0
0
Știam eu ce spun. David n-a putut dormi cu fotoliul în cameră. Și nici nu-l pot condamna. Prea tare. Știi senzația aia că ar fi cineva în cameră, în colțul cel mai întunecat? Păi cinevaul acesta misterios a ocupat cu mare emfază fotoliul de lângă șifonier și a răpit cu tiranie somnul bietului om. Aș fi zis somnul bietului bărbat, dar mi sa părut cam mult totuși pentru cineva care s-a uitat obsesiv spre un fotoliu din 5 în 5 minute până dimineața. Dar trecem cu vederea. Poate chiar a stat cineva în fotoliul acela în timp ce Ruxandra dormea dusă.
Că tot veni vorba, cum se poate ca o femeie precum Ruxandra, cu șapte
simțuri și doi ochi în ceafă, să nu simtă o prezență în plus?
Ori a fost fotoliul gol întreaga noapte, ori fantoma a fost orice mai puțin femeie. În caz contrar, ar fi simțit-o și anihilat-o înainte ca David să remarce vreun iz de prezență sau să observe vreo umbră. Și ce bine ar mai fi dormit el apoi.
Trecând peste o noapte grea, mă simt nevoită să las loc dimineții și cafelei. Ca de obicei, una amară și una cu frișcă. Putem să anticipăm care cum va fi primul care pune stop oricărei conversații la prima oră. Și totuși cel vizat nu se simte stânjenit de idee, drept urmare își aprinde și o țigară pentru a fi un meniu complet. Poate așa își va destinde mușchii minții și va scăpa un ,,Te iubesc”. Măcar atât.
Ruxandra nu are vicii. Plăcerile ei vinovate sunt cafeaua amară și plăcinta cu vișine. Deși nu concepe ideea de dulce, pe el îl acceptă în viața ei fără prea mari compromisuri sau zvâcniri interioare. Cine altcineva ar mai iubi-o așa și mai ales cu cale?
Doar el. Încă.
A fi femeie reprezintă un viciu în sine, drept urmare cu greu ți-ai putea permite unul în plus. Ruxandra a renunțat la orice altă opțiune. S-a ales pe ea însăși cel mai puternic viciu, drept urmare poate ține pasul cu toate reducerile care îi ies în cale. Ea investește în proiecte ce au potențial de profit. Și în pantofi. Dar muncește suficient cât să nu regrete nimic. Mai puțin faptul că nu petrece mai mult timp alături de minunatul ei partener de conviețuire. Cui îi stă mintea la ședințe și conferințe când acasă așteaptă plin de mândrie un adevărat domn în șalvari? Greu te poți concentra în astfel de condiții. Dar ea reușește, într -un fel sau altul, să echilibreze lucrurile. Dacă lipsește la cină, stă mai mult la micul de jun. Dacă ratează vreo promisiune, se revanșează în așa fel încât să-l facă să uite. Să uite de sine, de muncă, de țigară și de tot. Mai puțin de ea. Nu-l lasă niciodată să uite de ea. I-a devenit lui mai viciu decât sie însăși. Nu-mi dau seama cum. Are ea ceva special. Ceva al ei pe are îl înțelege numai el. Ea este viciul și el bărbatul vicios.
Dar ne oprim aici cu pledoariile. Avem o cină de savurat, iar lucrurile funcționează bine calculat în casa lor. Mai întâi vor merge la părinții lui. Vor lua cina și micul de jun la ei, apoi vor rămâne la prânz și cină la părinții ei. Se vor ridica de la masă în aceeași secundă și vor fugi la munte unde se vor relaxa și își vor aminti de dragoste și de ei împreună. Nu le va fi atât de simplu. Vor fi rugați de fiecare în parte să mai stea, vor fi cercetați, vor fi întrebați și speculați. Deja au o vârstă și au cam întârziat. Există așteptări și există dorințe pe care ei nu sunt gata să le realizeze. Se vor enerva ca de fiecare dată și își vor rezerva o săptămână în plus doar ca să evadeze. Vor sta izolați de orice și oricine. Vor sta doar ei cu ei. Se vor certa și se vor iubi într-un spațiu închis, iar singura evadare le va fi patul cu perne spre munți. Spre munții pe care și-au promis în tăcere că-i vor muta împreună. Și astfel vor reveni în căminul lor, după aproape o viață de singurătate încarcerați între patru brațe, ca prima dată, îndrăgostiți peste rațiune, cu roșu in obraz și ochi de copii.
Așa cum le stă mai bine. Și le va mai sta.
