0
0
Are statura niponelor, un păr lung până la mijloc, ochi negri, jucăuși, cu o poziție ascendentă în ovalul feței, e agilă, creativă, inventivă și pasionată de tot ce vine din zona orientală.
Perioada izolării a făcut-o să scrie cu poftă pentru a-și umple viața.
Din zilele și nopțile acelea pline de nesiguranță, s-a născut un personaj interesant , cu un nume proaspăt, cu statura firavă a detectivului ce trece neobservat prin muțime, plin de idealuri, generos, agreabil, extrem de atractiv.
O cronică literară are în medie 7000 de semne, deci , atunci când vom analiza cele două volume ale tinerei scriitoare, ELENA PANAIT , vom măsura cuvintele, cântărindu-le, pentru a le da greutate, apoi le vom număra semnele, pentru a ne încadra în formatul cerut de tipicul unei analize de gen.
,,POVEȘTILE DOMNULUI GREEN ” s-au lansat în anul 2020 , într-un prim volum, pentru ca anul acesta să apara de sub tipar , volumul doi ce s-a bucurat de audiența celor ce iubesc romanul polițist.
Scriitoarea a creat un personaj imaginar, creionându-l din trăsături sigure, împrumutându-i linii nipone și înzestrându-l cu daruri românești, apoi l-a plasat în tot felul de locuri, de la București în Londra, din Tokyo până în New York, iar în Brașov și apoi înapoi, în Țara Soarelui Răsare. Tânărul detectiv japonez este în centrul a tot felul de ambuscade, printre delicvenți și răufăcători, teroriști și mafioți, hoți și brute de cartier, ieșind mereu învingător.
O galerie de personaje secundare îl însoțesc într-un periplu de istorioare. Fie că sunt contese, actrițe, polițiști, și chiar o prințesă, jocul lor face deliciul unei game întregi de situații inedite care te prind într-un joc tentant.
Citind, pătrunzând firul acțiunii, nu te mai înduri să lași cartea din mână. De la autoare am aflat că s-a scris la fel, neîntrerupt, de la primul rând până la ultimul, cu scurte pauze de somn.
Ce impresionează în firul narației este faptul că Domnul Green nu e singur niciodată, el având alături o echipă căreia îi recunoaște meritele la finalul oricărui carambol și cu care împarte egal victoria .
Volumul al doilea identifică cu mai multă acuratețe planurile interacțiunii dintre seducție și atractivitate.
Un copil, un adult, un părinte, trei trepte de vârstă, se regăsesc în intimitatea personajului central care are ca obiective: descoperirea celui în nevoie, intervenția rapidă și oferirea siguranței .
La o primă vedere , un cititor neavizat ar spune că romanul polițist, cu toate trăsăturile sale de căpătâi, este între coperțile pline de personalitate , deci, nimic nou sub soare !
Și totuși, volumele au în cuprinsul lor trăsături din personalitatea autoarei, o îndrăgostită de ritm și măsură.
Domnul Green ni se înfățiează suplu și dinamic, inventiv și dornic de acțiune, sensibil și afectiv, generos și cald, dăruit binelui într-un elan total.
Nu veți întâlni pași de retragere, nici sincope de îndoială, totul este precis, incisiv, dârz.
Două planuri interacționează dinamic, cel exploziv și cel interiorizat, într-un singur personaj care știe să-și înfrângă durerea, surpriza, emoția și merge până la capăt în orice misiune.
Green este în primul rând rațional, are mișcări sacadate de mecanism de ceas elvețian, spirit de sacrificiu și răbdare. De uneva, dintr-un colț ascuns al unui atriu sau al unui ventricul ,răsare floarea timidă a iubirii, emoția atingerii, răsuflarea sacadată a dragostei.
Green dă viață unor scene de o gravitate accentuată, cum ar fi nașterea unui copil, lupta cu brațele pline de pumnale, sau a unor sensibilități adânci cum ar fi primele atingeri ale pielii sale cu a unei femei pe care o place.
Din paginile cărții țâșnesc dorințe instinctuale, plăceri sau neplăceri, râsete sau lacrimi, spaime sau bucurii de învingător.
Niciodată o carte nu-ți va spune totul despre personaj sau autor.
Genul abordat , cu atât mai puțin, dar ești tentat să citești printre rânduri.
Cartea prezentă deschide o fereastră generoasă și ne lasă imaginația să zboare departe, cu speranța că ne vom mai întâlni cu personajul puternic, viu, atât de dinamic, care pare neoboosit.
Adevărul este că, într-o lume în care ușile ni se închid, nesiguranța ne înlănțuie, viitorul nu mai poate fi anticipat cu bătaie lungă, o astfel de lectură îți face bine.
Volumul face parte din așa zisa categorie a ,, literaturii pandemice,, , căci în cuprinsul său găsim întrebări actuale despre criza pe care o traversează omenirea , întâlnim un virus – DIV -19, un jurnal de carantină.
Mai mult decât atât, găsim optimismul tinerei scriitoare, ilustrat într-un final ca un răsărit de soare :
,, Simt că ne lipsește bucuria și sclipirea din ochi. Am devenit toți mai palizi. Suntem niște morți vii. Trist !
Propun să tragem o gură mare de aer.
Să nu ne pirdem speranța.
Să ne rugăm.
Să râdem și să ajutăm cât mai mult pe cei care au nevoie, chiar și cu un zâmbet.
Niciodată nu știi cui îi poți schimba ziua cu un astfel de gest.
Vom ieși noi și din asta !
Au trecut altele și mai grele.
Zâmbește, e gratis și face bine !,,
Literatura polițistă este abordată mai greu de critică, fiind un gen complex, dar în egală măsură și mai rar.
Începutul ELENEI PANAIT pare a fi unul de bun augur și de aceea îi urăm să urce în rândul înaintașilor ce au încercat genul, ca Liviu Rebreanu, Mihail Radoveanu, Haralamb Zincă, Rodica Ojog Brașoveanu ș.a.
Până atunci îi felicităm curajul de a încerca, dăruirea de a scoate, la rând, două volume inedite și de a le face lansări pe măsură.
Într-un mod fericit, la prima prezență publică, alături de micuța noastră scriitoare s-a aflat o prietenă din Japonia, maestră în origami , indrăgostită de România și de Eminescu , iar cea de-a doua lansare a coincis cu evenimentul sărbătoririi a 100 ani de parteneriat dipmomatic între Japonia si România.
Nimic nu e întâmplător în lume !
