Teatrul românesc este în continuă creștere. Scenariști, regizori, actori, laolaltă, aduc prin prestația lor un aer de prospețime, îmbunătățesc imaginea de scenă, fac ca prin efortul lor reunit să dea prestanța de odinioară a acestei arte.

,,Secretul fericirii”  este un roman, un film, o piesă de teatru, acestea toate reprezentând forme de exprimare a unui subiect ce tratează o problemă eternă, în jurul căreia ne învârtim de milenii…

Este iubirea unică, sinceră, curată, nota de diapazon care atinge înălțimea fericirii?

Patru prieteni cu ștate vechi, nu mai puțin de 25 de ani, realizați din toate punctele de vedere (au familii solide, copii, poziție socială, afaceri prospere, stare materială de top, plus relația lor nealterată), află cât de fragilă este fericirea în fața unei camere de luat vederi.

 Ana (Irina Velcescu) și Tom (Vlad Zamfirescu), primul cuplu, trăiesc mai mult separați.

Tom este cel mai bun impresar de teatru din țară, călătorește mult, este tot timpul în contact cu actorii, vine rar acasă. Iubirea lui se risipește între patru zări, un pic pentru soție, restul pe teren, pe ici pe colo, între două deplasări. Pretinde că o iubește numai pe soția sa, dar experiența lui în materie de femei este extrem de bogată.

Deși par un cuplu solid, Ana își permite să se revolte, între un bol cu chipsuri, o bere și o înghețată asortată, într-0 noapte prelungită, când discuțiile cu David (Dan Bordeianu) se prelungesc la infinit.

Tema discuției, sex între cupluri. Pare ideea originală a lui Tom care crede că a face schimb de soții este o șansă pentru menținerea sănătății, pentru variație, pentru creșterea entuziasmului în cuplu, pentru o schimbare profitabilă tuturor. Atât de convingător pare, încât începe să-i irite pe ceilalți doi care neagă orice interes, apoi pretind că acceptă, intrând pe loc în joc.

Gluma se transformă în dramă, iar răsturnarea de situații este explozivă.

Tom îi pune în fața unui fapt. David și Ana au o relație, iar aceasta este probată cu filmări.  Iată cum se trăiește azi. Nici intimitatea dormitorului nu mai este o constantă. Povestea alunecă din comedie în dramă. Cei doi vinovați, intrați în relație dintr-un joc întâmplător, sunt pedepsiți cumplit. Tom le prezintă un diagnostic închipuit, HIV, iar cei doi realizează cât de subțire este linia vieții, dintre fericire trăită din plin și moarte. Drama este previzibilă, consecința infertilității se va răsfrânge asupra Monicăi, partenera lui David, personaj imaginar, care pare ieșită puțin din cadre, asupra copiilor părților.

Am râs, am plâns, cu toții, pe o terasă de la etajul 12 dintr-un bloc central, respirând aerul curat al nopții înstelate, aleasă pentru o discuție explicativă.

Din scenariu abundă inteligența savuroasă. Este evident cât de reușit este firul ficțiunii. A înșela și a fi înșelat a devenit o constantă a realității. Acum depinde cum se face asta, dar până și accidente de acestea sunt tot mai tolerate.

Tom nu e simte vinovat de eșecul propriei sale vieți, îi critiă și condamnă pe ceilalți, pe soție și pe cel mai bun prieten. Ca un păpușar instrumentează un joc periculos de al cărui sfârșit nu putem fi siguri…

Zgomotul unei mașini care intră în coliziune ar putea fi un sfârșit. Urletul Anei care crede că a pus în pericol viața băieților ei prin picătura de sânge scursă din deget ne sfâșie sufletele.

Și cam așa, începutul fericirii unei nopți se încheie cu lacrimile de pe fețele actorilor care au fost distribuiți în această piesă. Sunt cele născute din propriile trăiri, sunt de fericire că s-au redeschis sălile, că spectatorii vin cu bucurie, gata să urmărească spectacolul la toate orele propuse de către organizatori, sunt de oboseală, deoarece joacă două reprezentații pentru ca o sală să se bucure ca pe timpuri.

Nu am descoperit care este secretul fericirii, nu ni s-a oferit nicio rețetă, nici nu ni s-a arătat drumul către ea, nici autorul piesei, nici regizorul nu au astfel de puteri, însă actorii au făcut totul pentru a ne conduce către ea.

Atât de multe replici bune am auzit, au adus cu ele umor de calitate, iar jocul a fost de neuitat.

Vlad Zamfirescu este magistral! Am avut sentimentul că și-a depășit cu mult tatăl, poate pentru că îl întâlnim atât de des, în piese cu adevărat bune, pe care le regizează de unul singur.

Dan Bordeianu a fost o surpriză plăcută. Actor de film, axat pe seriale interminabile, s-a dovedit a fi un talent și în teatru.

În ceea ce o privește pe Irina Velcescu, aceasta este cu totul deosebită. A jucat asemenea unei flăcări ce arde, se ridiă spre cer, încălzește și luminează întreaga scenă.

Sentimentul cu care am ieșit din sală a fost că nimic nu este lipsit de sens și de utilitate în viață. Nici măcar o lecție despre cum unul și cu unul fac doi, iar doi cu doi fac patru. Și asta pentru că fericirea este construită de un bărbat și o femeie, de o familie prietenă cu altă familie și povestea continuă.

 

Roxana Constantinescu
Previous post CÂND FIII BUZĂULUI SE ÎNTORC ACASĂ
Next post ILUZIA UNUI FOND SUVERAN