1
0
Și uite că te-ai trezit până la urmă.
Ești încă buimac și clipești des.
Încerci să-ți scoli ființa din visare și te forțezi să te întorci în asprimea deplină a cuverturii. Ai uitat s-o mai dai deoparte înainte să adormi. Aveai cearșaful pus, dar ai preferat să te chinui.
Și te-a culcat pe umărul drept, cu spatele spre orice respirație a conviețuirii. Doar tu știi de ce ai vrut să fii rece. Sau poate că a fost frig înainte să-ți închizi ochii. Și poate de asta ai și lăsat cuvertura pe pat.
Începe să te doară umărul care ți-a suportat orgoliul somnului. E semn cert că revii în simțiri.
Umărul te doare, cuvertura îți zgârie pielea în mod brutal, însă privirea tot nu ți-o îndrepți spre cealaltă parte de pat. Dacă ți-a fost atât de frig aseară, de ce te-ai mai trezit cu pieptul gol?
Te întinzi pe spate și-ți freci ochii cu pumnii strânși. Alungi orice urmă sfidătoare a somnului, îți simți omoplații cum se detensionează și-ți atingi cu grijă urechea dreaptă. În somnul tău pe-o parte i-ai creat un vid și-acum te doare. Și ea. Și pieptul ți-e tot gol, iar cuvertura ți-e sub trup și trupul ți-e tot gol.
Și nu-nțeleg de ce.
Dar te dor toate.
Îți lași palmele să-ți aline fruntea în timp ce privești spre fereastră. E întuneric. Și totuși e zi. Și totuși nu tremuri. Și totuși ți-e frig.
Draperiile sunt netrase iar patul ți-e gol. Lângă patul acela gol sunt doar papucii tăi. Dar tu nu porți papuci. Și-atunci de ce i-ai pus acolo înainte să te culci?
Și te ridici în capul oaselor. E deja 7 și 5 și deja întârzii în viață.
Au scârțâit vertebrele sau arcurile de la patul gol? Ești tu oare prea greu și nu mai țin cu tine?
Oricum ar fi, tot te ridici. Uzezi puțin curaj, cobori din așternut și nu te-ncalți. Pășești rigid către fereastră și tragi tardiv de draperii. Le despici precum ai despicat și noaptea cu spatele tău lat. Și te întorci cu ochii către pat. Și numai partea ta e nefăcută.
Eu am plecat discret. Să nu te scol devreme. Și nici papucii mei n-au mai rămas. Mocheta-ți este goală. Și ea. Și-așa am vrut s-o las, din grija mea maternă, să nu cumva să cazi sau să te-mpiedici de urme pe podea.
Și-am adunat cam tot.
De ce ai pieptul gol dacă pe pat stă cuvertura și ar părea că ți-a fost frig?
Ți-ai pus mâinile în șold. Știu sigur. Așa faci când te miri. Spâncenele nu le-ai mișcat. Deci te-așteptai.
Lași geamul deschis ca să se facă și mai frig. Cuvertura e la locul ei, așa că pleci împăcat din dormitor. Acum știi cum să dormi. Chiar dacă te dor toate.
Și cobori.
Și tălpile-ți sunt goale.
Pe treapta a doua găsești un papuc. Dar nu-i al tău. Tu nu porți roz. Și-ai tăi oricum au rămas amândoi sus. Îți continui drumul și pe ultima treaptă mai apre-un papuc. Deci sunt pereche. Și s-ar părea că ai și tu pereche, dar te-ai mira prea tare, și-ți arcuiești pe rând câte-o sprânceană atât cât să nu cazi. Nu te bucuri încă. Ești rezervat, căci știi prea bine de ce te faci vinovat. Nimic nu este cert. Dar sigur tu ești treaz, căci gresia sub tălpi îți e la fel de rece ca și ieri.
Mai faci doi-trei pași.
Te plimbi prin casă fără vreun sens. Cauți ceva.
