ROMÂNIA ȘI OCCIDENTUL

Read Time:3 Minute, 24 Second

Între România și Occident a fost mereu un mare decalaj economic. De unde provine acest decalaj, dacă și când a fost recuperat el, în analiza următoare.

Primele date economice despre teritoriul românesc sunt destul de târzii. De la
începuturi, urmașii dacilor s-au constituit târziu în formațiuni statale. Educația a fost un alt element esențial de întârziere. Universitățile au apărut pe teritoriul românesc abia în secolul XIX, deși ceva încercări au fost și în 1-2 secole anterioare. Când se vorbește de întârzierea României se face aprecierea că ea este dată de faptul că am fost în calea imperiilor (în special cel otoman) și nu am avut pacea din Occident. Mitul este fals. Occidentul a fost parțial ocupat de arabi (mauri) în sud, de vikingi în nord, dar totuși, au construit universități și castele în secolele XI-XII, deci cu mult înainte de ascensiunea imperiului otoman (secolul XV). Și alfabetizarea a fost mult mai avansată în Occident; în 1899, România avea 78% analfabeți (sub 7% erau numărul de analfabeți în țările nordice); în 1948 România mai avea 29% analfabeți; ulterior în perioada comunistă acesta a fost eliminat. Prin urmare, educația, organizarea statală și, ulterior, urbanizarea au fost factori importanți în decalajul economic al teritoriului românesc față de Occident.

Teritoriile românești au avut o evoluție lentă, cu războaie costisitoare (paradoxal
tributurile nu erau atât de mari), cu mult accent pe furnizare de materii prime (minerale, grâne, animale) și mai puțin produse manufacturate.

Există nostalgici care sunt convinși că în perioada cât România a fost monarhie, țara a avut un avânt economic deosebit și chiar recupera față de Occident. Alți nostalgici apreciază marele elan de construcție socialistă, cu ritmuri uriașe de creștere economică.

Fiecare din aceste categorii de nostalgici (monarhiști sau comuniști) cred că România ”lor” (la care se raportează) a recuperat față de Vest exact în perioada apreciată de ei.

Prima afirmație este falsă: România regelui Carol I a crescut mai lent decât țările din jur; după primul război și Unirea de la 1918, România a regresat (urmările războiului, ale integrării de noi teritorii, criza de la 1929, măsuri economice greșite, fărâmițarea agricolă, etc.).

http://www.analizeeconomice.ro/2020/03/contrar-perceptiei-crestereaeconomica.html

Sursa: Bogdan Murgescu în ”România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, Editura Polirom, 2010.

A doua afirmație este parțial adevărată, România după anul 1950 a recuperat
procentual față de unele țări vestice, a pierdut față de altele, a recuperat procentual față de media UE în primele 3 decenii, iar după 1980 a intervenit stagnarea economică și implicit regres față de Occident (în 9 ani s-a pierdut toată recuperarea din 20 de ani anteriori). În final, în anul 1989, România era în raport cu Occidentul chiar sub nivelul anului 1938! În valori nete, diferențele economice au crescut continuu.

Cauza stagnării de după anul 1980 a fost naționalismului economic transpus în plata datoriei publice, reducerea importurilor (fără noi investiții și tehnologii occidentale, cele care de fapt au dezvoltat România anilor 60-70, inclusiv renunțarea la importuri de materiale precum și încercări nereușite de înlocuire a acestora cu piese și produse autohtone), neadaptarea economiei la schimbare, etc.

Sursa: Bogdan Murgescu în ”România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, Editura Polirom, 2010.

În concluzie, România acelor timpuri (regaliste sau comuniste) nu a recuperat față de Occident, ba chiar decalajul s-a adâncit. Și mai surprinzător, datele economice ne arată că România a recuperat economic după anii 2000. Guvernanții acestei perioade sunt ”nevinovați” de aceste rezultate, nu buna lor guvernare și politicil e aplicate au condus la acest rezultat; recuperarea economică este rezultatul integrării euro-atlantice (în NATO și Uniunea Europeană) care a generat investiții străine și a adus fonduri europene importante.

Creștere uriașă de PIB în primii 10 ani de la aderare comparativ cu UE; tendința s-a
accentuat în anii 2016-2019.