorile din anii grei de criză (2010-2011).
”La 30 de ani de la căderea comunismului, România nu are nici măcar 1.000 de kilometri de autostradă. Pentru că, potrivit proverbului „la omul sărac nici boii nu trag”, cu un buget firav care strânge în visterie 30-31% din PIB (faţă de media europeană de 45% din PIB), statul a încercat să împace şi capra şi varza – a dat şi la salarii şi la pensii şi la autostrăzi şi la spitale, dar câte un pic.”
Accentul ultimilor ani a fost pe pensii și salarii contra voturi. O dezvoltare sustenabilă este condiționată de investiții.
Din graficul de mai sus, se poate observa structura veniturilor bugetare în țările UE, asemănări și deosebiri între România și alte state.
Rezumând, România are venituri bugetare extrem de mici (cu 50% mai mare este media europeană a veniturilor) dar, cu toate acestea, statul român acordă scutiri de taxe și impozite diferitelor categorii sociale, profesionale într-o valoare extrem de mare (cca. 5% PIB!).
Raportat la distribuția veniturilor bugetare în context european, România are încasări mai mici pe impozitarea consumului și mai ales a capitalului (averii).
Raportat la cheltuieli în context european, România cheltuie:
- -foarte mult pe salariile bugetarilor (pe anumite zone bugetare chiar mai mult decât în Polonia sau Ungaria);
- -mult pe investiții (dar trebuie ținut cont de faptul că Occidentul și-a rezolvat problemele majore de infrastructură cu zeci de ani înainte);
- -foarte puțin pe protecție socială.
România are nevoie să recupereze decalajul economic istoric față de Occident.
Acest lucru nu se poate întâmpla fără investiții serioase în infrastructură care să genereze la rândul lor noi locuri de muncă bine plătite. Educația este un factor esențial, deoarece plus-valoarea nu poate fi adusă decât împreună cu o calificare profesională.
Educația este un factor esențial, deoarece plus-valoarea nu poate fi adusă decât împreună cu o calificare profesională. Oamenii își doresc să trăiască mai bine azi, dar nu sunt educați să aștepte un mâine (care nu mai vine, pentru că politicienii le înșală mereu așteptările). Infrastructura (spitale, școli, autostrăzi) este o investiție în viitor, dar și în prezent. Este o investiție care generează ulterior bunăstare și ridicarea standardului de viață. A avea mai mulți bani în buzunar nu este, câteodată, suficient dacă ești din Buzău sau Vaslui și ai nevoie de un serviciu urgent (medical sau altul) pentru care trebuie să ajungi la București, de exemplu. Prea mulți ani din viață se pierd în trafic, prea multe vieți se pierd în accidente datorate infrastructurii precare; acestea sunt tot exemple de fapte prezente.
Azi sau mâine, cât alocăm prezentului și cât viitorului, este o dezbatere amplă și continuă. Tendința politicienilor noștri este ca prezentul să aibă întâietate, ba chiar mai mult, prezentul să se împrumute excesiv de la viitor (de la copii și nepoți). Într-o oarecare măsură, este o problemă și de etică, de cultură (a se vedea diferențele de abordare a deficitului bugetar în UE între țări nordice versus sudice).