Îți ții o mână în șold și cu cealaltă îți netezești ceafa. Simți miros de cafea și te oprești din căutările tale mai buimac decât erai atunci când te-ai trezit. Visezi conștient și simțurile ți-o iau razna.
Brusc te simți iertat. Ca și cum zațul fierbinte ți-ar fi șters orice vină. Înțepenești și nu știi ce să faci. În loc să fugi după cafea și să o bei cu poftă, în loc să-ți pui tutunul în țigară și să-ți citești ziarul, stai cu ochii ațintiți spre verandă și râzi ca un copil. Te bucuri de soarele puternic. Și-n umbra lui mă vezi citind. Și-s tot a ta. Și azi. Și râzi cu desfătare.
Ești fericit și-ți netezești iar ceafa și mai apoi îți netezești și gâtul. Și-ți unești palmele doar ca să-ți prinzi vreun gând fugar și parcă de-odată simți ca-ți este cald. Ești din nou viu și nici nu te-ai atins cu gura de cafea. Nici mirosul greu de tutun nu-l mai simți necesar. Respiri adânc și te mulțumești să-mi adulmeci parfumul. Este același pe care numai tu mi-l știi. Și ești îndestulat.
Și știi sigur că eu stau acolo, afară, desculță, în timp ce tu stai acolo, în casă, cu pieptul gol.
Ieri a plouat iar astăzi este soare. Iar eu, precum un alt copil, ceva mai năucit de viață, am aruncat papucii în fuga mea spre roua dimineții, am apucat o carte la-ntâmplare și m-am pitit sub soare să profit. Nu-mi plac ploile și n-am să le accept vreodată. Dar mă supun. Căci sunt ceva vital. Chiar dacă-mi este gândul sec și inima angoasă.
Dar mereu mi-au plăcut diminețile de după ploi, când ies desculță prin grădină și simt pe tălpi umezeala ierbii. Mă așez în leagăn și citesc în timp ce-mi iau avânt cu talpa dreaptă.
Și-n timp ce eu îmi luam avânt cu talpa dreaptă azi, umărul tău drept agoniza în așternut. Tu ești bătrân și ploaia te îndoaie. Și te dor toate. Și-abia adormi. Și ațipești mereu cu pieptul dezgolit. Și-ți este frig. Și-abia te miști desculț prin casă. Chiar dacă ai papuci. Ești un copil și-alergi și tu desculț. Îți este frig și ai mereu o vină. Și dormi pe umărul tău drept și tremuri și nu știi dacă plec sau dacă dorm și eu.
Am încercat să spijin fruntea mea de tine, dar omoplații tăi sunt prea rigizi. Și nici coloana nu mă-ncântă. Aș prefera un braț sau o curbură. Dar te-am lăsat s-alegi cum dormi și nu te schimb. Așa că mă întorc și eu pe-o parte și dorm ușor cu fruntea pe un mușchi al meu. Și mă trezesc devreme doar ca să fug spre soare. Și uit de draperii când dorm pe-un mușchi al meu. Dar iau mereu papucii ca să-i arunc la ușă. Să fiu și eu copil în drumul meu. Și fug pe iarba rece, umedă și grea. Și-o netezesc cu talpa, în colțul meu din umbră. Mereu m-așez acolo. În fiecare zi ce vine după ploi.
Și mereu ești surprins când mă găsesști în leagănul meu veșnic. Și mereu râzi ca un copil naiv. Tu ești bărbat. Și poate că mereu privești surprins ca să nu-ți umilești orgoliul când într-o zi n-am să mai fiu în colțul meu pe care-l știi. Și râzi mecanic înspre leagăn, ca să nu pară că-mi duci lipsa când va ploua necontenit în curtea aia goală. Și tot cu pieptul gol ai fi.
Iar eu aș fi în pat, dormind pe-un mușchi al meu. Sub cuvertura ta, dar cine să mă vadă.
Și ce-ai să râzi atunci.
