0
0
– Cronică de amator –
- Subiect: piesa: ,,ARTĂ”
- Interpretare: Teatrul Lucia Sturdza Bulandra
- Actori: Ștefan Pavlu, Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim
- Regizor: Cristi Juncu
A vedea o piesă de teatru, azi, este o întâmplare fericită, iar când impresarul te anunță că Teatrul ,,Lucia Sturdza Bulandra ” revine în urbe cu un spectacol, chiar și mai vechi, pe care l-ai apreciat odată ca fiind extrem de reușit, nu pierzi ocazia.
Toată studenția, sala de la Bulandra a fost o prelungire a camerei de cămin. Fie sâmbăta seara , fie duminica, la matineu, mergeam cu bilete reduse, așa cum poposeam și în sala Cinematecii, de pe Brezoianu. Era o bucurie de nedescris să te cufunzi în scaunul capitonat cu catifea și, de acolo, în semi întuneric, să ,, guști” jocul actorilor .
Am păstrat sentimentul de sărbătoare al tinereții și azi, așa că prima piesă de după un an de pauză a fost ca un premiu pentru bună purtare.
Oferta de spectacol nici nu mai conta. Personal, mai vzionasem comedia ,, ARTĂ ”, însă plăcerea de a revedea un scenariu inteligent, un joc de clasă al unor actori de top, din tânăra generație, au valorat mai mult decât prețul biletului. Tristețea sălii, rămasă neschimbată după un an și câteva luni, impresonalitatea chipurilor spectatorilor , mascați până sub genele ochilor.
Ne-am dus să râdem sănătos de snobism, prostie, grandomanie, să vedem că o prietenie adevărată nu se alterează nicicând, atunci când e susținută de sinceritate.
Yasmina Reza , autoarea scenariului, nu mi-era cunoscută, măcar că în cronicile de gen apare ca o mare scriitoare și actriță. Nici Cristi Juncu, regizorul, nu are o prezență susținută în salba spectacolelor pe care le-am vizionat, dar amandoi m-au convins că se poate face o echipă de top de la distanță.
Să recapitulăm subiectul !
Trei prieteni de o viață dezbat o împrejurare simpatică. Medicul Serge ( Ștefan Pavlu ), care dispunea de bani, care era un pic snob și care credea în cuvântul prietenilor săi, medici și farmaciști, colecționari de artă, achiziționează cu o sumă impresionantă o pânză albă, pe care pensula lată a unui pictor arhi- cunoscut al momentului trăsese linii verticale și orientale cu nonculoarea în cauză.
Deci , avem în față o pânză, 1,10 x 1,00 , albă ca spuma laptelui, pe care se puteau zări … urme de leucoplast pe canturi, cu care se fixase o margine, dungi fine de la grosimea materialului, unde vag perceptibile, în nuante de gri, bleu, verzui.
Prezentată cu tam -tam lui Marc ( Vlad Zamfirescu ), inginer, așa zisă ,, operă” naște controverse , acesta ridiculizându-și prietenul pentru naivitatea de a da un morman de bani pe un nume și atât.
În conflictul celor doi se interpune Iyvan, ( Gheorghe Ifrim ), librar, împăciuitor, mediator de duzină, care caută să-i împace, să echilibreze dizarmonia.
Nicio șansă! Oricât dă dreptate unuia și altuia, conflictul degenerează pe panta unor afirmații periculoase și, dintr-o dată, cei trei prieteni uită de anii din spatele relației lor, devin sinceri până la cruzime și își spun unii altora tot, dar tot, de la părerile lor față de nevestele celorlalți, până la gusturile îndoielnice ale unuia și altuia și felul cu arată și tot așa.
Să zicem că ,,se trage” cortina și rămâne adevărul gol-goluț al gândurilor din spatele vorbelor, zâmbetelor, mimicii înșelătoare.
Ce poate face un tablou alb dintr-o relatie ?
Un dezastru , o prăpastie, un tavălug, aduce un bulgăre de reproșuri, creează un război, devine un câmp de luptă, stins într-un final de foame, cu ce se găsea în casă, poate niște biete măsline, apoi la un restaurant, în fața unei fripturi în sânge și a unui pahar de vin, unde se uită de tot și toate.
La început am râs, mai apoi ni s-a stins cu totul voioșia, am regăsit valențe ale societății contemporane, am descifrat chei ale actualului,ne-am îngrozit de dimensiunea abisului lor.
Am înțeles și până unde poate fi întinsă coarda rezistentă a răbdării.
Când realizezi că nu te poți lăsa lovit de cuvinte, că poți scrie sau desena pe albul de 50.000 E ce vrei tu, că imaginația e cel mai puternic instrument de sudură a relațiilor sparte în țăndări, atunci totul e salvat, mai ales o prietenie .
Despre joc, numai elogii.
Au ceva magic cei trei actori ai generației tinere, care te fac să crezi că scena e plină de decoruri, de culoare, de muzică.
În realitate, pe o scenă cu trei scaune și un șevalet urias, au compărut trei bărbați în haine de culoare închisă, care au privit o pânză albă.
Contrastul nonculorilor a făcut loc umorului robust, expresivității fețelor, agitației personajelor, râsetelor noastre .
Savuros a fost însă, spectacolul de lumini și umbre, cel ce a înveșmântat în tot, replică după replică.
Alb și alb închis, să fim în ton cu vremurile, s-a jucat și regizat o piesă de zile mari, unde pretențiile de intelectual, risipa cu bani făcuți ușor, diluția termenului de artă și subnivelul de exprimare, mediocritatea părerilor legate de femei , la nivel de bărbați, au reprezentat începuturi insurmontabile de discuție și puncte terminus peste care s-a putut trece, în numele prieteniei adevărate.
Cu mască sau fără, întâlnirea cu teatrul aduce în noi bucurie !
Iar când piesa abundă în inteligență scrisă, regizată și jucată, arta ni se înfîțișează într-un spectacol de zile mari !
P.S. Un pic de trivialitate ca o picanterie s-a făcut simțită , dar a mers, gustul final fiind unul agreabil în tot.
